Baschet

Căpitanul Hazdzovic, foarte optimist la revenirea pe parchet pentru FCC Baschet Arad: „Le promit fanilor o finală în acest sezon”

FCC Baschet Arad a terminat Grupa de Vest a Ligii Naţionale cu o victorie convingătoare, scor 86-44, cu ACS KSE Târgu Secuiesc. Meciul cu formaţia din judeţul Covasna a fost primul pentru Brankica Hadzovic după o pauză de 42 de zile, care suferise o microruptura fibrilară la piciorul stâng chiar în partida tur dintre cele două teamuri. Căpitanul „galben-albastrelor” a fost nevoită să stea pe tusă aproape tot returul, dar aseară a revenit pe parchet cu o prestație solidă.

Sârboiaca a avut procentaj de 100% la aruncările de două puncte şi libere și, în plus a fost cea mai bună pasatoare a meciului, eliberându-și colegele sub panoul advers în cinci rânduri. „A fost foarte important pentru mine să revin pe teren. Am făcut doar cinci antrenamente înainte de acest meci. Mă simt bine alături de colegele mele şi chiar sunt surprinsă de maniera în care am reușit să mă recuperez în această perioadă. Încerc să progresez cât mai mult, să dău totul. Acum sunt la 50% la sută din capacitate, dar sunt pregătită să ajut echipa. E o atmosferă foarte frumoasă la echipă şi asta se vede. Nu vreau să vorbesc prea mult despre lucrurile bune, dar Manuel Rodriguez este o persoană şi un antrenor foarte bun. Vorbeşte mult cu noi, ne explică ceea ce avem de făcut în meciuiri şi cred că noi, jucătoarele, îl răsplătim cu evoluţiile de pe parchet. De această dată, chiar pot să le promit fanilor arădeni că o să le oferim o finală în acest sezon. Jucăm foarte bine până acum şi avem încredere că putem accede în ultimul act, în cupă sau în campionat” au fost cuvintele lui Hadzovic.

Brankica Hadzovic joacă la FCC Baschet Arad din 2015, cu o pauză de o jumătate de sezon, când a apărat culorile echipei din Alba Iulia. După Adela Mercea e cea mai veche jucătoare a arădencelor din actualul lot.

baschetarad.ro

FOTO: Andreea Vlase

Facebook Comments

2
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close