22/10/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Cu excepția Ligii Elitelor U19, Federația a întrerupt competițiile fotbalistice juvenile! UTA U16 e cea mai afectată: „S-a dus pe apa sâmbetei un an de muncă!”

Pe 9 martie, Federația Română de Fotbal luase hotărârea de a întrerupe toate competițiile de copii și juniori organizate de FRF și Asociațiile Județene de Fotbal până la redeschiderea școlilor, însă cum acest lucru nu se va mai întâmpla până în septembrie, s-a luat și decizia de „înghețare” a tuturor competițiilor juvenile, cu o singura excepție. Singura întrecere ce s-ar putea relua este Liga Elitelor U19 și asta pentru că UEFA insistă ca Federațiile să-și desemneze respectând criteriul sportiv participantele la competițiile continentale, respectiv Youth League.

Așadar, echipa de juniori mari a UTA-ei încă poate spera în visul ei, acela de a câștiga o medalie națională la finalul acestui sezon, indiferent de când va fi acesta. Elevii lui Sandu Gaica, Adi Ungur și Sandu Țamboi sunt pe primul loc în seria de Vest a Ligii Elitelor și ar avea șanse mari să acceadă în „careul de ași” la finalul play-offului,

În schimb, dintre grupările arădene afectate de „înghețarea” Ligii Elitelor, respectiv Viitorul Under 16 și U15, Ineu U15, Atletico U 15 și UTA U17 și U16, aceasta din urmă are cele mai mari regrete. „Puștii” pregătiți de Dinu Donca, Costel Bogoșel și Sandu Țamboi sunt și ei lideri în seria a III-a și aveau, la rândul lor, șanse mari de a ajunge printre cele mai bune patru echipe pe țară. „Decizia de azi a FRF ne-a cam lovit în moalele capului. Sigur că sănătatea și siguranța copiilor rămân cele mai importante, dar, pe de altă parte, se duce pe apa sâmbetei un an de muncă grea și mai ales speranțele îndreptățite într-un loc pe podiumul național. Pe lângă orele de antrenamente în care au fost implicați băieții și noi, antrenorii, mai sunt șterse – oarecum – cu buretele și investițiile făcute de club în această grupă și nu au fost deloc puține. În fine, tot sportul, toate echipele au de suferit de pe urma pandemiei, dar când te lovește direct pe tine, parcă te arde și mai rău. Oricum, noi vom continua  să facem cele două antrenamente zilnice, online, bazate în special pe forță, iar când ni se va permite să ne antrenăm din nou cu toții, cu siguranță ne vom vedea și în aer liber. Rămâne regretul acestui an pierdut, însă trebuie avut în continuare grijă de băieți și carierele lor fotbalistice”, ne-a declarat Dinu Donca, pe care l-am prins chiar în momentul în care conducea antrenamentul de seară al elevilor săi prin aplicația zoom. Colțea Brașov, Viitorul Constanța și Dinamo ar fi fost echipele cu care, probabil, UTA s-ar fi duelat pentru trofeul național la Liga Elitelor Under 17 .

Ce a hotărât azi FRF?

Competițiile anulate în sezonul 2019/2020 prin decizia de astăzi a comitetului de urgență:

JUNIORI:

U19: Campionatul Național U19, Campionatul Județean U19, Cupa României U19, Supercupa României U19

U17: Liga Elitelor U17, Campionatul Național U17, Campionatul Județean U17, Cupa României U17, Supercupa României U17
U16: Liga Elitelor U16

U15: Liga Elitelor U15, Cupa României U15, Supercupa României U15

U14: Turneul Speranțelor

U13: Campionatul Național U13

U11: Campionatul Național U11

U10: Interliga Națională

U9: Interliga Națională

U8: Interliga Națională

U7: Interliga Națională

*Liga Elitelor U19, întreruptă prin decizia Comitetului de Urgență din 9 martie, rămâne suspendată, urmând să se găsească o soluție pentru a se stabili echipa ce va participa în UEFA Youth League.

JUNIOARE:

U15: Campionat Național U15

U13: Campionat Național U13

FUTSAL

U19: Campionat Național U19, Liga Elitelor U19, Cupa României U19

GRASSROOTS

ONSS – Învățământ primar

ONSS – Învățământ gimnazial

ONSS – Învățământ liceal

Campionat Național Universitar

Campionat Național Universitar de Futsal

Campionat Unificat în 7

*Cupa Satelor, Cupa Tymbark Junior și Fotbal și feminitate, întrerupte și ele în urma deciziei Comitetului de Urgență din 9 martie, se amână pentru toamnă, datele de disputare urmând să se stabilească ulterior, în funcție de evoluția situației în ceea ce privește epidemia COVID-19.

Întâlniri cu membrii afiliați în vederea identificării celor mai bune decizii pentru fotbalul românesc cu efect pe termen mediu și lung

Administrația Federației Române de Fotbal a avut marți și miercuri întâlniri prin videoconferință cu membrii afiliați, pe fiecare eșalon în parte. Astfel, după ce ieri au avut loc întâlnirile cu reprezentanții cluburilor din Liga 2 și, ulterior, cu cei ai cluburilor din Liga 3, azi s-au desfășurat în mediul online și întâlnirile cu reprezentanții cluburilor de futsal și fotbal feminin.

În cadrul acestor discuții au fost abordate problemele cauzate de epidemia COVID-19, modul în care fotbalul a fost afectat, situația la nivelul fiecărui eșalon în parte și s-au prezentat diferite scenarii în ceea ce privește finalizarea competițiilor. A fost o primă serie de întâlniri, una de consultare și prezentare a opțiunilor avute la acest moment, fiecare participant având posibilitatea de a-și exprima părerea în ceea ce privește deciziile ce ar trebui luate.

Urmează ca săptămâna viitoare să aibă loc o nouă serie de întâlniri, inclusiv cu reprezentanții Asociațiilor Județene de Fotbal, când e de așteptat să existe mai multe informații de la nivelul autorităților în ceea ce privește posibilitatea reluării evenimentelor sportive.

Obiectivele FRF în luarea deciziilor rămân aceleași:

Siguranța și sănătatea suporterilor, a jucătorilor, a staff-ului și a tuturor persoanelor angrenate în organizarea unei competiții sportive

Sustenabilitatea financiară a cluburilor

Producerea celui mai mic nivel de nedreptate pentru toate cluburile participante

Specificitatea fiecărui eșalon competițional.

0
0
%d blogeri au apreciat: