UTA Arad

Trei puncte cu Poli, cadoul pe care Apostu nu l-a mai primit de ziua lui: „Atunci rămâne promovarea…”





Dacă pandemia de coronavirus nu ar fi oprit fotbalul inclusiv în România, Săptămâna Luminată s-ar fi terminat cu duelul de gală, unul al mariilor orgolii, dintre marile rivale ale Vestului, Poli și UTA. Timișorenii ar fi țintit revanșa pe propriul teren, cel mai probabil pe „Dan Păltinișanu”, după eșecul la limită (0-1), din tur. Căpitanul Cipri Rus a fost cel care a semnat cea mai importantă victorie stagională pentru fanii „Bătrânei Doamne”, după pasa inspirată a juniorului Isac.

Însă, dincolo de miza enormă a unei „ciocniri” cu poliștii, fotbaliștii arădeni ar mai fi avut o motivație în plus pentru trei puncte pe Bega. Astăzi, Bogdan Apostu a împlinit 38 de ani și: „Încă din ianuarie, băieții mi-au promis o victorie la Timișoara. Nu rămâneam nici eu dator, dar virusul a anulat această sărbătoare. Probabil, punctele ne-ar fi apropiat și mai mult de Liga 1, dar, în orice caz, indiferent de cum va continua acest campionat, cu toate cele 14 meciuri, cu play-off, play-out, UTA nu are cum să scape promovarea. Avansul în fruntea clasamentului e unul important, dar și mai important este că lotul și antrenorii au valoare, atât umană, cât și fotbalistică. Cu tot respectul pentru adversare, care sunt unele bune, în acest an UTA a demonstrat și va mai demonstra când se vor relua meciurile că merită să joace în Liga 1 în sezonul ce urmează. Așadar, cadoul doar se va reporta și va fi și mai valoros, promovarea”, ne-a mărturisit impresarul, „vinovat” în foarte mare măsură pentru alcătuirea lotului cu care „roș-albii” au ajuns pe primul loc după 24 de runde în prezenta ediție a ligii secunde, la cota 50 de puncte, cu 11 mai multe decât principalele urmăritoare, Mioveni și Turris.

Hunedoreanul Apostu nu și-a ascuns niciodată afinitatea pentru culorile „roș-albe”, pe care le-a îmbrăcat și el în trei campionate: 2004-2005, 2006-2007 și 2013-2014. În derby-ul Vestului a jucat numai în stagiunea de Liga 1, pe 18 noiembrie 2006: 0-2, la Timișoara și 19 mai 2007: 2-1 la Arad. „Pe <<Dan Păltinișanu>> am jucat 90 de minute și la 1-0 pentru Poli am avut o bară. Poate e unul dintre regretele carierei mele că nu am simțit bucuria unui gol marcat împotriva timișorenilor, dar, în schimb, am trăit euforia succesului din retur, de la Arad. Deși am intrat pe teren doar pe final, în locul lui Horică (n.a. Ioan Hora, fotbalist care acum e impresariat de Apostu), a fost în al noulea cer alături de colegi, între care și Gyuszi Balint, de conducere, de suporterii noștri fantastici care au umplut până la refuz stadionul din Calea Aurel Vlaicu. Dacă nu mă înșel Hora marcase atunci primul său gol în Liga 1, pentru noi mai punctând Edson, după ce Bucur egalase imediat după pauză. Mai îmi amintesc că în 2013 când ACS Poli a promovat în Liga 1 Vali Velcea m-a dorit la Poli. Am refuzat să merg tocmai pentru că aș fi simțit că o trădam pe UTA și aveam să revin la Arad, de la Universitatea Cluj, în acel ultim an de existență a fostului club. Îmi amintesc că a fost un an greu, cu acel domn Marțian care vorbea mult și nu făcea nimic, dar noi, jucătorii, sprijiniți de suporteri și alți oameni cu suflet din județ am strâns rândurile și am dus acel sezon până spre final. Cel mai important este că UTA a reînviat, iar acum e foarte aproape de a îndeplini visul suporterilor săi, revenirea în Liga 1”, ne-a mai mărturisit sărbătoritul zilei.

La conferința de presă de la începutul lunii iunie, a doua alături de Laszlo Balint în calitate de antrenor al „roș-albilor”, după cea de prezentare, de la Hotelul „Central”, Bogdan Apostu declara: „Mă simt ca acasă, mă bucur că după mulți ani pot fi din nou parte dintr-o conferință  UTA-ei, chiar dacă din postura de agent. Visele nu se cuantifică în bani, UTA rămâne echipa mea de suflet și, în această idee, am promis că vom crea o echipă puternică, așa cum am reușit și în alte locuri. Acesta e doar începutul, dacă există o echipă unde mi-aș dori să reușească un astfel de proiect, această echipă e UTA”.

În cariera sa de fotbalist, Bogdan Apostu a evoluat pentru: Corvinul Hunedoara, Oțelul Galați, UTA (în trei perioade), Farul Constanța, Nyiregyhaza Spartacus (în două perioade), Bnei Sakhnin, Diosgyori VTK,  Inter Curtea de Argeș, Pandurii Târgu Jiu, Petrolul Ploiești 5, ASA Târgu Mureș, Universitatea Cluj și Olimpia Satu Mare. De cinci ani a intrat în rândul agenților FIFA, fiind directorul Fusion Group Agency.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button