Baschet

Optimism în tabăra FCC Baschet Arad după succesul de la Cluj, Urban vorbește despre finala campionatului: „Rodriguez a reuşit să scoată  plusurile din fiecare jucătoare”





Finalul anului 2019 o regăseşte pe FCC Baschet Arad pe poziţia secundă a grupei de Vest din Liga Naţională. Cu victoria de sâmbătă seară, de la Cluj-Napoca (scor 73-52), „galben-albastrele” vor aborda startul părţii a doua a sezonului cu un moral excelent.

Foarte motivate și determinate să se revanşeze după surprinzătorul eşec din tur, arădencele au controlat fără probleme jocul, conducând încă de la pauza mare cu 40-21.

În oraşul de pe Someş, Dora Ardeleanşi-a continuat seria evoluţiilor bune din ultima perioadă şi a fost a doua marcatoare a FCC-ului, chiar dacă a avut o luptă grea sub panoul advers cu americancele Clujului (Ford şi King). M-am simţit bine astăzi (n.r. ieri), toată echipă a jucat bine. Baschetul nu e un sport individual, dacă echipa merge bine, înseamnă că şi individual vom avea performanţe bune. După acel 8-0 pentru gazde, am început să funcţionăm mai bine, să ne încălzim şi să dăm drumul la joc. Un meci poţi să-l începi şi cu 20-0, dar finalul contează. A fost ceea ce ne-am dorit. Am demonstrat că din septembrie până acum, începem uşor-uşor să creăm relaţiile de joc, să ne simţim mai bine în teren”, au fost cuvintele sportivei Dora Ardelean.

FCC Baschet Arad este la al doilea antrenor principal în sezonul 2019-2020 după ce Dejan Mudresa a plecat de la echipă, chiar după înfrângerea, din tur, cu Universitatea Cluj. Oficialii grupării „galben-albastre” s-au orientat spre tehnicianul spaniol Manuel Rodriquez, iar alegerea s-a dovedit a fi inspirată, echipa adunând doar victorii. „Am jucat bine, ne-am pregătit pentru aceste situaţii. Cel mai important pentru mine este că nivelul de pregătire al jucătoarelor a crescut foarte mult. Au încredere în mine, în filozofia mea. A fost un joc dificil, unul foarte important în perspectiva fazei a doua a campionatului. După înfrângerea din tur, presiunea acestui meci s-a simţit în debutul jocului. Fetele au început puţin nervoase, au făcut greşeli neforţate, dar am crezut în ele că îşi pot reveni”, a spus Rodriguez, după succesul cu U Cluj.

Pentru echipa arădeană urmează cea mai importantă parte a sezonului, iar conducerea clubului este optimistă: Să învingi echipa Clujui pe terenul ei cu 21 de puncte diferenţă, îţi ofere o plăcere maximă. Echipa joacă din ce în ce mai bine, iar dacă vom reuşi să o şi întărim în perioada de iarnă, cred că avem şansa noastră la o finală de campionat. Lucrăm pentru acest lucru în fiecare zi, văd fetele că sunt extrem de serioase, foarte motivate. Şi-au dat drumul la joc, iar Manuel Rodriguez a reuşit să scoată  plusurile din fiecare. Le doresc suporterilor noştri Sărbători fericite şi să fie alături de noi pentru că suntem pasibili de mari realizări în acest sezon” a concluzionat preşedintele clubului arădean, Marcel Urban.

FOTO (Andreea Vlase)









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button