UTA Arad

Jandarmeria, cu ochii pe posibila sărbătoare utistă





A început ziua cea mai lungă pentru suflarea utistă, care așteaptă cu sufletul la gură momentul revenirii, după 12 ani de zile, pe scena primului eșalon fotbalistic al țării. Pentru asta, băieții lui Laszlo Balint nu au voie să piardă la Pitești, cu Campionii FC Argeș, sau ca Mioveniul să nu treacă, acasă, de Petrolul.

Și duminica trecută „roș-albii” mai aveau nevoie de un singur punct cu Rapidul și ar fi sărbătorit în Piața Avram Iancu alături de fanii lor. Astăzi, scenariul nu este posibil din moment ce UTA joacă în deplasare, iar partida de pe arena „Nicolae Dobrin” se joacă fără spectatori. În schimb, la Arad, dacă vor avea motive de bucurie, cel mai probabil susținătorii Campioanei Provinciei să vor aduna în centrul orașului.

În contextul restricțiilor impuse de epidemia de coronavirus, jandarmii arădeni anunță că vor fi cu ochii pe fanii „Bătrânei Doamne” în această seară. ”Având în vedere miza meciului de fotbal dintre echipele FC Argeș Pitești și AFC UTA Arad, Jandarmeria Arad împreună cu celelalte instituții cu atribuții de ordine publică, vor asigura respectarea prevederilor legale în toate zonele în care este posibilă adunarea unui număr mare de persoane pentru a sărbători o eventuală victorie a echipei arădene și implicit promovarea în prima ligă.

Totodată reamintim cetățenilor că începând cu data de 1 august, a.c. a intrat în vigoare Hotărârea CJSU Arad cu nr. 37 din 31.07.2020, privind noi măsuri de protecție împotriva răspândirii virusului SARS Cov 2, în care este prevăzută și obligativitatea purtării măștii de protecție la orice eveniment care presupune aglomerări de persoane, atât în spațiile interioare cât și în cele exterioare.
Jandarmeria Arad are obligaţia de a asigura protecția cetăţenilor şi nu va tolera actele sau gesturile care pun în pericol siguranţa acestora” – se anunță printr-un comunicat al instituției arădene.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button