Federația s-a asigurat că UTA respectă protocolul pe sănătate, iar arena „Motorul” poate găzdui meciurile din play-offul ligii secunde la fotbal
Mai sunt exact două săptămâni până când „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc își propune să demareze sprintul spre Liga 1. În prima partidă din cadrul play-offului, la Arad sosește Petrolul Ploiești, echipă pe cât de rănită de cele două eșecuri cu 3-0 în fața „roș-albilor” pe atât de motivată să se revanșeze și să agațe și ea un loc în primul eșalon.
Disputa de pe 4 iulie este prima oficială pe care arena „Motorul” o va găzdui după 5 luni de zile, conform regulilor stabilite de comun acord între Ministerele Sănătății și Tineretului și Sportului. De altfel, Federația Română de Fotbal începe să se asigure că echipele ce mai au de disputat jocuri oficiale pe acest final de sezon respectă până în dinți protocolul și o face prin intermediul Direcției de Sănătate Publică.
Astfel, un angajat al institușției arădene a ajuns, ieri, dimineață la Hotel Subcetate, acolo unde fotbaliștii „roș-albilor” au locuit pe perioada cantonamentului închis, însă cel mai mult timp, aproximativ 5 ore, l-a petrecut pe arena „Motorul”. Însoțit de șeful stafului medical de la UTA, Zsolt Nagy și având protocolul în mână, angajatul DSP a bifat majoritatea criteriilor, dar a făcut și câteva observații.
De exemplu, utiștii trebuie să contacteze din nou firma ce a făcut dezinfecția înainte de reunirea de pe 19 mai, pentru a se ocupa de vestiare și înainte de jocurile oficiale. După „operațiune”, se va pune un sigiliu pe care delegațiile celor două echipe îl vor rupe în prezența „oficialilor” FRF la venirea la stadion. Totodată, sala de protocol ce nu-și mai are utilitatea în perioada post-pandemică va fi transformată într-o încăpere specială, unde vor ajunge jucătorii sau „oficialii“ care acuză simptome de infectare cu coronavirus. Tot cu sprijinul firmei respective trebuie cumpărați dezinfectanții aprobați de Ministerul Sănătății, iar Primăria mai trebuie să doteze arena cu două coșuri de gunoi ce se vor deschide cu piciorul. Conform protocolului, fotbaliștii și antrenorii vor putea măști până la intrarea pe teren, aceste măști urmând să ajungă chiar în coșurile respective.
Și tot Primăria va trebui să facă două uși în gardul ce desparte tribuna a doua de băncile de rezerve, pe unde jucătorii sau „oficialii” care nu vor mai avea loc pe marginea terenului vor ajunge să ocupe locurile deținute de spectatori în zonă înainte de izbucnirea pandemiei. Atâta timp cât un loc va trebui să rămână mereu liber între cei care stau pe bancă, probabil 7-8 persoane trecute pe foaia de joc vor lua loc în tribune, unde, de altfel, ar trebui protejațite de soare sau ploi printr-o copertină.
Cert este că arena „Motorul”, după micile îmbunătățiri ce-i mai trebuiesc aduse, va fi „omologată” și de Direcția de Sănătate Publică pentru meciurile oficiale.
Serios?Valabil pentru toti?Si Rapid intra in aceleasi incidente?Vreau sa fiu prezent la meciurile UTA-ei….Sa zicem ca biserica mea este unica…UTA mea….Am sau nu voie sa merg la meciuri?Cu ce sunt eu mai prejos decat restul pupatorilor de moaste?Terase deschise,stranduri la fel,intruniri bisericesti,cica in aer liber….Eu vreau doar sa stau pe locurile mele de abonat(i)….Cu ce gresesc?Hmmmm….
Bine era ca și federația sa respecte protocolul de federație ! Pe ei cine. să-i controleze ?? Chiar forul european nu se baga in așa-zise. ,,maruntisuri”. Federațiile sunt autonome și primesc mai mult. un fel de îndrumări de echitate sportivă și dotări..Burleanu contestat subtil la ,,reguli” inventate de el ,a răspuns cu emfază că a crescut in familie de fotbalist ,fiind și junior. Juniorul lui taica-su !! Ce se. vede cu ochiul liber e căderea fotbalului la nivel internațional românesc mereu cu cate o treapta !!! Ce a învățat bine Burleanu ,e trucul cu ,,democratia” !!! In rest daca e vorba de protocol la federație se poate aplica vorba. ,,Geaba vii ,geaba te duci ,geaba rupem la opinci” !!!!