26/11/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Șefii fotbalului românesc fac apel la înțelegere, solidaritate, responsabilitate și unitate

Fotbalul ca și restul domeniilor de activitate din România trece prin momente grele, inedite. Chiar dacă, deocamdată, nu avem cazuri de fotbaliști, antrenori sau conducători infectați cu COVID-19 sau – cel puțin nu e nimic public, organismele ce conduc sportul rege din țara noastră transmit aproape zilnic mesaje către afiliați și nu numai. Ultimul dintre ele bate monedă pe înțelegere, solidaritate, responsabilitate și unitate.

”Federația Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal și Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România invită toată familia fotbalului românesc să dea dovadă de solidaritate, unitate, toleranță și responsabilitate în această perioadă dificilă!

Având în vedere situația actuală din fotbalul românesc, cauzată de pandemia COVID-19, Federația Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal și Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România fac un apel la calm și responsabilitate.

Începând din 12 martie 2020 toate competițiile fotbalistice de pe teritoriul României au fost amânate, iar această criză a condus deja la mari probleme din punct de vedere sportiv și financiar pentru toate părțile implicate.

Este important ca în aceste momente să arătăm înțelegere și unitate pentru că suntem în această situație dificilă împreună. Trăim vremuri în care nu propriul interes trebuie să primeze, ci cooperarea între noi, fie că este vorba despre fotbaliști, cluburi sau forurile fotbalistice. Avem datoria ca toți cei implicați în fotbal, dând dovadă de înțelegere, solidaritate și bună-credință, să găsim soluțiile care să reducă pe cât de mult posibil impactul negativ asupra întregului fenomen pe care îl iubim.

Vă asigurăm că Grupul de Lucru format de FRF încearcă să ia cele mai bune decizii în beneficiul fotbalului. Obiectivele care ne orientează deciziile sunt:

  • siguranța și sănătatea suporterilor, a jucătorilor, a staff-ului și a tuturor persoanelor angrenate în organizarea competițiilor sportive;
  • sustenabilitatea financiară a cluburilor;
  • producerea celui mai mic nivel de nedreptate pentru jucători și cluburile de fotbal.

După decenii de instabilitate și căutare a identității, fotbalul românesc a intrat în ultimii ani pe un parcurs al dezvoltării și stabilității, crescând astfel exponențial numărul practicanților și impactul social, economic și al sănătății fotbalului în România. Este de datoria noastră, a tuturor, să punem umărul ca să putem păstra ceea ce am construit împreună. Azi, mai mult ca oricând, fotbalul românesc are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor! De la fotbalul de bază, grassroots, care reprezintă viitorul acestui sport în România, la fotbalul din eșaloanele inferioare și până la Liga 1, întreg fenomenul fotbalistic necesită atenție și asistență din partea tuturor autorităților.

Toți cei implicați trebuie să fim cât mai responsabili față de cel mai important fenomen sportiv din România pentru că fotbalul este mediul în care ne-am regăsit și care ne-a transformat viețile fiecăruia dintre noi. Este momentul să întoarcem cât putem de mult sportului care ne-a dăruit atât de multe momente de bucurie și împlinire.

Cu speranța că ne vom putea bucura împreună de reluarea cât mai repede a tuturor competițiilor fotbalistice din România, FRF, LPF și AFAN”

0
0
%d blogeri au apreciat: