Fotbal feminin

„Leoaicele” au demarat pregătirea pentru noul sezon al Ligii I, „stranierele” sunt așteptate la Arad peste câteva zile





Federația Română de Fotbal intenționează să dea startul noului sezon în prima ligă de fotbal feminin pe 23 august, însă nimic nu este bătut în cuie atâta timp cât cazurile de infectare cu coronavirus sunt în continuă creștere în țară. Mai mult, protocolul medical pe sport rămâne destul de strict și, implicit, costurile – ridicate, însă Pavel Piroș vrea să țină ștacheta sus.

Omul de afaceri arădean a perfectat primele transferuri estivale, două dintre ele venind din străinătate. Maria Savva este un mijlocaș de origine cipriotă, iar Maha Shehata a apărat poarta naționalei Egiptului. Ambele fotbaliste sunt așteptate la Arad săptămâna viitoare, în timp ce fundașul Andreea Tomescu s-a alăturat deja lotului, ce a demarat pregătirea la finalul săptămânii trecute. La prima ședință de pregătire, cea de sâmbătă, antrenorul Florin Bugar a avut la dispoziție 9 jucătoare și, oricum, regulamentul permite pregătirea în grup de maxim zece fotbaliste. De azi, au revenit la echipă și Ancăș și Prodan.

Lucrurile se schimbă de mâine, când „leoaicele” au programate testul COVID și când la antrenamente sunt așteptate și brașovencele Răduc și Bot, dar și orădeanca Drăgan. „Exceptând ziua de marți, când ne testăm, avem programate antrenamente în fiecare zi a săptămânii. Jucătoarele străine își primesc în aceste zile actele și se vor alătura și ele lotului. Sperăm ca toate fotbalistele să fie sănătoase, să ne pregătim la capacitate maximă și, eventual, să disputăm și unul-două meciuri amicale. Rămâne de văzut dacă putem începe campionatul pe 23 august, așa cum vrea Federația, noi avem datoria să fim pregătiți”, a spus Liviul Ilea, directorul sportiv al celor de la ACS Piroș Security.

În primul sezon în care a participat pe scena primului eșalon fotbalistic al țării, echipa arădeană s-a clasat a cincea, însă vă reamintim că sezonul a fost „înghețat” după turul campionatului. În ediția 2020-2021 a Diviziei A, fotbalistele arădene vizează o clasare și mai bună, poate chiar pe podium.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button