Minifotbal, futsal

Duș cu gheață pentru șimăndani în Cupa României la futsal





Dacă în campionatul Ligii Elitelor U19, Șoimii Șimand are maxim de puncte în seria doua, drumul în Cupa României a fost compromis astăzi, la Turnu Severin. În prima manșă a optimilor de finală, echipa din județul nostru a cedat cu 1-11 în fața celor de la CFR 1943, pe care i-au bătut în campionat, la Arad, în urmă cu 9 zile, cu 7-6.

Lucrurile au stat cu totul altfel în Oltenia, acolo unde Șimandul nu i-a avut pe Jurj și Claudiu Ujoc și a terminat în genunchi partida. „E și o greșeală de strategie, de tactică, din partea mea, mi-o asum. Am încercat o apărare puțin altfel și nu ne-a ieșit deloc, dimpotrivă. Când scorul a luat proporții, am înlocuit și portarul pentru a avea un om în plus în atac, dar în loc să marcăm, am luat și alte goluri. Din păcate, parcursul nostru în Cupă s-a cam încheiat, e practic imposibil să întoarcem situația în retur, la Macea, indiferent de lotul pe care-l vom alinia. Echipa din Severin e una redutabilă, mi-ar plăcea să aibă un cuvânt de spus în Cupă”, ne-a declarat Daniel Mărcuș, antrenorul „șoimilor”, care a contat pe: Stejar  – Bota, Holoban, Sechel, Balogh, D. Ujog, P. Ujoc, Ile și Borod.

Iacob, Crăiașu, Toader 3, Nohaiu 2, Clement, Rădulescu, Iorgulescu, Dănoiu, respectiv Balogh sunt marcatorii partidei de azi. Manșa secundă a duelului Șimand – CFR 1943 e programată marți, 3 martie, de la ora 17,30, în sala de sport din Macea. Apoi, duminică, Șimandul are parte de derby de clasament în Liga Elitelor, la Odorheiu Secuiesc.









Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button