Arhivă articole

UTA nu riscă să treacă granița în Ungaria și le-a invitat la amicale pe Progresul Pecica și Șoimii Lipova



Echipa fanion a Aradului își gândește atent programul de amicale în vederea pregătirii meciurilor pe puncte din play-offul ligii secunde. Astfel, utiștii au decis să nu se mai deplaseze la Szeged în perioada imediat următoare, ci să apeleze la conjudețene pentru meciuri de verificare.

Este vorba despre Progresul Pecica și Șoimii Lipova, care nu s-au reunit încă, dar ar trebui să o facă săptămâna viitoare. „Am decis să nu mai riscăm o deplasare în Ungaria în acest moment, ci să rămânem într-un mediu sigur și să apelăm la ajutorul unor echipe de Liga 3-a din județul nostru. Nu sunt chiar bătute în cuie aceste teste, în sensul că trebuie văzut exact ce reguli vor trebui respectate după 15 iunie, dar am vrea să jucăm cu Pecica pe 20 iunie, iar cu Lipova, pe 26. Dacă va mai fi cazul și stafful tehnic își va mai dori acest lucru, s-ar putea să ne deplasăm la Szeged în luna iulie”, ne-a declarat Codru Grădinariu, directorul general al „Bătrânei Doamne”.

Pentru acest final de săptămână, utiștii merg tot pe un joc în familie, la care nu vor participa fundașii laterali, Marius Tomozei și Bogdan Stancu, ambii cu probleme medicale. Ultimul reintră treptat în efort prin alergări ușoare, însă mai e nevoie de zile bune până să revină în grup.

5
0
loading...

3 comentarii la articolul: “UTA nu riscă să treacă granița în Ungaria și le-a invitat la amicale pe Progresul Pecica și Șoimii Lipova

  1. Eu zic sa stați voi liniștiti. Mai bine împărțiți echipa in doua, și iese un meci mai de calitate( și cu evitarea accidentărilor). Uite ce este la Divizia A. Cum sa ii aduci pe Pecica și Lipova, ce izolare au avut aia. Chiar o căutați cu lumânarea! Nu e de riscat, uite tzi ca au jucat cu Dinamo le țiuie acum c..! E greu de priceput? Alo, conducerea?!!

    3

    5
  2. Corect….Teama jocurilor amicale cu echipe maghiare ar insemna din nou intrari de ale lor la rupere(cine naiba ii intelege ce au avut in cap mereu?)….Avem nevoie de jucatori maxim valizi,nu de accidentarile obisnuite….Nu ne permite starea faptica si timpul scurt….Si deocamdata,o revenire din Ungaria,ar presupune 14 zile de izolare,din nou….
    Daca se poate juca totusi cu Pecica si Lipova,mi se pare mai mult decat bine,asta daca si ei se incadreaza in teste Covid….
    Daca nu,nu merita riscul….Abia asteapta FRF,Liga,la cotitura,ca sa ne prinda cu ceva….
    Nu,nu…Locul 1-i ne este rezervat,al nostru….In rest…treaba lor….
    UTA #promovare directa de pe locul 1!

    4

    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.