UTA Arad

Academia UTA se pliază pe condițiile oferite de Arad și are ca obiectiv minim: „An de an, cel puțin un fotbalist de Liga 1 și doi-trei de Liga a 2-a”





La începutul lunii iulie a anului trecut, centrele de copii și juniori ale celor mai importante cluburi din România au trecut la statutul de academii. Proiectul a fost configurat cu sprijinul companiei olandeze NMC Bright, care are peste 15 de ani de experiență în evaluarea, clasificarea și activitatea de consultanță a academiilor de fotbal europene.

Conform punctajului, Academia UTA s-a clasat pe locul 9, cu un scor de 67,2, fiind cea mai bine clasată grupare din Liga a II-a. Clubul arădean a devansat multe echipe importante din prima ligă, precum CFR Cluj, Astra, Sepsi sau FC Botoșani. Pe primul loc s-a clasat, evident, Viitorul Constanța (91,5), echipa lui Hagi fiind urmată pe podium de CSU Craiova (77,1) și Dinamo (74,5). Șef al Academiei UTA a devenit profesorul Cristian Păcurar, cel care a condus echipa de seniori a UTA-ei în tandem cu Ionuț Popa în sezonul 2018-2019, dar mai ales cel care a oferit Aradului una dintre cele mai bune generații de fotbaliști. Atletico 1997-1998 a numeroși fotbaliști la loturile naționale dar și la echipa de seniori a UTA-ei, vârfurile generației de care se vorbește și azi fiind Dennis Man, Adrian Petre și Răzvan Oaidă, jucători aflați în lotul vicecampioanei României, FCSB.

De la reorganizarea în Academie, clubul UTA a parcurs câțiva pași importanți în față și, probabil, din vară, când e de așteptat ca echipa de seniori să facă pasul spre Liga 1, reorganizarea va fi și mai vizibilă. Până una alta, grupele „roș-albe” își fac treaba bine în Liga Elitelor, conducând seriile la nivel de U19 și U16, dar fiind aproape de calificarea în play-off și la U17. Și în campionatele județene, copiii ce reprezintă gruparea fanion a orașului ocupă locuri fruntașe, însă, ceea ce este mai important, este că prima echipă, liderul autoritar al ligii secunde, se bazează pe câteva produse din propria pepinieră, Dennis Hrezdac, Damian Isac, David Miculescu, Alex Oroian, Eric Pașcu, Andrei Gavrilă sau Raul Opric. Ca să-i pomenim doar pe cei care au adunat deja destule minute în eșalonul secund, sau care fac parte din lotul lărgit al lui Laszlo Balint.

Șanse la titlul național la U19, dar apoi?

Mai mult, UTA U19 are șanse de a se bate pentru titlul național în acest sezon, dar Cristi Păcurar se gândește și mai departe. „Generația de 2001 este una foarte bună, să dea Dumnezeu să iasă campioni naționali. Ar fi ceva de excepție pentru ei, ca fotbaliști, pentru antrenori și, bineînțeles, pentru Arad și punctajul Academiei noastre. Însă ce se întâmplă apoi cu acești băieți? Din păcate, nu toți vor putea juca la UTA și o parte dintre ei ar putea pleca defintiv sau împrumut la alte echipe din primele două-trei ligi, unde trebuie să confirme imediat. La actuala echipă Under 19, unde s-au format relații de joc și interumane e totul bine, dar când ajung într-un alt mediu, cu colegi și antrenori noi, vor da adevărate examene. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre echipe de seniori, care, probabil, vor avea și obiective importante. Mă bucur mult că Sandu Gaica are o relație strânsă cu Laszlo Balint, vorbesc destul de des și destui tineri ajung săptămânal la antrenamentele primei echipe. Doar că e clar, nu toți vor ajunge să debuteze și să joace constant la UTA, cu atât mai mult cu cât există un obiectiv atât de important precum promovarea, iar mai apoi ar trebui un campionat și mai greu în Liga 1. Așadar, din vară, vor fi și plecări, noi sperăm și ulterioare reveniri pentru binele primei echipe”, a spus șeful Academiei UTA în cadrul emisiunii „Glasul Tribunei”, de la TV Arad.

Accent pe abecedar

Pe baza experienței creșterii generației de excepție 1997-1998 de la Atletico și mai apoi UTA, Cristi Păcurar a vorbit și despre pașii ce trebuie parcurși de un copil ce se apucă de fotbal până la momentul în care face pasul spre echipele de seniori:  „În Arad și nu numai sunt copii talentați, doar că ei trebuie descoperiți și instruiți foarte bine, în toate etapele, de 6 până la 19 ani. Apropo de copiii între 6 și 10 ani, eu sunt de părere că acești ar trebui să dedice câte 3-4 ore pe zi fotbalului sau cel puțin așa era mai demult, când, de exemplu, am început eu să lucrez cu generația lui Man sau Petre. Doar că atunci încă existau maidane, se juca mult fotbal și în curtea școlilor sau în săli, astăzi e puțin altfel și trebuie să compensăm prin antrenamentele de la echipele de club. Nu spun că ar trebui să lungim durata unui antrenament la două-trei ore măcar, ci spun că la vârsta fragedă de care am pomenit, un copil ar cam trebui să aibă în jur 500 de atingeri de balon pe antrenament. Ca și în restul domeniilor, abecedarul în fotbal e foarte important și de aceea ne gândim să introducem și individualizările. Apoi e foarte important să gestionăm trecerea de la competițiile de pe teren redus, pe teren mare, ce se face în jurul vârstei de 12-13 ani. Aici e un prim filtru, ca să spun ceva, pentru ca cel de-al doilea și cel mai important, sau critic pentru unii este trecerea de la juniori la seniori. Sunt mulți fotbaliști, și, din păcate, avem exemple și în Arad care se lasă la 18-19 ani sau acceptă să coboare până în fotbalul județean, fiindcă nu sunt pregătiți, în primul rând, mental de această trecere. Sau, de ce nu, conjunctura nu le este favorabilă, nu ajung în medii propice lor, nu dau peste antrenorii potriviți și așa mai departe”.

Nu se poate „modelul” Arsenal, etalonul rămâne Academia Hagi

Vorbind în detaliu despre menirea și condițiile oferite astăzi de Academia UTA, Păcurar a recunoscut că oricât și-ar dori Aradul să preia un model occidental acest lucru nu este posibil în acest moment. „Clasificarea Academiei noastre printre cele mai bune din țară ne obligă să fim la înălțime. Și aici mă refer în primul rând la antrenori, inclusiv la mine. Trebuie să revizuim puțin munca noastră, să ne ridicăm standardele. Iar colegii mei, antrenorii, vor acest lucru, îi simt, și îmi doresc să ducem înainte această colaborare cât mai lung timp posibil. Sunt băieți serioși și preocupați. Academia produce în continuu la fiecare grupă de vârstă, doar că și noi trebuie venim cu lucruri noi, să le transpunem în ceea ce muncim. Pe de altă parte, e clar că trebuie să ne adaptăm condițiilor pe care le oferă orașul, zona. Chiar dacă aș vrea aduc metodologia de la Arsenal și s-o implemnetez la Arad nu o să reușesc niciodată. Nu avem multe lucruri, dar și societatea e de așa natură încât tiparul de la Academiile importante din Occident nu se potrivesc la noi. Atunci trebuie să construim la fondul uman ce există, cu bazele de antrenament și joc de care beneficiem. E clar că etalonul e Academia Hagi și intenționăm să ne batem de la egal egal cu ea. Poate că nu la fiecare generație, căci Gică Hagi a pus pe roate deja o adevărată fabrică de fotbaliști, dar e important să fim și noi acolo lângă ea, la cât mai multe grupe de vârstă”, a adăugat profesorul Păcurar.

Pretenții mai mari de la „stranieri”

Ca și cifre, să mai spunem că Academia UTA numără în jur de 220 de copii și juniori, majoritatea lor fiind din orașul sau județul Arad. Dar: „Avem și 45 de jucători juniori cazați la cele două hoteluri destinate clubului nostru. Startul l-am dat, cumva, tot eu aducându-i la Arad pe Răzvan Oaidă sau David Popa, iar acum, cel puțin la grupele mari, există și alți antrenori care au căutat și au găsit fotbaliști buni, cuminți, în alte județe. Eu zic că, după Academia Hagi, la nivel de alimentație și odihnă suntem acolo, în top. Tinerii noștri stau în același hotel cu Ursu sau Ciucur, au același meniul alimentar, se odihnesc la fel, iar cheltuielile sunt destul de mari. Avem norocul că Primăria și Consiliul Județean e alături de noi în acest demers, dar, evident, și pretențiile noastre de la fotbalștii care sunt din alte județe și orașe sunt ceva mai mari. Avem costuri de fotbaliști profesioniști cu ei și atunci așteptăm să dea mult, dacă nu chiar totul în schimb. Probabil și selecția noastră va fi din ce în ce mai atentă, căci talentul nu e totul în fotbal, ci trebuie să ai și educație și mult spirit de sacfriciu dacă vrei să devii cineva în acest sport. Iar eu zic că scopul Academiei va fi în mare atins când an de an vom da cel puțin un fotbalist la Liga 1 și doi-trei la Liga 2-a. Sigur, ne-am dori să fie generații intregi sau poate 6-7 fotbaliști care pot face acest salt, însă preferăm să rămânem cu picioarele pe pământ”, a concluzionat Păcurar în cadrul aceleași emisiuni TV.

Structura Academiei UTA

Așadar, șeful Academiei UTA e Cristian Păcurar, care are tot sprijinul logistic de la Florin Voinea, președintele din acte al clubului fanion al Aradului. Grupele sunt structurate astfel:

2001-2002: antrenori Sandu Gaica, Adrian Ungur, Mihai Petcuț

2003: antrenori Dinu Donca, Radu Mărginean

2004: antrenori Dinu Donca, Costel Bogoșel, Sandu Țamboi

2005: se va reînființa de la vară prin trecerea celor de la Atletico

2006: antrenori Sorin Botiș, Ștefan Boroș

2007: antrenor Cristian Țigan

2008: antrenori Ioan Herman și Abdoulaye Diarra

2009: antrenori Alexandru Nistor și Bogdan Burlă

2010: antrenor Mircea Aslău

2011-2012: antrenori Cristian Țigan, Abdoulaye Diarra

2013-2014: antrenor Daniel Mărcuș

Antrenor cu portarii: Dan Țapoș

10 comentarii

  1. Din păcate copiii din Arad nu sunt promovați deoarece sunt aduși copii din alte județe defavorizate ca să zic asa, cu care sunt costuri mari și implicit trebuie promovati pt a-și scoate costurile, iar din acest motiv copiii arădeni sunt puși pe linie moartă.

    0
    0
    1. Serios???Este ca si cum ai spune ca Hagi nu le da sanse tinerilor din Constanta pentru ca aduce la Academia Viitorul pe cei mai buni din toata tara….

      0
      0
      1. Hagi ține Academia pe banii lui, așa că își permite! La UTA sunt bani publici! Se cheltuiesc mulți bani pe cazarea jucătorilor și nu se justifică! Când să facă pasul spre prima echipă sunt împrumutați în ligile inferioare și se aduc alții, formați de alte echipe, vezi Rus, Oroian, etc. Nici Isac, Hrezdac, Miculescu, Opric, Gavrilă sau Pașcu nu sunt arădeni. Sunt și în Arad copii talentați dar nu sunt promovați! Mai bine s-ar cheltui în infrastructură, vitaminizare, pregătirea antrenorilor, etc. Văd niște nume de antrenori care nu sunt antrenori! Au licență vreo 4, ceilalți antrenează pe licențele celor care au! Toți jucătorii promovați la echipa mare sunt extrajudețeni! Pe vremuri se aduceau din județ un Gaica, un Giurgiu, un Bubela, etc. Azi se preferă din alte județe. Ineul adună tot de pe sate și îi trimite prin țară, UTA nu are ochi pentru ei! O să vină și rândul tău, al tău e 2008 dar știi cum trece vremea?

        0
        0
    2. Ok, aduci 3-4 juniori pe generație, dar aceștia trebuie să fie peste ce ai în lot! Să se facă o analiză, e nevoie de 5 rezerve din afara Aradului la o singură grupă, se justifică cheltuiala? Cine hotărăște pe cine aduce sau cine rămâne? Doar antrenorul de la grupă? Păi atunci antrenorul trebuie să-i bage să joace, indiferent dacă au valoare sau nu! Cine plătește pentru cei care nu au confirmat, au pierdut vremea prin Arad și pleacă?

      0
      0
  2. Felicitări tuturor celor implicați pentru rezultatele și munca depusă, fără o academie puternică în spate odată și odată vei claca, tinerii înseamnă viitorul unei comunități și e de apreciat că UTA investește în tineri.
    Ii urez multă baftă domnului Gaica,sa iasă campion național,depune o muncă și implicare fantastică la u19, poate ajunge in youth league cu această generație.
    Doamne ajută și hai UTA!!!

    0
    0
  3. Se aminteste de David Popa..ăla pe unde mai joacă? Sau Vasi care a fost la manchester city pe unde e?

    0
    0
  4. U19 are doar 4 aradeni in lot (Halos, Salka, Mohaci si Razban), deci nu putem spune ca aceasta este o generatie de aradeni! Nici printre cei promovati la echipa mare nu se gasesc aradeni! La U17 stam ceva mai bine, cu doar 8 juniori din afara judetului. In schimb la U16 e penurie de extra-aradeni, 14, 9 dintre ei fiind chiar titulari!

    0
    0
  5. Academia UTA, cu antrenori care au cate 2 sau 3 grupe de copii, care au salarii de ajutor social si care nu sunt incasate la timp, restante de 3-4 luni la salar, darrrrr visam la Academia Hagi.
    Hagi face performanta pentru ca investeste in fotbal, iar altii cu banii statului ii folosesc pe comisioane in diverse feluri.
    Poate cu promovarea in Liga 1 se mai schimba ceva !

    0
    0
  6. ,,vom face o echipă de Arădeni pentru Arădeni”așa spunea ,,părintele” proiectului uta,iată că arădenii nu mai au loc nici la juniori,nu era nici o problemă dacă erau peste valoarea lor dar din păcate nu e așa.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button