28/09/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

O jumătate de secol de la golul ce a conturat a 8-a Minune a Lumii

16 septembrie 1970 a fost ziua în care Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc, așa cum a numit-o Ioan Chirilă, a reușit un rezultat formidabil. Pe stadionul din Rotterdam, UTA încheia la egalitate întâlnirea cu campioana en-titre a lumii, Feyenoord Rotterdam. A fost 1-1 în acea seară magică, cu gol arădean semnat de Florian Dumitrescu, din centrarea lui Mircea Axente.

Două săptămâni mai târziu, legenda celor șapte minuni ale lumii se îmbogățea cu încă o Minune: după 0-0 la Arad (pe 30 septembrie), în retur, UTA mergea mai departe în Cupa Campionilor Europeni. Lăsa în urmă gigantul olandez, care domina lumea fotbalului în perioada în care ne-am întors preț de câteva clipe. Lumea fotbalistică de peste tot se înclina în fața uimitoarei performanțe a UTA-ei.

Azi e 16 septembrie 2020. Jumătate de secol a trecut de atunci. Pentru noi, ziua aduce zâmbete, ține pentru totdeauna viu marele moment al istoriei roș-albe. La cinci decenii de la golul atât de prețios, redăm amintirile celor doi mari fotbaliști ai noștri care l-au creat. Mircea Axente: ”Toate centrările mergeau într-o zonă de șase și unsprezece metri, într-un cerc cu rază de trei metri, Florian Dumitrescu știa unde să vină. Nu a sărit nimeni dintre fundașii lor, a făcut-o ”Bubu” și mingea s-a dus în poartă”. Florian Dumitrescu: ”Eram între Israel și van Duivenbode. Axente mi-a centrat de pe dreapta și am înscris cu capul, portarul Treijtel nu a avut nicio șansă”.

Chiar dacă s-a scris de atâtea ori componența superbei echipe a UTA-ei care a jucat în acea seară în fieful campioanei lumii, avem datoria să îi reamintim pe eroii noștri: Gheorghe Gornea – Gabor Biro, Iosif Lereter, Jenö Pozsonyi, Ladislau Brosovszky – Dumitru Calinin, Mircea Petescu (minutul 85 Viorel Sima), Flavius Domide – Mircea Axente, Otto Dembrovsky, Florian Dumitrescu. Antrenori: Nicolae Dumitrescu, Ioan Reinhardt.

Fotografia provine din ziarul olandez De Telegraaf, apărut pe 17 septembrie 1970 și păstrat cu grijă de antrenorul utist Nicolae Dumitrescu. ”Atacul a irosit prea multe ocazii”, explica Ernst Happel, tehnicianul austriac al batavilor. Lângă justificarea antrenorului, bucuria arădeană de după gol e molipsitoare și după 50 de ani. Otto Dembrovschi (el fusese faultat la lovitura liberă care a dus la gol) e în culmea fericirii. Jos, Florian Dumitrescu (numărul 11), se ridică și realizează că a trimis mingea în plasa campioanei lumii.

A fost marele gol, strălucitor de-atunci în tot ce înseamnă UTA și Arad.

uta-arad.ro

11
0