24/09/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

UTA și-a fixat ca obiectiv prezența în play-offul Ligii 1, dar are nevoie ca de aer de finanțarea Primăriei măcar la nivelul anilor trecuți! Achiziții? „Între 6 și 8”

Odată cu sărbătoarea generată de prezentarea trofeului de câștigătoare a Ligii a II-a de aseară, de pe teresa restaurantului Marem, UTA a arhivat sezonul istoric al promvării, după 18 ani de zile, pe scena primului eșalon. Imediat după evenimentul de aseară, jucătorii și stafful tehnic au intrat într-o vacanță blitz, de 6 zile, urmând să-și înceapă pregătirile pentru Liga 1 de luni, 10 august.

Încetul cu încetul, euforia promovării se risipește, în special în rândul conducerii și pentru „principalul” Laszlo Balint care pun la cale strategia pentru elită. Alexandru Meszar, părintele proiectului demarat în urmă cu 7 ani, a vorbit deja despre 6-8 achiziții pentru Liga 1, dar și tot atâtea despărțiri din rândul campionilor ligii secunde. Pornind de aici, șeful clubului arădean a anunțat ca obiectiv atacarea play-offului, cu toate că la mijloc sunt câteva necunoscute legate de bugetul pentru sezonul 2020-2021. În primul rând, Primăria nu și-a deschis sesiunea de proiecte a toamnei, când entitățile sportive, deci și UTA, își depuneau proiectele pentru obținerea de fonduri nerambursabile până la finalul lunii iulie. Apoi, firma care deține drepturile TV din Liga 1, EAD Interactive, nu mai dorește să le ofere o primă tranșă importantă cluburilor la startul campionatului, ci să eșaloneze sumele, în așa fel încât să nu se găsească în postura din acest play-out. După atâtea amânări din cauza infectărilor cu coronavirus printre fotbaliști, se știe că unele meciuri din play-out, în special cele ale clubului Dinamo, nu se vor mai disputa, iar EAD rămâne cu banii luați.

Este clar că va fi un sezon al provocărilor pentru brandul numărul unu al Aradului, iar Alexandru Meszar a vorbit despre ele, dar s-a referit și cu regret la evenimentul de aseară. Dar, să le luăm pe rând și să vedem ceea ce a avut de spus Meszar…

…despre invitațiile la serata prezentării trofeului. „Evenimentul nostru de ieri, unde echipa și-a prezenta trofeul cucerit duminică, a fost organizat în viteză mare. Doar dimineață am aflat programul exact al echipei, care intra rapid în vacanță pentru a se întoarce de luni la pregătire și asta a însemnat că de azi nu mai aveam jucători și antrenori la Arad.  Prin urmare, am ales metoda de invitații online, prin intermediul rețelelor de socializare, fără să invităm personal pe nimeni. Din păcate, mesajul nostru nu a ajuns la unele persoane sau societăți și s-au supărat puțin și le cerem scuze dacă s-au simțit ignorați. Repet, noi am făcut o invitație generală arădenilor, oricine era binevenit la evenimentul de aseară, cu atât mai mult partenerii noștri de-a lungul acestor ani”

…despre respectarea protocolului sanitar și zero cazuri de infectare cu COVID: „Datorită situației medicale din România a fost o perioadă foarte grea din punct de vedere organizatoric și logistic pentru cluburile de fotbal din România. A existat un protocol stabilit de Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului ce ne-a dat foarte multă bătaie de cap, dar aș felicita stafful nostru medical și cel administrativ ce a asigurat toate condițiile necesare și am terminat cu bine acest campionat. Am fost printre puținele echipe ce nu a avut nici un caz de coronavirus, iar pe această cale le-aș mulțumi și celor de la DSP Arad, care a dat dovadă de promptitudine și profesionalism. Și tot în acest sens am primit un ajutor important de la un vechi prieten al nostru, Cetatea Voluntarilor”.

…despre planurile de Liga 1: „De multe ori în  conferințele de presă, am spus că avem încredere în jucători și stafful tehnic, respectiv în promovarea echipei. Ca dovadă a acestui fapt, am început să ne pregătim de Liga 1 încă de acum 40-50 de zile. Am semnat contracte cu unii jucători începând cu data de 1 iulie, de când a fost permis acest lucru. În partea a doua a conferinței vă vom prezenta o parte a acestor fotbaliști (n.a. au fost prezentați atacantul Ioan Hora și mijlocașul Neluț Roșu), împreună cu piesa numărul unu al clubului nostru, antrenorul Laszlo Balint”.

…despre deciziile din cadrul clubului și planul de atac în campania de achiziții: „Funcționăm ca o echipă și când vorbim despre hotărârile importante  ce se iau în cadrul clubului, așadar campania de achiziții o facem împreună. Chiar înainte de această conferință, am participat la o întâlnire cu Gyuszi Balint și Bogdan Apostu pentru a stabili o strategie pentru zilele și săptămânile ce urmează și o să tot vorbim pe această temă. Ne consultăm și la final vom ajunge la un punct comun. Vizăm să 6-8 jucători pentru a ne întări și, probabil, ne vom despărți de tot atâția. Într-adevăr, pentru că noi avem juniori de 2001, iar în Liga 1 se permite folosirea jucătorilor mai mari, de ’99, 2000, există posibilitatea să ne întărim și la acest capitol. Nu va fi ușor, căci în cazul juniorilor contractele nu prea expiră la finalul sezoanelor, cum mai este cazul la seniori, dar studiem problema”

despre omologarea arenei „Francisc Neuman”: Avem o inițiativă către LPF și FRF ca în zilele de 11, 12 sau 13 august să fie prezentă o comisie la Arad pentru omologarea stadionului, în așa fel încât pe 22 sau 29 să putem debuta pe stadionul <<Francisc Neuman>>. Există și varianta să cerem să jucăm în deplasare în prima etapă dacă vor fi probleme cu omologarea, dar acest lucru oricum nu ne influențează prea mult, dacă oricum se va începe fără spectatori în tribună”.

…despre campania de vânzare a abonamentelor pe noul stadion: „Abonamentele sunt o sursă de venit  importantă pentru club și tocmai de aceea vom încerca să demarăm cât mai repede campania de vânzare. Problema e că nu sunt numerotate toate locurile și deocamdată nu putem merge mai departe. Solicitările sunt foarte mari pentru toate tipurile de abonamente, publicul vrea să fie parte a acestei promovări și sunt convinsă că, atunci când e cazul, vom vinde un număr foarte bun de abonamente. Cu toate riscurile ca primele meciuri să se dispute fără public. Tocmai de aceea, o să gândim un preț la abonament în care va conta și acest factor”.

…despre parteneriatul cu Primăria: „Acest parteneriat există de 7 ani de zile și s-a concretizat și după ieșirea din starea de urgență cu semnarea unui contract. Însă, acest contract expiră pe 10 august și în momentul de față nu este încă anunțată sesiunea a doua de proiecte. Noi avem proiectul pregătit, dar nefiind anunțată sesiune nu l-am putut depune. Deci, urmează o perioadă de câteva zile sau săptămâni fără finanțare. Totuși, sperăm că se vor găsi soluții și să obținem măcar o finanțare de Liga a 2-a, dacă nu se poate de Liga 1. Și așa, în acest an în care am promovat și cheltuielile au fost importante, am avut parte de cea mai slabă finanțare din anii în care echipa a activat în Liga a 2-a. Și am înțeles, au fost cheltuieli neprevăzute în bătălia cu acest virus, însă e clar că avem nevoie în continuare de finanțare din partea Primăriei”.

…despre bugetul clubului în noul sezon: „80% din bugetul clubului poate fi asigurat din fondurile nerambursabile provenite de la Primărie, drepturile TV. Apoi, vor mai exista venituri din marketing, în principal vânzarea de abonamente și bilete și contribuția sponsorilor, plus diverse, unde ar putea inra, de exemplu, vânzarea de jucători. Într-adevăr, ar fi o problemă ca și prima tranșă a drepturilor TV să nu mai fie atât de mare precum în sezoanele precedente, dar nu prea avem ce face pentru a schimba părerea deținătorului derpturilor TV”

…despre obiectivul clubului în Liga 1: „Având în vedere că vorbim despre UTA, nu putem aduce în discuție salvarea de la retrogradare. Obiectivul clubului este o clasare cât mai aproape de play-off, dacă nu chiar în play-off”

14
1