UTA Arad

UTA a bătut concurența a patru cluburi de Liga 1 pentru semnătura lui Alex Albu: „Mi-am dorit să joc pentru un nume mare al fotbalului românesc!”





Așa cum ne declara încă de vineri, când se afla în drum spre Arad, Alexandru Albu a devenit noul fotbalist al UTA-ei. Arădenii au câștigat lupta pentru semnătura fotbalistului, care va împlini chiar mâine 27 de ani, cu alte grupări de Liga 1, precum FCSB, Gaz Metan, Voluntari sau Clinceni și își completează un post cu probleme până și în sezonul de Liga 2-a, cel de mijlocaș central la acoperire. Chiar Laszlo Balint a afirmat că pe noul său elev îl ia în calcul în special pentru linia mediană, acolo unde a mai sosit și Neluț Roșu în această vară.

Apostu: „Dorința lui Alex a contat foarte mult”

Un rol important, dacă nu decisiv în realizarea mutării l-a avut impreasarul Bogdan Apostu, care – de altfel – are o colaborare excelentă cu Concordia Chiajna, gruparea ce l-a împrumutat pe Albu la UTA până în vara anului viitor. În această vară, Apostu a intermediat transferurile lui Cherecheș, Biceanu, Llullaku și Hergheligiu în tabăra ilfoveană, care a fost de acord să se despartă temporar de cel mai bine cotat fotbalist din lotul său în favoarea „Bătrânei Doamne”. „Sunt bucuros să anunț venirea lui Alex Albu la UTA, un fotbalist ce aparține de Concordia Chiajna, care a evoluat cu succes în ultima parte a sezonului precedent la Academica Clinceni. E un jucător dorit de multe echipe din Liga 1 în această vară și sunt bucuros că, până la urmă, a reușit să ajungă la Arad. A fost și dorința lui, a contat foarte mult acest aspect. Îi mulțumesc și lui Cristi Tănase (n.a. președintele Concordiei) pentru colaborarea pe care am avut-o, care cred că s-a gândit și la perspectiva acestei mutări. Alex a venit la UTA, un brand al fotbalului românesc, iar ca imagine acest lucru cred că a contat cel mai mult, până la urmă, în detrimentul altor echipe cu state vechi în Liga 1. Echipe, care – probabil – ar fi putut să ofere mai mulți bani, dar cel mai important – până la urmă – este că Alex e aici și a dorit să vină la UTA și a dorit să lucreze cu Gyuszi Balint”, a declarat Apostu, cu ocazia prezentării fotbalistului.

Albu: „Telenovela cu FCSB a durat prea mult, trebuia să se încheie odată”

Alex Albu a ajuns de vineri seara la Arad, ieri  a semnat contractul cu UTA, iar în această dimineață a și făcut primul antrenament alături de noii săi colegi. „Mă bucur că am ajuns la UTA. Sunt fericit, mi-am dorit acest lucru pentru că este un nume mare în fotbalul românesc. Am vorbit și cu Mister înainte, de mai mult timp și sunt fericit că am reușit, până la urmă, să ajung să joc sub comanda lui. A fost foarte plăcută întâlnirea cu jucătorii cu care am mai jucat la Chiajna (n.a. Ilie, Melinte și Roșu), pentru că nu ne-am văzut de foarte mult timp. În general, eu zic că avem o echipă foarte bună, cu jucători de valoare și – cu siguranță – ne vom bate pentru play-off. Într-adevăr, a contat și faptul că UTA are un public numeros și cald. Eu zic că este un plus să ai suporteri care vin la stadion să susțină echipa, îți dă un anumit elan. Într-adevăr la Chiajna și la Clinceni nu am avut asemenea suporteri și văd doar partea pozitivă din acest lucru. Nu cred că este o presiune în plus, din contră, este ceva benefic pentru un jucător să joace cu un public numeros, să fie împins de la spate. O să merg la stadion, voi ajunge și acolo și sper să intrăm cât mai repede, să evoluăm pe acea arenă frumoasă, bineînțeles cu spectatori în tribune. Am un contract ferm cu UTA până la finalul sezonului fără posibilitate de a fi transferat în iarnă altundeva”, a spus Albu, la prezentarea de pe terasa restaurantului Grenier.

Presa centrală a scris în diferite rânduri despre posibilul transfer al lui Alex Albu la FCSB, însă Gigi Becali nu a fost de acord să-i plătească Chiajnei 150 de mii în schimbul transferului defintiv. „Toată presa centrală a scris inclusiv despre FCSB, nu sunt cu gândul la acest transfer, pot spune că a fost ca o telenovelă, a durat prea mult, trebuia să se termine odată. Nu am de ce să stau cu gândul acolo, au fost discuții, nu s-au înțeles cluburile. Mă bucur că am reușit până la urmă să ajung la Arad și sunt sigur că este un pas în față în cariera mea”, a mai afirmat noua achiziție utistă.

Balint: „O satisfacție că un fotbalist precum Alex Albu a ales UTA în detrimentul altor echipe de Liga 1”

Cel mai probabil, Alex Albu va juca în fața apărării la UTA. „Este concurență mare la fundașii centrali, s-ar putea să avansez un pic. Într-adevăr, suntem mulți pe acel post, dar eu pot să joc și la mijloc, unde este nevoie acolo voi juca, totul depinde de Mister și evoluțiile mele”, a mai punctat fotbalistul, care a vorbit și despre primul adversar din meciurile oficiale ale noii sale echipe: „Cu Chiajna, i-am bătut odată, am mai făcut și egaluri, unul cu Clinceniul, dar ultima oară am pierdut rău chiar cu Academica. Poate că au o victorie în față în duelurile cu mine, dar mergem peste ei, câștigăm și refacem balanța”.

Laszlo Balint primește, astfel, un fotbalist cheie pentru planurile sale. „După câteva zile destul de intense în ceea ce privește finalizarea transferului, mă bucur că Alex e oficial jucătorul nostru. El se încadrează în profilul de jucător pe care îl căutam și, ca să răspund și la întrebarea legată de postul pe care va juca, probabil, vă spun că Alex este luat în calcul în primul rând ca mijlocaș defensiv. Într adevăr, la postul de fundași centrali avem, exceptându-l pe Alex, care poate să joace pe poziția respectivă, avem patru jucători, zic eu, buni sau foarte buni pentru ceea ce ne dorim noi.  Așadar, pe Alex îl văd mai degreabă mijlocaș, este un foarte mare avantaj că el e tipul de fotbalist polivalent, versatil, iar asta ne conferă o anumită siguranță că la un moment dat putem să avem mai multe soluții tactice și tehnice în timpul unui meci”, a spus și antrenorul principal al arădenilor.

În momentul în care UTA reușește să-i sufle un fotbalist FCSB-ului, poate cea mai bogată grupare din fotbalul românesc, se dă un anumit semnal dinspre Arad. „Bineînțeles, că există o anumită satisfacție, bucurie, că un fotbalist precum Alex Albu ne-a ales pe noi în detrimentul altor cluburi de Liga 1. Aportul cel mai important îl aduce Bogdan Apostu, prin relațiile lui pe care le are, în primul rând, cu conducătorii celorlalte echipe și apoi și cu jucătorii bineînțeles. Mă bucur că Alex a înțeles perspectiva de a evolua pentru un club precum UTA și mai consider că suntem pe drumul cel bun în ceea ce privește construirea unui lot echilibrat. Mai departe, trebuie să facem tot posibilul să ajungem cât se poate de pregătiți pentru debutul Ligii 1 de care ne mai desparte doar câteva zile”, a încheiat Balint.

CV-ul lui Alex Albu

Crescut de Concordia Chiajna, Alexandru Albu a adunat deja 115 meciuri în Liga 1 în special în tricoul „alb-verzilor”, dar a fost punct fix în 16 partide și pentru Academica Clinceni în play-out-ul din această primăvară, pentru care a înscris și două goluri. În Liga 1 și-a trecut în cont și cinci goluri și patru „assisturi”. În turul sezonului 2019-2020 al Ligii 2 a evoluat 20 partide pentru Concordia și a marcat și 6 goluri. Albu evoluează pe orice post în linia defensivă, cu preferință pentru zona centrală, însă a mai jucat și la „închidere” la Chiajna.









4 comentarii

  1. Fără să fiu subiectiv, sau așa sper, cred că avem cea mai faină conducere din prima ligă…iar aici il includ și pe Apostu, chit că nu ocupă vreo funcție oficială, dar a avut bărbăția să-și asume acest proiect alături de ceilalți.
    Oameni tineri, dornici de performanță, profesioniști, alături de care UTA poate ajunge la performanțe notabile.

    0
    0
    1. Subscriu!
      Apostu nu e doar un simplu impresar pentru noi, e mult mai mult de atat si chiar el a admis in dese randuri ca este legat afectiv de UTA.

      0
      0
  2. UTA a adus jucatori insa se pune problema sa inchege o echipa si sa fie plati!
    UTA ar avea nevoie ca de aer de sponzori si spun raspicat cel mai mult ar avea nevoie DE UN INVESTOTOR!
    Nu poti face performanta cersind banii de la autoritatlle locale mai ales acum cand UTA a ajuns in liga1!
    Nu se gandeste chiar nimeni ca un club cu istoria UTE-ei ar avea nevoie si de oameni care sa investeasca in performanta care ulterior ar aduce beneficii pe toate planurile?!
    Deci chiar nu se gaseste in ARAD un investitor serios care sa preia fraiele clubului ptr a aduce linistea propice PERFORMANTEI?
    O solutie ar fi si participarea si implicarea simpatizantilor si suporterilor care stiu sunt destui de multi la nivelul intregii tarii intr-un fel sau altul prim cotarea pe bursa si cumpararea de actiuni?!
    Trebuie gasita o solutie ,cea de avaria cu banii de la Primarie nu mai trebuie sa fie de actualitate !
    HAIDE UTA una dintre campioanele provinciei! Sper ca nu am suparat pe nimeni insa sa faci perforrmanta nu se poate fara un patron sau 1-2 investitori seriosi, daca se poate locali care sa vina cu capital autohton si sa cumpere majoritatea actiunilor clubului,altfel nu putem visa decat la o participare sper eu meritoasa si MAI MULT DECAT efemera in LIGA1!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button