Tribuna I a arenei din Pecica se „îmbracă” în scaune, primarul Antal promite: „Vom susține și pe mai departe fotbalul și sportul”
Divizionarele terțe au intrat oficial în vacanță încă de acum o lună de zile, în urma deciziei Federației de „înghețare” a sezonului. În schimb, se lucrează la infrastructură și cele mai de anvergură lucrări se fac la noul sstadion, de 1500 de locuri, de la Lipova.
În ultimele zile, lucrurile s-au pus în mișcare și la stadionul „Pădurice” din Pecica. Acesta fusese omologat provizoriu de FRF, care – însă – i-a solicitat nou promovatei să se pună la punct cu locurile pentru spectatori până la reluarea noului sezon.
Dacă nu izbucnea pandemia de coronavirus, autoritățile locale pecicane intenționau demareze „operațiunea” de montare a noilor scaune achiziționate încă de anul trecut în luna martie, însă: „Din păcate firmele nu au prea dorit să ia lucrări în stare de urgență și nici acum în starea de alertă, așa că ne-am mobilizat noi, la Primărie și am luat taurul de coarne. Avem de montat 500 de scaune galben-albastre la tribuna I, câte 250 pe o parte, în așa fel încât capacitatea arenei să ajungă la 1000 de locuri. Eu spun că până la finalul lunii iulie toate scaunele vor fi montate, iar tribuna frumos vopsită și delimitată de balustrade”, ne-a declarat Petru Antal, primarul orașului Pecica.
Totodată, edilul așteaptă data de 15 iunie pentru ridicarea stării de alertă pentru semnarea contractelor de finanțare din fonduri nerambursabile. „Legea ne interzice să săm drumul la bani înainte de ieșirea din starea de alertă sau, dacă o facem, e necesar ca echipele, cluburile sportive cu care semnă contracte trebuie să aibă activitate în prezent. Din câte se știe, există un protocol pe sănătate destul de greu de respectat și cluburile noastre nu au revenit la treabă. Dar, Primăria și Consiliul Local Pecica va susține și pe mai departe sportul și nu vorbim doar despre echipele de fotbal ale Progresului, cele de seniori din ligile trei și șase și grupele de copii și juniori, ci și cele de baschet și handbal, plus sportivii de la karate, judo și șah”, mai spune Antal.
La revenirea, după aproape două decenii pe scena eșalonului trei al fotbalului românesc, pecicanii au fost „înghețați” pe locul 5, după ce etape bune din turul stagiunii au ocupat poziția secundă.