Campania de vânzare a abonamentelor la UTA se reia de miercuri, se vor putea procura și bilete virtuale pentru meciul cu Voluntariul?

Trei zile au fost suficiente pentru mobilizarea suporterilor „Bătrânei Doamne” în debutul campaniei de vânzare a abonamentelor pentru sezonul 2020-2021 a Ligii I. Aproximativ 2000 de locuri de pe noua arenă „Francisc Neuman” își cunosc deja ocupanții, pentru o „rețetă” financiară importantă pentru UTA, care încă așteaptă sprijinul efectiv al Primăriei, dar și prima tranșă de bani din drepturile TV.
La un simplu calcul, gruparea arădeană a încasat în jur de 200 de mii de euro, din care, evident, trebuie să achite taxe către stat. Campania se oprește pentru două zile, dar ea va fi reluată de miercuri. Probabil, până atunci, clubul va oferi detalii și despre biletele virtuale care se vor pune în vânzare pentru meciul cu Voluntariul. Se știe, pe fondul pandemiei de coronavirus, accesul fanilor pe stadioane rămâne interzis, dar, după modelul din play-offul ligii secunde, probabil gruparea „roș-albă” va comercializa bilete virtuale. Mai rămâne de văzut dacă prețul e unitar, sau e cel fixat de club de săptămâna trecută, adică: 20 de lei (la peluză), 30 de lei (la tribuna a II-a), 40 de lei (la tribuna I) și 120 de lei la VIP.
Până una alta, clubul UTA ne oferă detalii doar despre continuarea campaniei de vânzare a abonamentelor:
”Vânzarea se desfășoară la stadionul ”Francisc Neuman” după următorul program:
Miercuri, 26 august, orele 14:00 – 19:00
Joi, 27 august, orele 14:00 – 19:00
Vineri, 28 august, orele 10:00 – 14:00
Prețuri abonamente
Peluză – 300 de lei
Tribuna II – 450 de lei
Tribuna I – 600 de lei
VIP – 2000 de lei
Copiii cu vârstă de până la 13 ani beneficiază de o reducere de 50% atât la abonamente cât și la bilete. Copiii cu vârstă de până la 3 ani au acces gratuit și vor sta în brațele însoțitorului.
Clubul oferă cadou, pentru fiecare abonat, un tricou ”Suporter”.
Abonamentele pot fi achiziționate și Online, pe https://uta.iabilet.ro/, doar pentru următoarele sectoare:
– PELUZĂ – Sector J
– Tribuna II – Sector K
– Tribuna I – Sector A”
De azi, încep tururile ghidate la arena Francisc Neuman
Altfel, arădenii sau turiștii aflați în orașul nostru, care doresc să vadă noul stadion „Francisc Neuman“, pot participa la tururile ghidate, gratuite, care vor fi organizate de Primăria Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad. Acestea încep de astăzi și au loc până miercuri, între orele 18.00 – 20.00, după care vor continua, săptămânal, de luni până vineri, în același interval orar, cât timp vor exista doritori. Probabil joi seara, echipa lui Laszlo Balint va efectua primul antrenament pe noul stadion, unicul înainte de a evolua contra celor de la FC Voluntari, vineri, de la ora 21.
Revenind la turul organizat de Primărie, care, de altfel, trebuie să recepționeze arena în aceste zile de la constructorul Drast Company, vor putea fi văzute vestiarele, tribunele, lojele, masa presei, locul în care va sta galeria și sala în care va fi amenajat muzeul. Arădenii sunt rugați să vină cu mască de protecție și să respecte distanțarea socială. Grupurile vor fi de maximum 5 persoane. Punctul de întâlnire cu ghizii este intrarea laterală din strada Frații Neuman.


Totusi cand se va comunica nr.exact de abonamente rezervate (vandute ), defalcat pe Tribuna I, Tribuna II, Peluza gazde, VIP.
Apoi cand se vor executa cardurile cu codurile de bare aferente ?
Am fost la stadion, este frumos, arata bine, dar mai este mult de lucru.Intrarile la peluza dinspre C.A.Vlaicu si cea de la tribuna II nu au acces nici macar pe o alee din piatra sparta, acolo trebuie betonat si asfaltat.Aparatura de acces la turnicheti trebuie montata, probabil si softul aferent.Parcarea de spatele peluzei gazde este in stare incipienta, la fel si cea din fata intrarii principale la tribuna Isi oficiala.Plus imrejmuirea exterioara a arenei este dintr-un gard foarte firav.Mai sunt mizerii necolectate dupa constructor (cable,tuburi,tot felul de deseuri si molozuri,etc.)
Ce se intampla, daca ipotetic se ridica restrictiile cu pandemia , sa zicem de la 01 oct.2020 si ne lasa pe stadion macar in limita abonatilor, cu distantare sociala cf.legii ? pe unde intram, ce se va intampla ? Ar fi pacat ca dupa ce Liga , prin competentii ei in domeniul omologarii arenei, ne-au pasuit pana la 30.09.2020, sa nu rezolvam problemele si sa ne facem de rahat din toate punctele de vedere, la fel si ISU si restul celor implicati in procedura de omologare a arenei (am vazut ca se intituleaza arena, nu stadion).Haide UTA- 24 de puncte in primele 10 etape !
Ce castigi daca stii cate abonamente s-au vandut?Daca vrei sa-ti cumperi unul(sau mai multe)sau nu vrei este problema ta.Nu stiu de ce romanii vor tot timpul sa stie cat castiga sau cati bani au unul sau altul.Unde locuiesc asa ceva nu se intreaba sau daca esti intrebat,acela este 99% roman.Sa dea Domnul sa se vanda 10,000 de anonamente.
Pentru ca o gramada de bani merg spre club din bani publici.
Problema in Romania, in Arad, in momentul cand investesti niste bani sunt probleme de interes public, si UTA pentru aradeni , pentru suporteri, pentru galeria ultras -UTA, sunt probleme de interes public, adica sa stii cati abonati ai, cati sponsori ai, cu ce sume vin, drepturi de televiziune,contributia Consiliului Local al Municipiului Arad, adica TRANSPARENTA la Bugetul de venituri si cheltuieli.Eu ma asteptam ca in fiecare zi dupa ce s-au cumparat abonamente sa fie comunicat nr.lor pe categorii.Ori am auzit tot felul de aproximari, gen Apostu-3000 in 24 de ore, Meszar- 1800 in doua zile, alta sursa – 2000 in 3 zile.Pana la urma care este scorul ? Pentru ca adunarea si inmultirea le faci la clasa a IV-a.Hai sa facem transparenta, altfel va fi jale.
Haide UTA !
Ati devenit papagali cand va cere cineva socoteala.De ce nu sunteti transparenti ?De ce nu publicati tot ce se scrie ?
Câte abonamente să fie…maxim 2000 adică ăia care mergeau si la siria si pe motoru..tot ăia cumpără si bilete virtuale. Restul sunt suporteri de rezultat, altii care vin cu steaua dinamo sau poli. Am vazut pe unul pe facebook care zicea că nu ar fi voie să se vândă abonamente dacă nu pot spectatorii sa3 uzeze de ele..adica ce te tufe grija ce fac eu cu banii mei? Tu dacă nu vrei nu iti faci si basta..
Eu,persoana fizica sau juridica, daca am bani si vreau sa ajut UTA cumpar cate abonamente vreau eu indiferent ca ma duc sau nu ma duc la meciuri din cauza pandemiei sau din alte cauze.Daca ma sustine bugetul personal sau al societatii comerciale pe care o conduc si eu consider sa ajut UTA cumpar daca vreau toate abonamentele si practic UTA joaca cu casa inchisa fara spectatori.Deci daca sunt multimilionar in euro ,cu 800.000-900.000 de euro am cumparat toate abonamentele de pe stadion.Si sa stiti ca si in Arad si in imprejurimi sunt multi multimilionari.Unul ca Becali ar putea face o chestie din asta la misto.Stadion gol, toate locurile vandute.