Crisul Chisineu-CrișUTA Academie

Codrea a decis primul test al trupei lui „Știli”: UTA U19 – Crișul Chișineu Criș 0-2



După Pecica și Cermei, și Crișul Chișineu Criș a demarat seria meciurilor de verificare ale iernii cu o dispută pe sinteticul „Motorul”, în fața juniorilor mari ai „Bătrânei Doamne”. Mai pragmatică și având un plus de forță față de tinerii săi adversari, divizionara terță s-a impus cu 2-0.

Ambele reușite au purtat semnătura lui Marian Codrea, care a beneficiat de pasele din bandă ale lui Balla și Suslak, mai întâi înscriind și după o fentă scurtă în fața unui fundaș, iar apoi cu o lovitură frumoasă de cap. Meciul a fost deschis, cu ocazii de ambele părți. Puștii „roș-albilor” au ratat prin Boștină, Merian, Rădulescu sau Truță, în timp ce Crișul a mai avut și ea situații importante prin Balla, Modan, Ciornei și același Codrea.

Până la urmă, scorul a rămas cel stabilit la pauză, 0-2, din trupa utistă absentând Cocriș (accidentat) și Simon (probleme personale). „M-a interesat în special angajamentul și ambiția copiilor în fața unei echipe de seniori, bune, a județului nostru. Am jucat destul de bine și tehnico-tactic, Crișul ne-a întins puțin, dar cred că am oferit și noi o replică bună cel puțin la numărul de ocazii create”, a spus Sandu Gaica, antrenor al UTA-ei U16, alături de Adi Ungur și Mihai Petcuț.

Pentru Crișul a fost încălzirea pentru disputa de vineri, tot de pe „Motorul” cu prima echipă a „Bătrânei Doamne”. „Nu aveam foarte multe așteptări de la acest prim joc amical ca aspect tehnico-tactic, mă bucur, însă, că băieții au arătat chef de fotbal și au făcut un antrenament foarte bun. Întotdeauna mi-a plăcut să întâlnesc echipele de juniori ale UTA-ei, căci aleargă, își vă de joc, îți pun probleme. Sigur, vineri, împotriva primei echipe, va fi cu torul altceva, încercăm să ne ridicăm la un nivel cât mai bun pentru perioada de pregătire în care ne aflăm. Am mai vrea și doi jucători pentru a fi compleți, un fundaș central și un mijlocaș ofensiv, pe care sper să-i identificăm cât mai repede posibil”, a punctat și Adrian Abrudean, antrenorul Crișului.

Formații:

UTA U19: Cristea – Haloș, Salka, Dardai, Mohaci – Pătlăgică, Rădulescu – Roșu, Sfârlea, Merian – Boștină. Au mai jucat: Opric – Truță, C. Moldovan, Negrea, Maier, Turc, Palea, Irimia, Paunchici.

Crișul: Zamfir – Ciornei, Sabău, Nistor Suslak – Piț, Clej, Jichici, Balla – Modan, Codrea. Au mai jucat: Onuțan – Ember, D. Tambor, Al. Pavel.

Cermeiul a câștigat la scor de neprezentare în județul Timiș

După 4-0 cu CS Ineu, Gloria Lunca Teuz Cermei a mai bătut o formație de Liga 4-a, dar de această dată din județul Timiș. „Sămădăii” s-au impus cu 3-0 la Carani Murani, după reușitele lui Burlă, Luca Bodri și Ciubotariu. Flavius Moisă îl testează în continuare pe puternicul vârf francez, Jordan Djambou, în timp ce colegul acestuia, Didier Koula, nu va apuca să joace la Cermei în acest sezon. Fostul junior al celor de la PSG a revenit într-un final în România, dar a fost reținut în aeroportul din Timișoara pentru ca la precedenta vizită în țara noastră a depășit termenul de ședere. Acum viza îi va fi interzisă fotbalistului de orgine ivoriană în următoarele 90 de zile și va fi trimis în Franța, unde are rezidență









2 comentarii

  1. La U19 in toamna a jucat un baiat extrem de talentat Zoran Mircov, care am inteles ca s-a si antrenat cu prima echipa, pe care nu l-am vazut in nici un meci in acest an.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button