Liga a 2-a

„Centralul” Mircea Ardelean ajunge lângă Hațegan în Liga 1: „Tot ce-mi doresc este să confirm așteptările”

Comisia Centrală a Arbitrilor a selectat 70 de arbitri, „centrali” și asistenți, pentru finalul sezonului fotbalistic: Liga 1, Liga 2, Cupa României şi baraj. Până acum, în elită se regăseau 22 de arbitri de centru și 35 de tușieri, iar forul condus de grecul Kyros Vassaras a mai promovat din al doilea eșalon încă 13 arbitri, care s-au remarcat pe parcursul actualei stagiuni.

Printre cele 13 nume noi se află și cel al lui Mircea Ardelean. Arădeanul, care va împlini 30 de ani pe finalul acestui an, atinge o bornă importantă a carierei sale. „M-am apucat de arbitraj cu gândul de a fluiera în Liga 1 și nu am renunțat niciodată să cred în mine. Chiar dacă am mai comis și greșeli, am găsit mereu forța și motivația să merg mai departe, iar acum tot ce-mi doresc este să confirm așteptările. E foarte important că-l am pe Ovidiu Hațegan lângă mine, e cel mai bun arbitru român în acest moment, cu o grămadă de meciuri internaționale la activ, iar sfaturile sale mă ajută mult. Vorbim aproape zilnic, încetul cu încetul împrumut din seriozitatea și mentalitatea sa. Nu m-am gândit încă la momentul debutului în Liga 1, tot ce-mi doresc acum este să trec testele fizice și să fiu sănătos să mă pot pregăti și în perioada următoare”, ne-a mărturisit Ardelean.

Într-adevăr, după ce a ieșit negativ la testul anti-coronavirus efectuat joi, „centralul” arădean va susține testele fizice, alături de colegii din partea de vest a țării, pe arena „Gloria” din orașul nostru, sub atenta observare a lui Marian Salomir. „Chiar dacă am avut mici dificultăți în a-mi menține forma fizică în perioada pandemiei, eu spun că sunt pregătit să iau testele. Am făcut și o simulare în acest sens săptămâna trecută și sunt în barem. Teoria nu o vom mai da acum și oricum avem ședințe video săptămânale cu domnii Kyros Vassaras și Augustus Constantin, în care ni dau spre analiză câteva faze, pe care ajungem să le disecăm cu toții în cele mai mici detalii. Sunt onorat să fiu în lotul de elită al arbitrilor români și o să fac tot posibilul să tind și mai sus, către ecusonul FIFA”, mai spune arbitrul arădean.

Și Comisia Județeană de Arbitri Arad salută cooptarea lui Mircea Ardelean în elita arbitrajului românesc. „După 5 ani la nivelul ligii secunde, ne bucurăm că Mircea are șansa debutului la Liga 1. Este un succes pentru el, dar și pentru noi, căci Aradul nu a mai reușit de aproape 15 ani <<central>> pentru elita fotbalului. Ultimul a fost chiar Ovidiu Hațegan, care a ajuns cel mai important nume din arbitrajul românesc și un <<central>> respectat la nivel internațional”, afirmă Leontin Buda, membru CJAA.

Campionatul Ligii 1, ajuns la faza play-out / play-off, se va relua pe 13 iunie. Dacă va fi delegat, chiar și ca al patrulea arbitru, Ardelean trebuie să repete testul pentru SARS-CoV-2 cu două zile înainte de respectivul meci. Oricum, „centralul” de 29 de ani are șanse mari să conducă partide din cadrul play-offului ligii secunde.

Comentarii Facebook

2
0

2 comentarii

  1. D-le Mircea Ardelean ai fost aprciat de mine inca de la debutul in arbitraj,dar sa stii ca ai si multi dusmni care te-au criticat prin presa sportiva precum conducatori de la ASU Poli Tm,Ripensia ++ carora nu le convine ca esti impartial….Sa fi mai ferm in sanctionarea jucatorilor si nu fi molatic cum a fost fiul lui D.Ologeanu care rapid a iesit din arbitraj……Succes M.Ardelean si saljtari lui C.Tripa..Hai UTA !

    1

    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close