UTA Arad

Brandurile „roș-albe” își intersectează drumurile: International Alexander a devenit noul partener al clubului UTA!

După Efbet o altă companie importantă, de această dată cu capital sută la sută românesc, înființată de un arădean, se alătură proiectului UTA, susținând intențiile de promovare ale echipei lui Laszlo Balint. De astăzi, International Alexander, firmă cu o cifră de afaceri de 100 de milioane de euro în anul 2019 e partenerul „Bătrânei Doamne” cu care are în comun și culorile reprezentative, alb și roșu. Chiar putem spune că două dintre brandurile Aradului și-au intersectat drumurile.

Anunțul a făcut în preziua disputei cu Petrolul Ploiești, restantă din prima rundă a play-offului Ligii a 2-a la fotbal. „Suntem bucuroși că putem prezenta un nou partener al clubului nostru. International Alexander este o companie cu capital sută la sută românesc, înființată în anul 2003 de un antreprenor arădean, Simion Apreutese. International Alexander susține campania noastră de promovare în Liga 1 și am fi bucuroși ca acest parteneriat să se extindă și în sezonul următor sau în următoarele sezoane. Fiind vorba despre o societate arădeană, din cadrul companiilor foarte mari, ne-am dori ca International Alexander să fie o prezență constantă în viața clubului nostru. Mulțumim încă odată pentru colaborare”, a transmis Alexandru Meszar, părintele proiectului UTA.

Despre identitatea noului parterner al Campioanei Provinciei și intențiile sale în fenomenul fotbal a vorbit Loredana Apreutese, managerul importantului concern. „International Alexander este o companie de transport și logistică, fondată în 2003 de un antreprenor arădean, Simion Apreutese. International Alexander Holding are în componență 12 companii independente. Holdingul este reprezentat de o companie tânără, dinamică și profesionistă, prezentă astăzi în România, Serbia, Ungaria și Germania. Ne-am dezvoltat pas cu pas portofoliul de servicii și clienți, astăzi suntem prezenți direct în fabricile clienților, lucrăm direct în planturile OEM-ilor și furnizorilor de transport. În 2019, Holdingul a avut o cifră de afaceri de aproximativ 100 de milioane de euro. Compania a crescut constant, în ultimii 5 ani chiar cu cu aproximativ 20-25%. Asta s-a datorat extinderii serviciilor existente, am adăugat în portofoliul nostru de servicii activitatăți conexe segmentului de transport și astfel, împreună cu clienții noștri, lucrăm direct cu aproape toți OEMii și toți producătorii automotivi, dar și din domeniul FMCG. Pentru noi este importantă noțiunea de familie, de unitate, de echipă. Astfel, am crescut și avem în spate o experiență de aproximativ 18 ani. De aceea suntem interesați să sprijinim comunitatea locală în primul rând. Soțul meu este arădean, aici a fost născut, aici s-a dezvoltat profesional. Eu l-am urmat și astfel am devenit și eu o mică arădeancă și ne dorim să sprijinim UTA. Credem în forțele echipei, că pot obține rezultate remarcabile. Pentru noi este important să avem parteneriate pe termen lung, așa cum avem avem cu toți clienții noștri. Nu am făcut acest demers pentru a ne expune într-un fel sau altul, am făcut-o pentru că suntem implicați în mod frecvent în diverse acțiuni de responsabilitate socială. Compania a și fost premiată anul trecut pentru responsabilitate socială. Sprijinim comunitatea locală și nu numai, suntem implicați în diverse acțiuni, în principal referitor la copii. În sport am făcut parte din mai multe proiecte pe care le-am susținut”, a spus Apreutese.

Până la urmă, legătura dintre International Alexander și clubul UTA s-a născut și din pasiunea patronului firmei arădene. „UTA este un club de tradiție în primul rând, de care soțul meu este pasionat de fotbal și astfel am ajuns să și sprijinim echipa. Nu are nici o legătură cu faptul că dorim să ne promovăm ca și companie. Cifrele cu care ajutăm clubul sunt confidențiale, nu le-am făcut niciodată publice, indiferent pe cine am sprijinit. Este pur dorința noastră de a da înapoi, către comunitate, din rezultatele pe care le avem ca și companie și am făcut asta dintotdeauna. Nu cred că suma este neapărat importantă, ci faptul că putem crește și mai mult împreună ca și parteneri, noi în domeniul afacerilor noastre, iar clubul să genereze rezultate remarcabile și să ajungă acolo unde își dorește”, a adăugat managerul International Alexander.

Din informațiile noastre, nu ar fi exclus ca International Alexander să devină într-un viitor apropiat principalul finanțator al clubului din rândul mediului privat.

Comentarii Facebook

20
0

7 comentarii

  1. Și uite așa, pic cu pic, putem fi norocoșii martori la transformarea clubului UTA intr-unul cu adevărat puternic.
    Felicitări și mulțumiri din suflet tuturor celor care aleg să-și asocieze numele cu cel al Bătrânei Doamne și nu in ultimul rând, felicitări conducerii clubului.

    39

    1
    1. Blidar,scuze pentru impolitete..dl.Blidar ar putea daca ar vrea… dar din pacate a spus clar ca nu doreste sa se implice in plan sportiv..totusi nu am vazut sa se implice direct,nici in alte proiecte ale Aradului,serioase…Este alegerea dansului si trebuie inteles sau nu…Dar tramvaie Imperio intra in circulatie in Arad si nu numai…
      Imi aduc aminte de zilele triste in care jucatorii,fomisti,neplatiti, s-au dus cu „jalba in protap” la dansul si pana urma,a ajutat cu ceva….Nici o problema..nu trebuie blamat….
      Este alegerea dansului.UTA nu mai este la nivel de cerseala…nici macar la poarta d-lui Blidar….Se intoarce roata….nici nu stii cand iti vine sorocul…Azi esti miliardar,maine incepi sa vinzi….Si macar daca ai da de la tine,d-le Blidar….nu pe impozite si derivari conjugate….

      2

      4
  2. Bine că sponsorizează UTA și muncitorii de la Alexander îi ține cu 90% din salar….Bravo domnu patron !!!!!!

    0

    4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close