UTA-arad.ro continuă călătoria în trecutul fabulos al Bătrânei Doamne, iar în această seară se opre;te la primele două campionate câștigate de echipa baronului Neuman.

I. „Nu va avea adversar să-i reziste”

Suntem la sfârșitul verii lui 1946, lumea încerca să uite ororile celui De-al Doilea Război Mondial și își regăsea bucuriile de altădată. Câștigătoare detașată a campionatului Aradului, ITA își asigura loc pe prima scenă în ediția 1946-1947.

Și ce debut a fost! Fotbaliștii Aradului au strălucit încă de la început, echipa captiva publicul. ”ITA a jucat la Oradea uluitor!”, era constatarea arbitrului Ștefan Alexandru, cel care arbitrase echipa arădeană la debutul ei pe prima scenă. La Oradea, în fața a 4,500 de spectatori, textiliștii făcuseră un spectacol la care marele Iuliu Baratky, vedeta României interbelice și lider din teren al bihorenilor, nu putuse decât să asiste cu o încântare tristă. Toth III, Băcuț, Bonyhadi și Petschovsky, de două ori, au scuturat plasa porții bihorenilor de la Libertatea. Amfitrionii erau consolați de reușita de onoare semnată chiar de Gyussi Baratky. Un 5-1 formidabil, realizat de Marki – Pall, Tudose, Meszaros, Reinhardt, Nicșa, Băcuț, Bonyhadi, Petschovsky, Toth III. ”Felul în care s-a prezentat ITA a arătat că nu va avea niciun fel de adversar care să-i reziste”, remarca arbitrul Alexandru, adăugând că publicul a aplaudat frenetic team-ul lui Neuman. Era 27 august 1945 și pentru întreaga suflare fotbalistică din România era limpede că o mare echipă răsărise.

Fotografia principală, din albumul lui Ludovic Bonyhadi, prezintă ITA la prima ei reprezentație oficială pe stadionul ei din Arad. Era 1 septembrie 1946

Acasă, pentru prima dată

După o săptămână, Aradul era pregătit de sărbătoare. Stadionul era gata pentru primul meci oficial, cel cu Ciocanul București. programat pe 1 septembrie, întâia reprezentație oferită de roș-albi pe superba arenă a stârnit interes enorm. ”Matchul etapei”, cum l-au numit ziarele, a strâns 10,000 de oameni în tribune, inclusiv prim-ministrul Petru Groza, și a fost crâncen. A decis spre sfârșit golul lui Petschovsky din minutul 79, ”Csala” a marcat după un corner bătut de Bonyhadi, cu o lovitură de cap a trimis mingea în colțul opus în care se postase portarul Lăzăreanu. Mai devreme, în minutul 56, arădeanul Nicșa și bucureșteanul Woronkowski încercaseră ”să se nășească reciproc” și fuseseră eliminați. Totul pe fondul jocului aspru, dar ”seara, la banchet, frăția a fost reînnodată. De o parte și de alta a mesei, cuminți și zâmbitori ca niște prunci, gata să se prindă în brațe, jucătorii închinau unii pentru alții ca și când nu se întâmplase nimic”, scria ziaristul bucureștean Bucur Berceanu, referindu-se la un incident petrecut cu două minute înainte de final. Bonyhadi îl faultase pe Popa, arbitrul Emil Kroner n-a văzut nimic, ”ciocănarul” Naciu s-a repezit la arădean și l-a lovit cu piciorul, publicul a reacționat violent, oamenii s-au urcat pe gard, dar Petschovsky a avut fler, și-a strâns colegii lângă el și, împreună, i-au potolit pe suporteri! La ieșirea fără incidente a oaspeților de pe teren au contribuit din plin inclusiv Francisc Neuman și Andrei Herzog!

Spre culmi, apar modificări din mers

Mai departe, team-ul lui Opata se instalează pe primul loc și rămâne acolo până la sfârșitul unui tur de campionat care a avut doar trei sincope: egal la Reșița, egal acasă cu CFR București și înfrângere, prima, la Juventus București.

În formația ITA-ei apăruse și Kostas Humis, grecul care condusese linia de atac a Venusului din București. Debutul a fost dezamăgitor însă. Atacantul a jucat doar în meciul contra Carmenului și n-a strălucit. Trecut pe bancă, a răbufnit:”Am impresia, și mai mult chiar, sunt convins că angajarea mea la ITA a fost făcută numai cu intenția de a nu da posiblitatea altei grupări să mă aibă în centrul liniei de atac!” Humis avea să-și încheie în iarnă aventura de la Arad, în locul său apărând Sterie Zeană, tot internațional al României.

Anul 1946 nu se sfârșește însă fără o modificare majoră: Zoltan Opata se desparte de ITA, iar în locul său vine alt antrenor cu renume, Zoltan Blum. Fotbalist de marcă al celor de la Ferencvaros Budapesta, Blum îi antrenase pe alb-verzi vreme de un deceniu. Urma să înceapă lucrul în februarie 47. Spre deosebire de cel pe care-l înlocuia, adept al sistemului de joc WM, Blum era recunoscut pentru că impunea mult mai spectaculosul stil liber.

Pregătiri pentru retur, două transferuri

În pauza de iarnă, conducerea l-a transferat pe fundașul Iosif Slivăț, de la AMEFA, care bifase și o experiență în Ungaria. Cu puțin timp înaintea returului, roș-albii primeau un mesaj încurajator de la fostul lor antrenor, Opata, rămas în relații bune cu arădenii: ”Afirm că ITA este mai bună decât oricare echipă maghiară”. Arădenii reușesc încă două achiziții tari: Adalbert Kovacs, fost la Chinezul Timișoara, și Iosif Stiebinger, mai vechiul coleg al lui Petschovsky de la CA Oradea.

Aproape perfect, dar e nevoie de al treilea antrenor pentru titlu!

Returul a fost aproape fără greșeală. Ecouri puternice după întâlnirea de la București cu Ciocanul, ITA nu le-a lăsat oamenilor lui Bela Guttmann nicio șansă, zdrobindu-i cu 4- (Dumitrescu III  2, Kovacs, Bonyhadi). ”Cel mai frumos match al ITA-ei de până acum”, suna concluzia unei întâlniri în care Iosif Petschovsky strălucise pur și simplu. În rest, o singură înfrângere într-un șir de victorii: 2-5 pe terenul Carmenului. Rezultatul duce la despărțirea de Blum și de stilul său liber. Pe bancă apare alt nume marcat: Gustav Juhasz, fost internațional, și el coleg cu Petschovsky, Meszaros, Toth ori Stiebinger la CAO.

Instalată în fotoliul de lider după etapa a III-a, ITA încheie în triumf campionatul cu 44 de puncte, 11 avans față de următoarele două clasate – Carmen București și CFR Timișoara –  și a scris o primă și superbă pagină de istorie.

Una din formațiile de superclasă ale utiștilor din primul sezon de Divizia A. De la dreapta la stânga: Reinhardt, Apostol, Slivăț, Pall, Lorant, Toth, Băcuț, Bonyhadi, Dumitrescu, Mercea, Petschovsky. Fotografie din albumul lui Nicolae Dumitrescu.

Campionii din 1947: Alexandru Marki (16 meciuri – 0 goluri), Justin Apostol (10 – 0) – Gyula Lorant (21-0), Moise Vass (10-0), Adalbert Pall (22-0) Iosif Slivăț (10-0), Gheorghe Băcuț (24-1), Francisc Meszaros (13-1), Ioan Reinhardt (24-2), Iosif Petschovsky (22-12), Mircea Tudose (6-0), Andrei Mercea (17-4), Nicolae Dumitrescu (10-10), Ion Nicșa (14-5), Matyas Toth (24-13), Iosif Stiebinger (6-4), Ludovic Bonyhadi (23-26), Adalbert Kovacs (13-13), Kostas Humis (1-0), Sterie Zeană (0-0). Antrenori: Zoltan Opata (etapele I – XIII), Zoltan Blum (XIV – XIX), Gustav Juhasz (XX – XXVI).

II. Titlul al doilea, Petschovsky strălucește!

Al doilea campionat de după război a fost câștigat tot de ITA. Echipa a rezistat intemperiilor roșii, ce determinau câteva despărțiri imediat după primul titlu. Lorant se întoarce în Ungaria și joacă la Vasas, Meszaros ajunge în Italia, la Bologna, Toth III își caută și el norocul în Italia. Francisc Neuman își păstrează nucleul de bază și la Arad sosește Zoltan Farmati, de la Ferar Cluj.

Ideologia comunistă începea să se facă simțită tot mai puternic și fenomenul sportiv nu avea cum să fie lăsat deoparte, din contră, a era transformat într-o armă. Oameni de genul lui Francisc Neuman erau forțați să stea și mai în spate, după ce directivele venite dinspre URSS erau adoptate la foc automat de la București. Gheorghe Gheorghiu Dej își calcula pașii prin care urma să preia puterea deplină, România (Republica Populară Română) se mula pe principiile sovietice, care-i condamnau din plin pe cei care știuseră să se facă remarcați și iubiți de oameni.

Între timp, în iarbă…

… trupa arădeană, cu Petre Steinbach la conducerea tehnică, mersese excelent. Camionatul 1947-48 a luat startul pe 24 august, în dreptul ITA-ei erau victorii pe linie, exceptând un egal la Jiul, unul acasă, în compania contracandidatei CFR Timișoara și încă unul, la Juventus, redenumită între timp Distribuția Petrol . Între succese, un scor furibund în fața Ploieștiului, 11-0, ce provoacă o anectodă a antrenorului Steinbach. ”Ajuns la Ploiești, Petre Malița, pe atunci extremă stângă a roș-albaștrilor, e întrebat de un grup de suporteri cum s-a putut întâmpla așa ceva. Răspunsul: datorită arbitrului, ne-a demoralizat acordând golul al zecelea din off-side!”

O rivală câștigă la Arad

Pe 1 decembrie, în etapa a XIV-a, ITA găzduia CFR București, încă o grupare pretendentă la titlu. Înaintea jocului, deputatul Emil Angheliu, președintele FRF, le înmâna arădenilor plachetele pentru titulul de campioni cucerit în sezonul precedent. Cu Petschovsky mușcându-și pumnii pe margine din cauza suspendării, textiliștii înregistrau primul eșec stagional. Meciul s-a decis în actul al doilea. Arădenii au acuzat un henț în faza care a dus la primul gol al CFR-ului, marcat de Bazil Marian (62). Ion Reinhardt: ”Goalul trebuia să vină și coincidența a făcut să se marcheze dintr-o acțiune dubioasă”. Golul doi l-a marcat Filoti (77), iar victoria a fost sărbătorită de giuleșteni chiar la Arad și au primit două cupe, una de la Sindicatul ITA, cealaltă de la ziarul arădean Patriotul Sportiv. Celălalt CFR, cel din Timișoara, profita și urca pe primul loc.

Fotografie din albumul lui Andrei Mercea, ITA – Jiul 12-0

Drumul spre titlu continuă

În primul meci jucat de ITA acasă în primăvara lui 48 se consemnează scorul campionatului, 12-0 cu Jiul. Săptămânalul Jövö Sport, din Arad, 16 februarie, consemnează autorii golurilor Dumitrescu III 4, Bonyhadi 4, Mercea, Stiebinger 2, Reinhardt. În etapa XIX-a, din 28 februarie, ITA a jucat acasă cu echipa bucureșteană Unirea Tricolor, pe care a învins-o cu 4-2 (Bonyhadi, Stiebinger 2, Mercea / Teodorescu, Ozon). Unirea Tricolor fusese formată reputatul antrenor Fane Cîrjan, care o condusese ani buni, lansând în fotbalul românesc vedere ca Sony Niculescu, Simionescu sau, mai ales, Titus Ozon. Dar la ora desfăşurării meciului cu ITA, fostul antrenor se afla la apocalipticul canal Dunăre – Marea Neagră, unde ispăşea pentru vina de a fi fost „mult prea român”. Fitilul comunist începea să facă noi victime în sport.

”Steaua”, umilită

Ajungem pe 7 martie 1948, etapa XX, ITA juca în deplasare cu AS Armata Bucureşti (viitoarea Steaua) pe un stadion ANEF (Republicii) ce adunase peste 22,000 de spectatori. Deznodământul a reprezentat moment de vârf care nu s-a mai repetat în duelul fotbalistic dintre arădeni şi echipa militară, palmaresul incluzând aici şi denumirile ulterioare ale celor două tabere, adică Flamura Roşie şi UTA respectiv CCA şi Steaua. Stiebinger, hattrick, și Kovacs, tot hattrick, îi umileau pe roș-albaștri. În aplauzele miilor de spectatori, ITA a părăsit triumfătoare ANEF-ul, nu înainte de a primi o frumoasă cupă din partea Sindicatului Bijutierilor şi al Ceasornicarilor, pentru cea mai bună echipă a cuplajului. Partida cu ASA-ul fusese precedată de Distribuţia Petrol Bucureşti – CFR Cluj 2-2.

”Csala” dă de pământ cu Ciocanul!

Suntem în etapa XXI, când la Arad sosea Ciocanul Bucureşti. Echipa din Capitală, peste exact două luni, avea să fie transformată de Ministerul Afacerilor Interne în Dinamo Bucureşti, ca urmare a unei fuziuni cu alte grupare faimoasă din perioada interbelică, Unirea Tricolor. E meciul în care idolul tribunei arădene, al cărei nume e cântat şi astăzi, a făcut show total, înscriind toate golurile unei victorii superbe ce propulsa ITA pe poziţia secundă. La 4-0, echipa arădeană a început să joace pentru public, spectacolul fiind „condimentat” de unele decizii contradictorii ale arbitrului Bălan.

”Coco” decide derby-ul

CFR – ITA a făcut ca în urbea de pe Mureș, dar și în cea de pe Bega, să fie declanșată o adevărată isterie. Drama prin care treceau organizatorii fotbalului arădean – OSP-ul, Comisia de Fotbal și conducerea clubului ITA – era legată de enorma solicitare de bilete. Oamenii din Arad doreau neapărat să asiste la meci și să simtă aroma victoriei. Pe fondul aflării veștii că fuseseră vândute toate biletele iar meciul ar fi urmat să se dispute cu casa închisă, OSP-ul, în colaborare cu administrația locală, a asigurat pentru susținătorii echipei alb-roșie o garnitură de tren compusă din 12 vagoane, în care au urcat peste 1,200 de oameni. Alți 500 au plecat spre Timișoara pe cont propriu. Arena gazdă a fost Electrica (de lângă UMT), sufocată de aproximativ 12,000 de suflete, în condițiile în care capacitatea era cifrată la 5,000. O altă mulțime stătea afară, ascultând transmisia radiofonică la difuzoare amplasate în jurul arenei, iar vremea din acea zi a ținut să onoreze spectacolul așteptat.

Coco Dumitrescu, din postura lui de extrem stâng, a șarjat tot mai periculos spre careul timișorean, ridiculizând apărarea ceferistă, dar mai ales adversarul direct, pe Ranita. În minutul 23, arădeanul și-a depășit oponentul amintit, a pătruns în suprafața de pedeapsă și a tras sec de la 10-12 metri fără ca fostul internațional din poarta celor de pe Bega, Dumitru Pavlovici, să poată interveni, 0-1. A rămas așa până la final, iar victoria a urcat marea echipă a ITA-ei în fruntea Diviziei A, detronându-i pe ceferiștii timișoreni, înfrânți pentru singura dată în acel sezon pe teren propriu. De atunci, ITA n-a mai cedat primul loc și s-a încoronat pentru a doua oară cu titlul de campionă a României.

Al doilea triumf. De la stânga: Slivăț, Băcuț, Vass, Stiebinger, Kovacs, Farmati, Marki, Mercea, Dumitrescu, Petschovsky, Schertz, Reinhardt, Bonyhadi, Pall și antrenorul Steinbach. Fotografie din albumul lui Ludovic Bonyhadi.

Campionii din 1948: Alexandru Marki (29-0), Zoltan Farmati (26-9), Iosif Slivăț (12-0), Moise Vass (26-0), Gheorghe Băcuț (26-4),   Adalbert Pal (28-0), Iosif Petschovsky (15-3), Ion Reinhardt (22-1), Ludovic Bonyhadi (26-49), Nicolae Dumitrescu (27-17), Adalbert Kovacs (26-19), Andrei Mercea (26-12), Camil Schertz (4-0), Iosif Stiebinger (26-12). Antrenor: Petre Steinbach