Fotbal judetean

Arbitrii arădeni, nerăbdători să se întoarcă în iarbă: „Ne vom organiza rapid dacă se vor relua întrecerile județene” + VIDEO





Asociația Județeană de Fotbal Arad nu a luat o decizie privind finalul de sezon în fotbalul județean. Chestionarele completate de afiliați au fost un barometru pentru ligile 5 și 6, dar și pentru partea inferioară a Ligii a 4-a unde „înghețarea” pare iminentă, în timp ce în prima parte a clasamentului primului eșalon județean sunt șanse bune să se continue sub o formă sau alta.

Asta par să simtă și arbitrii arădeni, „centrali” și „tușieri” care și-au manifestat public nerăbdarea de a reveni în iarbă prin intermediul a două filmulețe postate pe Facebook. „Noi ne-am pregătit în pauza de iarnă pentru meciurile programate în această primăvară. Am făcut testări teoretice și fizice pe 29 februarie cu lotul de Liga a 4-a și pe 7 martie, cu cei din Liga 5 și 6. Apoi, a venit această întrerupere, perioadă în care am ținut legătura online cu toți arbitrii. Am organizat concursuri teoretice cu premii, fiecare și-a menținut cum a putut forma fizică și ne-am și distrat cu mici clipuri amuzante. Acum, așteptăm să vedem în ce mod vor fi finalizate campionatele județene. Dacă vor mai fi de arbitrat meciuri în această vară, vom face rapid o pregătire centralizată. Cunoaștem protocolul medical, știm că e obligatoriu testul anticovid. Vom vedea la momentul potrivit cum vom face, mai ales că nu sunt deloc ieftine  aceste teste”, spune Leontin Buda, membru al Comisiei Județene de Arbitri Arad.

VIDEO

 

 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button