UTA Arad

Intențiile lui Crișan în tricoul „roș-albilor”: „Îmi doresc să pun umărul la promovare, voi munci pentru un loc de titular”

Așa cum vă informam încă de aseară, conducerea clubului UTA a ajuns la un acord cu Radu Crişan. Fundașul central de 24 de ani vine sub formă de împrumut de la Astra Giurgiu până la finalul sezonului cu speranța că va promova a doua promovare în Liga 1, după cea din tricoul lui Hermannstadt din vara anului 2018.

Fotbalistul de 1,97 înălțime e născut la Turda și s-a lansat în tricoul Universităţii Cluj. A mai jucat la Academica Clinceni, Astra Giurgiu, FC Hermannstadt şi Dunărea Călăraşi, club unde a fost împrumutat de Astra în prima parte a stagiunii 2019-2020. Astăzi, a rostit primele sale cuvinte în calitate de fotbalist al „Bătrânei Doamne”. „Mă bucur că am ajuns la un club mare, de tradiție, cu suporteri fanatici. Îmi doresc să pun umărul la această promovare, la revenirea UTA-ei în Liga I. Pentru acest lucru e nevoie de continuitate, iar până acum UTA a avut continuitate. Am mai jucat cu Romario Moise, la Astra, Bolboașă și Octavian Ursu, la Universitatea Cluj, dar mă voi acomoda rapid și mă voi înțelege bine cu toată lumea. Îmi doresc să-mi fac treaba cât mai bine pe postul de fundaș central, iar, dacă se poate, să-mi ajut echipa și cu cu goluri. Dar, pentru că sunt înalt, adversarii vor fi mai atenți când îmi vor face marcaj. Îi cunosc pe Melinte și Ilie, titular pe postul de fundaș central la UTA în tur, am mai jucat împotriva lor. Voi munci cât mai mult pentru un loc în primul „11” și <<Mister>> va alege pe cine consideră dânsul că merită să joace. În alegerea făcută, a contat mult și faptul că Bogdan (n.a. Apostu) e impresarul meu și el e implicat cu sufletul la UTA. Cred că principalele contracandidate la un loc în Liga 1 vor fi Mioveni și Rapid, dar, poate și Petrolul care va veni tare din spate. Dacă voi fi dorit în continuare, aș vrea să rămân și după o eventuală promovare în Liga 1”, au fost principalele cuvinte ale lui Crișan din postura de fotbalist al „roș-albilor”.

În prima sa zi ca utist, puternicul fotbalist l-a avut alături și pe impresarul Bogdan Apostu, prin intermediul căruia UTA a făcut și restul transferurilor din vara anului trecut. „Țin foarte mult să scot în evidență caracterul lui Radu, pentru că a dat dovadă de așa ceva în această perioadă. Și-a dorit foarte mult să vină la UTA, deși au mai existat oferte pentru el de la echipe bune sau foarte bune din Liga a II-a. A fost extrem de hotărât, iar asta ne-a ajutat și pe noi și vreau să-i mulțumesc conducerii Astrei pentru că a dat dovadă, la rândul ei, de caracter. Există un litigiu între cele două cluburi pentru banii pentru Stahl, dar domnul Niculae (n.a. Ioan Niculae, patronul giurgiuvenilor) și Dani Coman nu au ținut cont de acest lucru. Chiar dacă cei de la Călărași nu au fost de acord și s-au făcut presiuni mari în sensul acesta, l-au luat pe Radu de la Călărași și l-au redirecționat către Arad. Radu a ajuns la cea mai bună echipă din liga secundă conform clasamentului, pentru el este un mare pas înainte. Un alt mare plus e și rămânerea lui Romario Moise, lucrurile se îndreaptă către o normalitate și în fotbalul românesc, prin aceste colaborări strânse în beneficiul jucătorilor, în primul rând”, a spus directorul Fusion Group Agency, care, provocat de presă, a comentat și transferul lui Vali Alexandru la Rapid: „UTA putea să îl ia în vară pe Vali, când era liber de contract, dar a optat pentru Buhăcianu și cred că a făcut alegerea bună, atată timp cât are cel mai bun atac al campionatului”.

Așadar, Gyuszi Balint și-a primit fundașul central solicitat conducerii clubului după despărțirea amiabilă de Alin Șeroni. „Mă bucur că s-a reușit, în cele din urmă, perfectarea împrumutului lui Radu, pentru că aveam nevoie de consistență pe poziția respectivă. Radu are experiența eșalonului secund, are experiența unei promovări și a fost unul dintre fundașii centrali cu o evoluție constant bună în meciurile pe care le-a jucat la Călărași. Și de aceea am insistat să îl aducem, sunt convins că prin calitățile și prin caracterul lui ne va ajuta să rămânem acolo unde suntem. Sunt convins că se va integra foarte repede în grupul nostru și spun asta bazându-mă și pe criteriile în ceea ce privește selecția făcută de noi când alegem jucătprii. E foarte important și că are cifre Instat bune, printre cele mai bune la nivelul fundașilor centrali. Clar, Radu vine cu gândul de a lupta pentru un post de titular, pentru a le face concurență lui Melinte și Ilie”, a punctat și antrenorul principal al Campioanei Provinciei.

Radu Crişan bifat 1620 de minute oficiale în 18 de partide pentru Dunărea Călărași și a înscris și două goluri în prima parte a stagiunii 2019-2020 a ligii secunde.

Comentarii Facebook

12
0

3 comentarii

  1. Se pare ca fundasul stanga , singurul din lot , Stancu , s a rupt iar ( a declarat Gyuszi. )….asteptam sa vedem ce fundas stanga aducem acum . Sau poate chiar doi.

    P.s ..dupa 22 ianuarie cand se deschide oficial perioara de transferuri vor mai aparea 2 -3 jucatori noi in echipa.

    5

    1
  2. Cu el ,UTA. mai face un pas spre aerul ,,tare” al div. A ! Teoretic e mai ușor să te incadrezi la o echipa care merge . Dar munca este Cheia reușitei . Crișan printre putinii care declară că vrea să și ramina Aștepțind cu răbdare șansa lui poate deveni în timp jucător emblematic . Așa cum în timp au fost un. Dr. Kukla sau Gaica !!! UTA are nevoie și de oameni ,,nemuritori” cu stabilitate și dragoste de club. BAFTA !!!

    9

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close