UTA Arad

Foști colabotarori la Snagov, Balint și Angelescu au susținut cauzele UTA-ei și Rapidului în „speța” play-offului de 5 meciuri cu înjumătățire de puncte!

Victor Angelescu, principalul acționar al clubului Rapid, a vorbit, printre altele, în ediția de marți, 19 mai, a emisiunii ProSport LIVE, și despre decizia Federației Române de Fotbal privind jucarea unui play-off în Liga 2 pentru determinarea promovatelor.

Angelescu este de părere că UTA, liderul detașat al clasamentului după cele 24 de etape disputate în sezonul regulat, până la decizia de suspendare din cauza pandemiei de COVID-19, a fost nedreptățită prin înjumătățirea punctelor odată cu intrarea în play-off, însă nu este de acord nici cu propunerea făcută de către arădeni, de a fi numiți promovați direct din acest moment.

„Noi am fi fost ok ca punctele să rămână, cele care sunt acum, diferența, în condițiile în care s-ar fi jucat mai multe meciuri, așa cum este norma. Pentru că și domnul Gyuszi Balint și cei de la UTA pot să calculeze exact cam câte etape mai erau și cam câte puncte aveau în față. Dacă s-ar fi jucat măcar zece etape, așa cum noi am cerut, adică tur – retur, nu ar fi fost o problemă ca punctele să rămână adică cele care sunt acum. Dar, în condițiile în care sunt doar cinci meciuri, ce voiau cei de la UTA? Eu știu care a fost propunerea lor. Ei voiau să fie declarați campioni și să jucăm noi, restul. Asta era propunerea corectă? Adică nu e corect că se înjumătățesc punctele, dar era corect să nu mai joace UTA”, a spus Victor Angelescu, la ProSport LIVE.

Contactat telefonic în cadrul emisiunii, Laszlo Balint, antrenorul arădenilor, a explicat care este dilema celor de la UTA, privind această decizie.

„Noi nu am înțeles de ce s-a aplicat o anumită unitate de măsură când s-a judecat Liga 3 și la Liga 2 s-a hotărât cu totul altfel. Până la urmă, am acceptat decizia. Nu știu dacă este o anomalie că noi ne considerăm nedreptățiți, pentru că UTA a pierdut puncte însemnate atât față de locul 2, cât și față de locul 6, ocupat de Rapid. Să ne gândim că noi, înaintea deciziei, aveam 13 puncte față de Rapid și acum mai avem doar șase. Rămâne la latitudinea dumeavoastră să considerați dacă aceasta este o normalitate sau o anomalie. Acum, nu ne rămâne nimic altceva de făcut decât să ne concentrăm pe organizarea activității, care va fi o provocare destul de mare pentru toată lumea implicată, să încercăm să parcurgem eficient această perioadă de pregătire și să fim la parametri cei mai buni atunci când vom disputa aceste meciuri din play-off”, a spus Laszlo Balint, care a colaborat cu Angelescu în perioada în care amândoi erau la Sportul Snagov, în prima parte a sezonului trecut al Ligii 2.

Explicația lui Victor Angelescu pentru un play-off cu meciuri tur/retur

Finanțatorul Rapidului i-a explicat lui Laszlo Balint de ce Federația Română de Fotbal a ajuns la decizia de a înjumătăți punctele și cum ar fi preferat cei din cadrul clubului giuleștean să se desfășoare campionatul în continuare. Totodată, a spus și ce propunere a făcut Rapid: să se joace în play-off meciuri tur și retur.

„Eu îl înțeleg. E normal să fie supărat, pentru că UTA avea foarte multe puncte avans față de Rapid și față de celelalte urmăritoare. S-a ajuns, părerea mea, la înjumătățirea punctelor pentru că mai sunt de disputat foarte puține etape, adică cinci meciuri. Noi am fi preferat ca UTA să își păstreze punctele și să se fi jucat zece meciuri, adică tur-retur.

Desigur, noi, Rapid, ne-am fi dorit să se joace tot campionatul. Acum, eu îi înțeleg și pe cei de la federație. Noi ne dorim, UTA își dorește, dar erau foarte multe echipe în Liga 2 care nu cred că ar fi putut să respecte normativele și pentru care, din punct de vedere financiar, ar fi însemnat un efort enorm. Și, atunci, tind să îi înțeleg și pe cei de la federație, că au luat această decizie de a nu se mai juca toate cele 14 etape”, a spus Victor Angelescu la ProSport LIVE.

Laszlo Balint, de acord: „Ar fi fost mult mai interesant și meritul sportiv ar fi rămas intact”

Antrenorul echipei UTA spune că și el și-ar fi dorit meciuri tur-retur în play-off, dar să nu se înjumătățească punctele.

„Noi am militat de la bun început pentru disputarea tuturor etapelor. Și noi am fi agreat acest play-off tur-retur. Cred că ar fi fost mai interesant să jucăm zece meciuri, adică zece meciuri între cele mai bune echipe din eșalonul secund, cu menținerea, bineînțeles, a punctelor. Cred că, pentru iubitorii fotbalului, acest turneu, cu zece meciuri, ar fi fost mult mai interesant. Cu aplicarea unui asemenea sistem nu ar fi avut nimeni nimic de comentat, pentru că punctele ar fi rămas. Meritul sportiv ar fi rămas intact și lucrurile s-ar fi decis pe teren, dar asta e decizia, ne supunem și încercăm să demonstrăm pe teren”, a completat Laszlo Balint la ProSport LIVE.

Clasamentul cu care se va intra în play-off-ul Ligii 2, cu punctele înjumătățite:

  1. UTA Arad 0 0 0 0 0-0  25 pct.
  2. CS Mioveni 0 0 0 0 0-0 36-22 20*
  3. Turris Oltul Turnu Măgurele 0 0 0 0 0-0 20*
  4. Campionii FC Argeş 0 0 0 0 0-0 19
  5. Petrolul Ploieşti 0 0 0 0 0-0 19
  6. Rapid 0 0 0 0 0-0 19*

*echipele beneficiază de o rotunjire în plus cu 0,5. La final, în caz de egalitate de puncte, echipele care au beneficiat la început de rotunjire vor fi în dezavantaj.

Sursa: Liga2.ro

Comentarii Facebook

1
0

6 comentarii

  1. Varianta cu 10 jocuri și puncte integrale era opțiunea .Aici trebuia să dea răspuns Burleanu!!! Scuza cu pregătirea îndelungata e ,,covorul” pe care calca actuala nedreptate . Voit sau nu . S-au mișcat prin interdicție ceva activitate fizică și termenul de 4 iulie ,ziua democrației,americane ,e mult prea departe. Se puteau și două intermediare . Cu avansul de 5 puncte ,practic e alta competiție. La un lucru nu s-au gândit uzurpatorii . Avansul valoric nu l-au putut șterge. !!! Hai UTA. !!

    14

    1
  2. Aloooo conducatorii clubului UTA, pentru ce sunt platiti? Aloooo, trioul Gradinaru-Dragan-Meszaros ce pazesc? Oamenilor, nu sunteti cu clauza UTA-ei inca la TAS? Aloooo, voi chiar dormiti pe voi?

    3

    5
  3. Asa era cel mai corect, intre cele 6 echipe trebuia jucat tu-retur 10 meciuri si cu pastrarea punctelor din clasament dar de… au fost interese mari si sunt in continuare ca anumite echipe sa fie avantajate mai ales rapidul si petrolul , fc. arges turis magurele !!! Carect era ca Burleanu sa accepte aceasta varianta si totul era OK dar nu a vrut pt. ca stie el de ce, a pasat pisica catre votanti si culmea au votat si echipele DE LA LOCUL 6 IN JOS CARE NU MAI AVEAU NICIO TREABA CU CAMPIONATUL FIIND INGHETAT PT . EI , DE CE OARE LE-A MAI PERMIS BURLEANU SA MAI VOTEZE !?

    5

    2
  4. Se numeste..”Tragica/ comedie”….De rasu’ plansu’….
    Gata!Trezirea!Stim cine il compatimeau pe Gyuszi si pe UTA,carora li se multumea pentru sustinere toretica,aceeasi gealati care isi freaca mainile murdare…..
    Ce naiba…punem „botul” la asemenea diversiuni?
    Nu mai conteaza acum, cum era corect sau regulamentar, din moment ce s-a hotarat habotnic….Sa le aratam ca suntem toti UTA,UTA suntem noi si de aceasta data nici un fel de potlogarie nu( le) poate impiedica munca…..
    Cu atat mai mult, mierea noastra va fi mai dulce!
    Daca UTA a fost asteptata candva pe podul Gradiste,altadata la Perla…..de aceasta data o vom astepta unde decid ei….Nu imi fac nici o problema din aceasta privinta!
    Echipa mea este in A!
    PS:insa nu trebuie lasat asa….trebuie sa plateasca toti cei care au incercat prin orice mijloace sa ne subconsidere!

    1

    3
  5. …niște mizeri de ,,mitici,,.! Trebuie sa fi prost sa mai chemi pe cineva din FRF la inaugurarea stadionului…și Anghelescu asta un hot la drumul mare ..ești doar o mizerie nimic mai mult.

    3

    2
  6. …dacă UTA nu poate face doar 7 puncte ,atunci nici nu are ce sa caute în Liga I ! Pe rapid trebuie să-i batem neapărat iar celelalte să facă doar egal între ele. E cel mai frumos așa .

    2

    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close