Fotbal juniori

„Pecicanul” Tamaș susține probe la Sepsi, Csikszereda – aproape de transferul arădeanului Perenyi



CFR Cluj a oficializat transferul lui Dorinel Todoran, de la Viitorul, însă alți doi tineri fobaliști din fotbalul arădean sunt curtați de cluburi din primele două ligi ale țării. Ambii se pregătesc în aceste zile echipele vecine și prietene din Secuime.

Mijlocașul defensiv al celor de la Progresul Pecica, Tobias Tamaș, e în curtea celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe (locul 3 din play-outul Ligii 1), foarte interesați de schimbul de mâine. El va susține probe de joc în această săptămână și dacă le va trece, Dan Stupar rămâne fără unul dintre juniorii săi de 2001. Tamaș e originar din satul bihorean Diosig, aparține de LPS Bihorul Oradea și îmbracă tricou Progresului din vara anului trecut, după promovarea „galben-albaștrilor” în Liga 3-a. Cum și Răzvan Ilan lipsește de la antrenamente după operația la nas și, în plus, ar dori să-și încerce șansa la una dintre divizionarele secunde din Timiș, ASU Poli sau Ripensia, e clar că pecicanii au mare nevoie de juniori de 19 ani sau mai mici.

Și mai aproape de transferul definitiv, însă de această dată în Liga 2-a, este Adrian Perenyi. Fotbalistul de 17 ani crescut de Norbert Josza la Atletico și apoi la Viitorul și debutat la seniori de Dinu Maghici, la Păulișana Păuliș, la nici 15 ani, pare să-i fi cucerit pe cei de la Csikszereda Miercurea Ciuc (locul 17 în Liga 2-a în momentul înghețării sezonului 2019-2020). Atacant cu un fizic foarte bun pentru vârsta sa și un șut pe măsură, Adi are și în ADN fotbalul ca fiu al lui Szabolcs Perenyi, fostul jucător al celor de la Dinamo, Jiul Petroșani, Poli Iași sau Farul.

Din vara anului trecut, Arian Perenyi a semnat cu Academia Pro Sport din București, academie a clubului din Liga 1, Academica Clinceni. De altfel, ilfovenii au dorit să-l transfere în iarnă, însă ar fi fost obligați să-i plătească Viitorului grila de formare aferentă cluburilor de Liga 1. Pentru Csikszereda suma e mai mică și oricum mutarea nu se poate realiza și fără acordul lui Giovani Catanzaritti, președintele lui Viitorul Arad.









3 comentarii

  1. Hai sa fim seriosi Tamas la Sepsi . El abia a jucat la Pecica ce sa caute la Sepsi . Nu are valoare de liga 3 . Asta a fost asa sa mai aveti ce scrie . Copilul ca abia poata juca la liga 3 mai are mult de muncit . Asa acum castiga doar unii niste bani (Lps si Impresarul) .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button