Progresul Pecica

Mai severi decât în Cupa României: Progresul Pecica – Avântul Periam 4-0

Duelul din primul tur al Cupei României s-a repetat astăzi, într-un amical disputat pe terenul din Turnu. Progresul Pecica i-a găzduit pe cei de la Avântul Periam, formație clasată pe locul secund în Liga 4-a Timiș după 17 runde. În vară, proaspăt promovata divizionară terță arădeană se impunea cu 2-1.

Chiar și fără șase jucători, Creța, S. Popa, Puie, Arsene, Mateucă sau A. Iuga, accidentați sau având probleme personale, pecicanii le-au administrat „pokerul” celor de la Periam. Eroul partidei a fost juniorul sosit de la Semlac în această iarnă, Dennis Dancă, implicat în absolut toate reușitele echipei sale.

Mai întâi, rapidul mijlocaș de bandă dreapta a schimbat parte până la Bozian, care i-a pus mingea pe cap lui Szekely pentru 1-0. Apoi, Dancă i-a pasat direct aceluiași Szekely, care a stopat balonul la 14 metri și a stabilit scorul pauzei: 2-0. În repriza secundă, Dancă avea să reușească el „dubla”, mai întâi cu un șut la colțul lung după o pătrundere solitară, în viteză și apoi cu o reluare la colțul scurt.

S-a terminat 4-0, dar Dan Stupar simte că elevii săi pot și mai mult. „Pe ambele faze ale jocului puteam și trebuia să fim ceva mai concentrați, căci am avut și alte ocazii, iar în apărare am mai riscat din când în când, chiar dacă nu am primit gol. Remarc agresivitatea pozitivă în multe momente ale jocului, dar și implicarea în efort a băieților în fața unui adversar de care am trecut la limită în vară, în Cupa României. Și terenul de la Turnu a fost bun pentru această perioadă a anului, antrenamentul a fost reușit din toate punctele de vedere. Mai avem trei săptămâni până la primul joc și am vrea să ne recuperăm cât mai repede posibil fotbaliștii accidentanți”, a subliniat antrenorul „galben-albaștrilor”.

Pentru Periam a evoluat și Valeriu Mager, mijlocașul Progresului în prima parte a sezonului. Fotbalistul crescut de UTA s-a întors, astfel, în localitatea natală, concentrându-se pe școală și mai puțin pe fotbal.

Gârlea – Ilan, Wild, Țugulescu, Aldan – Bozian, Moraru, Tamaș, Dancă – Szekely, Capătă, plus Iosub – Gabor,  Deliman, Răchită, Graure, Bănățan au fost jucătorii utilizați astăzi de Progresul, care are programate două teste și săptămâna viitoare, cu Frontiera Curtici și Șoimii Lipova.

Comentarii Facebook

1
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close