Alte sporturi

Atleţii – aproape de startul competiţiilor, Denis Both este pregătit de „Internaţionale”





Complexul Sportiv “Iolanda Balaș Soter” din București ar trebui să găzduiască, în perioada 24-25 iulie 2020, prima competiție de după perioada de izolare cauzată de pandemia de coronavirus: Cupa României OPEN Juniori. Probele de concurs sunt următoarele: Masculin – 100 m, 200 m, 400 m, 110 m garduri, 400 m garduri, Înălţime, Prăjină, Lungime, Triplusalt, Greutate, Disc, Ciocan, Suliţă; Feminin – 100 m, 200 m, 400 m, 100 m garduri, 400 m garduri, Înălţime, Prăjină, Lungime, Triplusalt, Greutate, Disc, Ciocan, Suliţă. Participarea este permisă juniorilor U20, U18, iar juniorii U16 vor concura pe regulamentul juniorilor U18, intrând în clasamentul U18. Probele de fond, semifond şi ştafetele nu se vor desfăşura, datorită situației actuale a măsurilor de siguranță impuse de MTS.

Cupa României pentru juniori, încă sub semnul întrebării

La intrarea în incinta complexului se va efectua un triaj al sportivilor și al antrenorilor. Accesul spectatorilor în stadion este strict interzis conf. Ordinului 619/12.06.2020. Totuşi, conform ultimelor informaţii, această primă competiţie nu este încă sigură, Federaţia analizând posibilitatea anulării sau amânării acesteia: „Chiar am sunat la Federaţie, pentru că înscrierile erau blocate şi ni s-a transmis să aşteptăm, pentru că sunt discuţii legate de competiţie. Astăzi se va lua o decizie finală. Dacă se ţine acest prim concurs, ar urma să meargă şi Denis Both, care ar arunca la suliţă în afara concursului, el fiind deja senior. El a aruncat aproape 72 de metri, cu elan scurt, la primul concurs judeţean post-pandemie, de pe „Gloria”.

Both nu a mai ajuns în Slovacia. A aruncat 72 de metri, pe „Gloria”

Denis trebuia să meargă pe 15 iulie şi în Slovacia, pentru a participa la un campionat naţional de aruncări, dar în condiţiile în care i se cereau testări sau carantină, am renunţat. Aradul are o serie de juniori care ar putea participa la acest prim open de la Bucureşti. Fiind şi Cupă, s-ar putea însă anula, însă nu şi Naţionalele de copii şi juniori III din 1-2 august, unde avem, la start, un număr mare de sportivi de la CSS Gloria”, ne-a declarat profesorul Constantin Miclea, antrenor la CSM Arad şi preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Atletism.

Dacă openul de la Bucureşti nu se mai poate organiza, primul concurs oficial pentru atletul Denis Both ar urma să fie Internaţionalele României, de la Cluj-Napoca, din 22 august. Alţi doi atleţi de la CSM Arad, cu dublă legitimare CSS Gloria, Andrei Cîmpan şi Andrei Severin, ar urma să debuteze în noul sezon pe 8 august, la Naţionalele juniorilor 3.

csmarad.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button