27/11/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Zăbraniul și-a programat testările pentru Covid, dar nu știe nici acum unde și cu cine joacă pe 1 august: „O situație mai mult decât neplăcută”

Campioana județului Arad după „înghețare” a intrat în linie dreaptă în pregătirea barajului de promovare în Liga a 3-a. Exact 12 zile mai sunt până când Victoria Zăbrani se va afla față în față cu istoria și asta pentru că „roș-albii” nu au jucat mai sus decât fotbalul județean.

Pe 1 august, echipa lui Dorel Mutică trebuie să joace cu cea mai bună echipă din Caraș-Severin, dar care va fi aceasta. Din informațiile noastre, AJF-ul cărășan intenționează să organizeze un baraj între Progresul Ezeriș și Voința Lupac, adică primele două clasate din „zona” Oravița. În schimb, în cealaltă serie lucrurile par fiind clare, atâta timp cât primele clasate nu și-au manifestat disponibilitatea de a respecta întocmai protocolul, iar una dintre ele nici măcar nu are Certificat de Indentitate Sportivă.

Până una alta, celor de la Zăbrani nu le convine toată această incertitudine, cu atât mai mult nici nu știu unde vor juca cu cărășenii. „Mai sunt 11-12 zile și noi nu știm cu cine și unde vom juca. Ar trebui să aflăm măcar stadionul, care, din câte am înțeles va fi unul neutru, într-un alt județ și asta pentru că noi, în calitate de gazde, trebuie să asigurăm tot protocolul legat de organizarea unui meci în condiții de pandemie. Este o situație mai mult decât neplăcută, dar nu avem ce face, așteptăm”, ne-a declarat Eugen Miculiț, secretarul Victoriei.

Tot conform protocolului, cei de la Zăbrani și-au programat testarea pentru Covid pe finalul lunii. „Suntem programați la Spitalul Clinic Județean din Arad pentru zilele de 29 și 30 iulie, un număr de 25 de persoane. Jucători, antrenori și personalul ce are contact direct cu echipa. Sperăm să fie totul bine și să atacăm această promovare istorică pentru echipa noastră”, a adăugat Miculiț.

De la începutul acestei luni, Dorel Mutică a condus câte trei antrenamente pe săptămână, tot în grupuri de 8-9 jucători și a încercat și disputarea unui amical cu timișenii de la Tomnatic. „A căzut totul în ultimul moment pentru că nu am vrut să riscăm nimic. Adversarii nu erau testați, noi, de asemenea și am zis să nu iscăm discuții. La un moment dat, ne-am gândit să mai facem un test pe la mijlocul acestei luni pentru a încerca să legăm măcar unul-două amicale cu formațiile testate din zonă, dar e înghesuială mare peste tot de când e nevoie să demonstrezi că nu ești infectat dacă vrei să mergi în vacanță în străinătate. Băieții muncesc bine la antrenamente, avem totală încredere în ei și antrenorul nostru”, a încheiat secretarul Victoriei.

După meciul de pe 1 august, cu Ezerișul sau Lupacul, Zăbraniul dă piept cu Știința Turceni, pe data de 5. Evident, nici meciul cu campioana Gorjului nu a fost atribuit niciunei locații de către FRF.

0
0
%d blogeri au apreciat: