Stranieri aradeni

Adi Petre, cu un picior și jumătate la FCSB! UTA și Atletico ar trebui să primească 15% din suma de transfer





Sunt ore decisive pentru revenirea arădeanului Adrian Petre în fotbalul românesc. Plecat în vara anului 2017 de la UTA în Danemarca, la Esbjerg, pentru 500 de mii de euro, atacantul naționalei de tineret este cu un picior și jumătate în curtea celor de la FCSB.

„Gata! Am semnat cu Petre pe un an şi jumătate. Mă bucur mult că am reuşit să îl luăm”, a spus Gigi Becali, pentru Fanatik. Din informațiile noastre, însă, lucrurile nu stau tocmai așa. Patronul bucureștenilor s-ar fi înțeles doar cu Esbjerg asupra sumei de transfer, ce ar trebui să se ridice la 1 milion de euro, în timp ce fotbalistul încă așteaptă oferta concretă din partea clubului bucureștean, ce are mâine derby de România, cu Dinamo.

„Sunt șanse mari să se facă acest transfer”, a confirmat și impresarul fotbalistului, Cătălin Sărmășan. Totodată, managerul formației daneze a declarat în presa locală că fotbalistul român a primit acceptul să negocieze cu cine dorește. „Nu pot să confirm dacă Petre este sau nu în drum spre România, dar situația sa se va clarifica până luni, cand se încheie perioada de transferuri din România”, a spus Jimmi Nagel Jacobsen.

Adrian Petre a adunat 82 de meciuri oficiale în tricoul lui Esbjerg, pentru care a marcat 29 de goluri și e cotat la 1,3 milioane de euro. Dacă suma de transfer se confirmă, UTA și Atletico ar trebui să-și împartă procentul de 15%, adică 150 de mii de euro. În Danemarca, Petre câștiga 7000 de euro pe lună, în timp ce la FCSB se pare că va lua mai mult decât dublul sumei: 15 mii de euro.

La FCSB, Adi Petre s-ar reîntâlni cu colegii de generație de la Atletico și de la naționala Under 21, Dennis Man și Răzvan Oaidă. Cei trei au fost crescuți de Cristi Păcurar și Francisc Tisza și lansați în fotbalul mare de UTA. Petre chiar este și astăzi cel mai scump fotbalist transferat vreodată de o grupare de Liga 2-a, adunând în stagiunea 2016-2017 nu mai puțin de 28 de goluri în tricoul „Bătrânei Doamne” a fotbalului românesc.

În această iarnă, FCSB a renunțat la atacanții Ioan Hora și Łukasz Gikiewicz și ar avea nevoie de o „gură de tun” atâta timp cât are probleme evidente la finalizare.









4 comentarii

  1. În ,,A” mulți arădeni vor lupta împotriva UTA ,cum pe vremuri Jenei ,Pârcălab ,Koszka ,Petescu ,Pantea. sau Duckadam !!De pe acum trei pe la Rapid ,trei pe la FCSB .. E vremea afacerilor Dar pentru Becali. !! Ce e de regret e reinoarcerea unor tineri cu o buna cota ,într-un fotbal diluat valoric . În maniera personala mai exista rezolvări de bani și situații. Pe ansamblu se obține un tablou general în culori sumbre Vorba cântecului. ,,,Și unde e visele mele. ,care le-am avut ”’ ????

    0
    0
  2. Nu sunt eu in masura sa spun pentru cine este bine sau rau,dar pentru UTA si Atletico,este de binisor…
    Nu cred ca pentru Adrian Petre Tabarcea ar fi un pas inapoi,pentru ca am inteles ca totusi a fost pe decizia lui si tot ce pot sa imi inchipui ca nu a semnat cu FCSB,inainte sa aiba multe convorbiri cu Man si Oaida,cel putin….
    Daca va da randament si va fi imun, ca si Man dealtfel,la bombardamentul si presiunea lui Becali….am mare incredere ca va face o figura frumoasa….
    Campionat slab,criticat,Romania sau nu Romania….Ejsberg nu se ridica la nivelul FCSB,asta nu o poate nimeni contesta….
    Eu,sincer,ma bucur pentru transfer…..Mult succes Adi si fara accidentari!
    PS:le doresc tuturor trecuti pe la UTA,viitoare transferuri mult mai bune,afara..Creste colonia UTA…Duckadam,Balgradean,Man,Oaida acum si Petre..Bravo…!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button