Handbal

Crișul, tot mai aproape de Liga Florilor: Știința București s-a retras de la turneul de promovare, Piatra Neamț are probleme cu testările! Cherecheși – out la baraj!





Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a luat luni o serie de decizii, inclusiv în ceea ce privește turneele de promovare în prima ligă. Astfel, handbalistele de la Crișul Chișineu Criș au aflat că vor juca cu o săptămână mai târziu, între 7-11 septembrie și nu la Cheile Grădiștei, ci la Sfântu Gheorghe.

Dacă la început erau opt echipe cu drept de participare la turneul de promovare, apoi s-au înscris șase, iar între timp au mai rămas doar cinci. Știința București este ultima echipă retrasă, așa că elevele lui Narcis Cîtu au mai rămas să se bată cu CSM Galați, Dacia Mioveni, Activ Prahova Ploiești și HCF Piatra Neamț.

Echipa din Piatra Neamț se joacă cu focul

Numai că moldovencele de sub Pietricica au ceva problemele cu testele pentru coronavirus, în sensul că le-au făcut cele de sânge și nu „tampoanele”, așa cum a cerut Federația, iar termenul pentru trimiterea rezultatelor la București a fost ziua de 24 august. În plus, echipa din Piatra Neamț nu ar avea intenția de a evolua în Liga Florilor la anul, ci doar să dispute acest baraj pentru care au primit deja bani de la autorități.

Dacă, până la urmă, HCF-ul va pace pasul înapoi, sau Federația o sancționează pentru nerespectarea termenului pentru trimiterea testelor, Crișul și celelalte trei echipe rămase ar urca automat în Liga Florilor, ca urmare a celor patru locuri libere din prima divizie. S-ar mai apela doar la o tragere la sorți pentru numărul de ordine de la țintarul făcut deja de FRH pentru prima ligă de handbal feminin.

Negative la coronavirus, Cherecheși  a ajuns cu mâna în ghips

Handbalistele Crișului, ca și întreaga delegație ce va reprezenta clubul la turneul de promovare, s-au testat pentru coronavirus în această săptămână, iar rezultatele sunt negative pe linie. În schimb, a apărut o altă problemă ce o vizează pe Bianca Cherecheși, care, la antrenamentul de vineri, și-a fracturat trei dintre degetele mâini stângi și va sta cu mâna în ghips în următoarele 6 săptămâni. În condițiile în care a plecat și Petruse, Crișul a revenit pe piață pentru o extremă stânga și în vederi este o sârboaică. Totodată, există o înțelegere verbală și cu o portăriță de la o formație din București. Mai trebuie spus că, conform cerințelor venite de la Federație, de ieri handbalistele Crișului au intrat în cantonament până la plecarea spre Sfântu Gheorghe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button