UTA Arad

Ce schimbări se prefigurează cu Voluntariul? Tomozei acuză o problemă medicală în zona gleznei, cei șase juniori infectați cu coronavirus rămân pe margine!





UTA a pășit hotărât în campionatul Ligii 1 după o pauză de 12 ani de zile. Pe terenul celor de la Viitorul Constanța, arădenii au jucat o partitură potrivită pentru statutul de nou promovați și de echipă aflată în formare. Nu mai puțin de șase nume noi a avut Laszlo Balint în formula de start, față de stagiunea precedentă, respectiv: Moldovan, Benga, Albu, Roșu, Tescan și Hora, condiții în care era evident că, cel puțin pe faza de construcție a jocului, UTA nu putea arăta foarte bine. Sau în orice caz nu mai bine decât o formație, care, în ciuda faptului că și-a schimbat antrenorul în această vară, era mult mai omogenă și obișnuită cu jocul de posesie.

Așa că Balint, aflat și el la ora debutului în Liga 1, a așezat pe teren o formație compactă, croită în special pentru cartea contraatacului. Nu trebuie uitat că, în ciuda faptul că arădenii au făcut în special un joc de așteptare, pe gazon se aflau patru fotbaliști eminamente ofensivi, Tescan, Ioniță, Buhăcianu și Hora. Toți s-au sacrificat enorm în slujba echipei  și nu au prea beneficiat de mingi în față. Iar fotbaliștii care au intrat pe parcurs în locul lor, Ursu, Morar și C. Rus au avut exact același profil, sarcini și…neajunsuri.

Probabil, pentru etapa a doua, cea cu FC Voluntari, Laszlo Balint ar dori să opteze pentru același prim „unsprezece”, pentru care – însă – va pregăti, cel mai probabil, o altă partitură, ceva mai îndrăzneață. Problema e că Marius Tomozei a ieșit de pe teren șchiopătând vizibil, pentru o durere resimțită deasupra gleznei piciorului drept. Mâine, fundașul dreapta va face un ECO și, dacă nu va putea reintra în pregătire, e pregătită varianta Bustea (fundaș dreapta) și Roumpoulakou (fundaș stânga). Asta dacă nu se mai reușește transferul unui junior de bandă în această săptămână, așa cum și-ar dori antrenorul arădenilor.

Altfel, juniorii infectați cu SARS-CoV-2 rămân pe margine și în această săptămână. Cinci dintre ei sunt asimptomatici și își petrec zilele în izolare, așteptând ca DSP-ul, conform obligațiilor din protocol, să-i retesteze după 7 zile. Acest lucru trebuia să se întâmple ieri, dar, fiind weekend, probabil retestarea va avea loc mâine. În schimb, David Miculescu a petrecut nu mai puțin de zece la spitalul CFR, din Timișoara. Fiindcă la început a avut și simptome, mijlocașul ofensiv a fost trecut pe un tratament ce nu a încetat să-i fie aplicat din moment ce a ieșit pozitiv la trei retestări. Ori respectivele medicamente nu se prea prescriu pentru pacienții aflați la domiciliu, doar celor aflați sub permanentă supraveghere, la spital. Doar de ieri, Miculescu e din nou acasă, lângă familie.

Un alt post unde Laszlo Balint ar putea muta contra trupei lui Teja ar fi cel de fundaș central. Chiar dacă a făcut un meci bun, Ilie a dat două-trei pase greșite în jumătatea proprie și și-a expus colegii contra Viitorului, iar Erico da Silva ar putea să-i ia locul. Oarecum, brazilanul de 31 de ani nici nu a făcut parte din planurile tactice pentru jocul de sâmbătă, pentru că permisul de muncă i-a sosit cu câteva ore înainte de primul fluier al „centralului” Bârsan. A apărut pe foaia de joc, s-a și încăzlit pe margine, dar nu a mai intrat pe gazon.

„Roș-albii” s-au „repatriat” deja pe calea aerului de la București, azi au liber, iar mâine dimineață se vor testa pentru coronavirus. Intrăm în săptămâna în care utiștii își mută „cartierul general” la stadionul „Francisc Neuman”, după care va urma, bineînețeles, debutul oficial pe arena din Calea Aurel Vlaicu. Contra ilfovenilor se va juca vineri, 28 august, de la ora 21.

FOTO: Claudia Carp

4 comentarii

  1. Acasă trebuie sa construim și sper sa și reușim,lipsa lui Moise care nu cred că își va câștiga litigiu ne va afecta, dacă se mai aduce un junior cred că unii vor fii împrumutați,sa joace,eu unul votez pentru păstrarea lui Isac,a fost cel mai constant și cel la care progresul a fost cel mai evident,in special pe faza defensivă.
    Sa batem voluntari și apoi sunt sigur că echipa se va exprima tot mai bine și pe faza ofensivă, această pauză cauzată de meciurile naționalei îl ajută enorm pe Balint

    0
    0
  2. Nu va fi simplu. Iasul a batut Chindia fara sa straluceasca cu ceva, Clinceniul a chinuit CFR-ul si putea scoate egal, a putut domina pe CFR…nu-i simplu asta,, Sepsi va fi o nuca tare, Argesul pare sub nivel. Vom vedea maine Mediasul, Sibiul Voluntariul si Dinamo ce pot, dar Dinamo…daca vine contra…nu va mai fi in partea de jos. Peste tot, poate cu exceptia FCSB, CFR si …Clinceni echipele nu au stat bine fizic. Meciul de acasa va fi altcumva jucat, dar ideea esentiala ramane…sa nu luam gol, sa construim cu mingea jos. Si eu cred ca Erico pregatit, cit de cit, este peste Ilie. UTA nu are intrari la FRF, la arbitri, dar are suflet, are suporteri, are antrenor si un lot bunicel. Ne-ar mai trebui 2 jucatori, o rezerva buna la Tomozei si , …tot repet…un inchizator care @”stie cu mingea”. Cind se vor vindeca tinerii bolnavi vor fi mai multe variante. Hai UTA

    0
    0
  3. Erico si mai ales Rusu, vor aduce un mare plus, totul e sa li se acorde incredere si mai ales toate minutele!
    Pe propriul stadion ar trebui sa defilam, pastrandu-ne spiritul de invingator!
    FORZA UTA!!!

    0
    0
  4. Juniorul Rusu in locul lui Tescan , asa ar fi logic.
    Tescan a avut sansa lui , nu a stralucit, iar acum e randul lui Rusu.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button