UTA Arad

Balint pune punct vacanței la UTA după numai 6 zile: „Să facem față rigorilor Ligii 1 încă din start, e foarte important să nu plecăm din Arad în primele etape”



Șase zile de vacanță au avut utiștii după obținerea promovării în Liga 1. După ce au călătorit toată noaptea de duminică spre luni de la Pitești la Arad, stafful tehnic și fotbaliștii „roș-albi” au fost și protagoniștii seratei de prezentare a trofeului Ligii a II-a Casa Pariurilor. Practic, zilele libere au început de marți, pentru ca reunirea pentru demararea preparativelor pentru noua stagiune a Ligii 1 să aibă loc luni, 10 august, la ora 16,30, tot pe „Motorul”.

Balint nu concepe un debut într-un alt oraș

Spunem tot la arena din Aradul Nou, pentru că Laszlo Balint spera să înceapă noul sezon pe „Francisc Neuman”. Și nu neapărat să folosească gazonul încă din prima zi, ci ca echipa să-și fi putut muta materialele și echipamentul la noul stadion al Aradului, iar pentru ședințele de pregătire să meargă câteva sute metri mai încolo, la „ICRTI”. Acum, obiectivul „principalului” utist și al elevilor săi e altul: „Avem un mic semn de întrebare în ceea ce privește debutul în noul sezon acasă, pe <<Francisc Neuman>>, fie că vorbim de data de 21, fie de cea de 29 august. Ar fi mare păcat ca UTA să înceapă campionatul în alt oraș, adică să plecăm pentru primele etape din Arad. Acest club cu identitate în fotbalul românesc și Aradul au o prestanță și un orgoliu și tocmai de aceea am înțeles că se face tot posibilul să putem juca noul stadion cât mai repede posibil. Sper să fie așa, căci e foarte important să începem bine campionatul și în noua noastră casă șansele sunt mai mari să reușim acest lucru. Rămâne de văzut și când ne vom putea antrena pe <<Francisc Neuman>>, dar, repet, cel mai important este să debutăm la Arad și nu în altă parte”, ne-a declarat tehnicianul „Bătrânei Doamne”.

Alte achiziții până în ziua reunirii: „Am uitat deja de promovare, nu ne vom mulțumi cu puțin”

În mare, Gyuszi Balint se va baza pe jucătorii cu care obținut promovarea în Liga 1, plus cele 6-7 întăriri solicitate conducerii. Din informațiile noastre, cei care nu vor mai continua cu echipa arădeană sunt fundașii A. Rus și Crișan (care și-au încheiat împrumutul de la Petrolul respectiv Astra) și Stancu, mijlocașii Ciucur și Pușcaș și atacantul Jebari, cu mențiunea că pentru acesta se caută o variantă de împrumut la o echipă de Liga 2-a. Până acum, au fost perfectate achizițiile lui Neluț Roșu și Ioan Hora, însă duminică seara, conducerea clubului va mai prezenta și alți jucători. Din câte se pare, s-a mai bătut palma cu un fundaș, un portar sub vârstă și un atacant, însă lista rămâne deschisă. Cu siguranță, UTA își mai dorește și un fundaș lateral under, la Liga 1 limita de vârstă fiind 1998 ca an de naștere. „Avem o bună bază de pornire și în Liga 1 și anume grupul bun, unit, format în campionatul ligii secunde, ce ne-a permis să triumfăm a finalul stagiunii, cu toate problemele pe care le-am avut în play-off. Îmi pare rău că nu le-am putut da jucătorilor măcar două săptămâni de pauză, dar asta e situația pentru toate echipele din Liga 1. Mai mult, formația ce va câștiga barajul, stă și mai rău decât noi, neavând practic nicio zi liberă. Sper ca fotbaliștii să se fi deconectat total după o perioadă foarte grea în special din punct de vedere mental, căci de luni avem la dispoziție  doar două săptămâni să pregătim debutul în Liga 1 și am nevoie de toată lumea la capacitate maximă. Suntem și o echipă nou promovată, mulți ochi vor fi ațintiți asupra UTA-ei, însă noi suntem primii care ne dorim să ne ridicăm rapid nivelul, fotbalistic și ca infrastructrură și să facem față rigorilor făcând puncte încă din startul sezonului. Vor fi două săptămâni de pregătire intensivă, în care trebuie să integrăm cât mai bine noile achiziții, dar și să ne punem la punct din punct de vedere fizic fotbaliștii care au restanțe, ca să spun așa. Cel puțin eu, dar și jucătorii pe care îi antrenez, am uitat deja de promovare, de acum ne concentrăm doar pe ceea ce avem de făcut în Liga 1 și nu ne vom mulțumi cu puțin. Dimpotrivă, la ce campanie de achiziții vom face, ar trebui să avem liniște”, a adăugat Balint.

Viitorul de utist al lui Moise e incert

În afara fotbaliștilor la care s-a renunțat, la demarerea pregătilor pentru Liga 1 nu se va prezenta nici Romario Moise. Mijlocașul e din nou jucătorul Astrei și de vineri, când se încheie carantina giurgiuvenilor, se va prezenta sub comanda lui Bogdan Andone. „Din păcate, în cazul lui Romario, singura șansă ca el să mai joace la UTA este ca el să devină jucător liber după acel recurs. Altfel, Astra ar dori să valorifice forma bună arătată la noi în sezonul precedent, nu avem ce face decât  să așteptăm judecarea cazului său”, mai menționat tehnicianul arădenilor.

Un singur amical până la primul meci pe puncte

Dacă Liga și Federația rămân pe poziții, noua stagiune a Ligii 1 începe în weekendul 21-23 august. Până atunci, UTA își propune să joace un singur meci de verificare, cel mai probabil cu una dintre echipele Sibiului, FC Hermannstadt sau Gaz Metan Mediaș. „Suntem în discuții avansate pentru un test ce ar urma să aibă loc la finalul saptămânii următoare, tot cu o echipă de Liga 1. Dacă nu ne iese, atunci vom apela la o formație din eșalonul secund pentru ceea ce va fi singurul nostru amical în această vară. Împreună cu colegii mei din stafful tehnic, am făcut un plan de pregătire și nu are rost să aglomerăm și mai mult programul”, a mai explicat Balint, care va continua colaborarea cu „secunzii” Cezar Zanfir și Alin Pînzaru, preparatorul fizic, Alex Radu și antrenorul cu portarii, Gabi Vasiliu.









13 comentarii

  1. Ciucur. ,,,strecurat” pe la plecări. !! Nimeni nu e de neînlocuit dar taina din jurul acestui jucător continua. Ce sa se fi întâmplat ?? A cerut mai mult sau nu corespunde unei noi viziuni tehnice ? În rest o preocupare responsabila pentru acoperire pe posturi Mare câștig ar fi un al treilea portar și încă sub vârsta !! Toată lumea a aranjat cate ceva și să lăsăm pe luni surpriza și plăcerea conducerii de a anunța lotul . Marea încredere vine și de la grila financiara respectata de club ediția trecută E a doua mare grija după sănătate . BAFTA. !!!

    0
    0
    1. Lui Ciucur i s-a terminat contractul,punct!Plecarile sunt logice ,au plecat cei aflati la final de contract,cei imprumutati si cazul lui puscas ori stancu ,jucatori buni …dar din pacate macinati de accidentari si din pacate ori din fericire UTA are acum nevoie de certitudini ,lentru ca sezonul viitor de liga 1 este foarte dificil!

      0
      0
  2. Atacantul cu care cei de la UTA s-au inteles deja este Vlad Morar. Fotbalist foarte bun dupa parerea mea.

    0
    0
    1. Conform Transfermarkt, transferul s-a relizat la data de 17.08.2020
      #7 Vlad Morar
      Romanian champion1Romanian cup winner1
      Date of birth/Age: Aug 1, 1993 (27)
      Place of birth: RomaniaCrişeni
      Citizenship: RomaniaRomania
      Height: 1,85 m
      Position: Centre-Forward
      Agent: FGA
      Former International: RomaniaRomania U21
      Caps/Goals: 2/0
      Upcoming transfer
      20/21 Aug 17, 2020 FC Voluntari Romania FC Voluntari UTA Arad Romania UTA Arad 200 thousand € Free transfer

      0
      0
  3. Parerea mea este ca UTA ar mai avea nevoie de un fundas dreapta, un fundas stanga ,doi fundasi centrali si un inchizator stil Todea. Odata cu venirea lui Nelut Rosu pe post de coordonator de joc si a celor doi atacanti Ioan Hora si Vlad Morar lotul UT-ei s-a intarit considerabil. Felicitari conducerii clubului ! Consider ca cei doi jucatori imprumutati de Astra Giurgiu ( Moise si Crisan ) ne-ar fi foarte utili. Dupa cate am inteles cei de la Astra au mari probleme financiare asa ca ar trebui profitat de aceasta situatie. Hai UTA !

    0
    0
  4. Ar fi extrem de benefica aducerea lui Hlistei la UTA, ar ajuta echipa foarte mult. Plus toate posturile dublate cu jucatori foarte buni. Doar asa UTA va rezista in prima liga. Hai UTA !

    0
    0
    1. Hlistei este un jucator sub contract cu Rapid inca un an , iar preponderent toate echipele se axeaza pe jucatori liberi in aceasta perioada

      0
      0
  5. „Avem un mic semn de întrebare” spune Balint. S-ar putea să fie mare dar esti băiat fin și nu vrei sa superi. Ti-ai făcut datoria, jucătorii la fel și Meszar, dar primaria nu. Vreti să incepeti acasă și noi la fel dar cred că nu se va putea. Sunt prea multe de făcut de acuma-n colo. Numai dacă comisia de omologare dă verde cu ochii inchiși.

    0
    0
  6. ATENTIUNE! …UTA are in lot multi jucatori competitivi, foarte buni pentru Liga 2, dar in Liga 1 adversarii sunt mult mai valorosi si este posibil sa nu mai corespunda!…
    Cunosc bine situatia de la FC Hermannstadt care a defilat pana in Liga I, unde cu vechea garnitura risca sa retrogradeze. Au renuntat apoi la o serie de fosti titulari. La ora actuala din vechea echipa care a promovat cu doi ani in urma, au mai ramas doar 2(doi) jucatori, si ei fiind mai mult rezerve!
    UTA are nevoie urgent de cativa jucatori cu o valoare peste media primei ligi!
    Stiu ca acest comentariu ii va inflama pe unii, dar fiind utist de peste jumatate de secol, nu as vrea sa-mi dati dreptate prea tarziu…
    HAIDE UTA!!!

    0
    0
    1. UTA, de cand este ,ea a avut performante cu jucatori de alta etnie decat cea romana, vezi Farmati, Broszowsky, Dembrowsky Otto, Poszoniy, Kukla, Metzkas, Lereter, Schepp, Attila Kun, Bonihady, Tisza, Schwartz, Petchowsky, Biro Gabi,Vaczi, Chivu, iar pe langa ei ,Domide, Axente, Sima, Gornea, Petescu, Fl.Dumitrescu.Asa ca nu ne interesaza de unde vin jucatorii, important este sa ne indeplinim obiectivul, sa ramanemi Liga 1 in primul an.Ar fi buni acum si Amir, si Stahl, chiar si Hlistei sau Balgradean

      0
      0
  7. HAIDE UTA ARAD! SA PORNIM CU DREPTUL SI SA JUCAM ACASA LA ARAD PE STADIONUL NOU! DOAMNE-AJUTA SA PUTEM VENII SA INCURAJAM ECHIPA DIN TRIBUNE! HAIDE UTA,una dintre CAMPIOANELE PROVINCIEI

    0
    0
  8. Tinand cont ca se joaca fara spectatori nu vad de ce nu ar putea fi folosit terenul de joc de pe uta !in 3 saptamani se poate finaliza niste vestiare si ce mai trebuie acolo pt meciuri!referitor la lit trebuie avut rabdare pana in iarna se poate testa un lot de jucatori oricum din primavara va incepe cu adevarat campionatul!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button