Arhivă articole

octombrie 2020
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Denis Rusu, după al treilea meci bun la rând în Liga 1 și cuprins de dorința victoriei cu Chindia: „Cu ambiţie şi atitudine sunt sigur că vom câştiga”

Denis Rusu a fost una dintre surprizele plăcute ale UTA-ei, din momentul în care Laszlo Balint i-a dat din ce în ce mai multe minute în Liga 1. Fotbalistul adus de la Şoimii Lipova, din eșalonul terț, a obţinut penalty-ul care a adus victoria „roș-albilor” pe terenul lui Dinamo, dar şi lovitura liberă din care arădenii au egalat la Mediaş, contra lui Hermannstadt, în weekendul precedent.

Sâmbătă, arădenii dau piept cu Chindia Târgovişte la Arad, iar  mijlocașul de 19 ani și-a studiat deja și adversarul direct: „Pe banda dreapta a defensivei a jucat Dinu, un jucător cu experiență, sper și cred că mă voi descurca în fața sa. Altfel, ne așteaptă un meci foarte greu, cu o echipă bine organizată, care în ultimele trei meciuri nu au primit gol. Vin cu un moral bun după două victorii consecutive, dar dacă noi vom juca cum am făcut-o cu Hermannstadt, cu ambiţie şi atitudine, sunt sigur că vom câştiga”, susține mijlocașul lateral al „Bătrânei Doamne”.

Începutul de sezon a fost unul bun pentru tânărul utist, care a devenit o piesă importantă în primul „11” al lui Laszlo Balint. Fiind jucător de atac, lui Rusu îi lipeseșe puțin și golul. „Sper să vină golul cât mai curând, poate chiar sâmbătă, dar cel mai important e să îmi fac bine treaba şi să strângem puncte. Mister şi colegii mă ajută, mă încurajează. Nu mă aşteptam să joc titular chiar cu Dinamo, dar mă bucur că am reuşit să evoluez tot meciul. E diferenţă mare la toate capitolele între Liga 3 şi Liga 1, dar până acum am făcut faţă şi sper şi în continuare la evoluţii cât ma bune. Nu îmi e frică de adversarii mai puternici, trebuie să joc mai rapid şi să mă demarc mai bine. În afară de banda stângă, am mai evoluat al doilea vârf, practic acolo am jucat toate meciurile la juniori”, a mai spus cel poreclit „Gaucho”, după fotbalistul brazilian al anilor ’80-’90.

Legat de situația sa contractuală, fotbalistul dorit definitiv de UTA și nu doar sub formă de împrumut de la Lipova, până la finalul stagiunii, Rusu a adăugat: „Momentan nu am vorbit cu impresarul meu (n.a. Bogdan Apostu) și nu mă gândesc la nicio altă echipă. Sunt la UTA şi vreau să joc cât mai bine cât timp sunt aici, mă simt bine la Arad. Vorbesc zilnic şi cu antrenorul Flavius Sabău şi cu preşedintele Radu Pop, de la Arad, nici ei nu se aşteptau să joc atât de bine în Liga 1. Credeau în potenţialul meu, dar nu se aşteptau ca după doar o lună la UTA să strâng atâtea minute. Încă aparţin de Şoimii Lipova, sunt împrumutat aici un an, iar apoi UTA va avea opţiunea să mă cumpere. Nu e treaba mea să spun ce se va întâmpla, repet, acum sunt la UTA și mă simt bine aici”.

Dar, dincolo de realizările sale, Denis Rusu a impresionat prin constanța în evoluții trei etape la rând, lucru mai puțin întâlnit la fotbaliștii sub vârstă. „Noi știm că avem jucători cu potențial, toată lumea știe. Este important ca și ei să înțeleagă că trebuie să aibă constanță în primul rând, pentru că nu se poate trăi dintr-un joc bun. Și aici sunt pretențiile mele și așteptările mele de la ei pentru că, în momentul în care noi aliniem un prim 11, vrem să o facem pe criterii de valoare și nu neapărat pe criterii de eligibilitate regulamentare. Căci, se știe, în momentul în care un fotbalist este depășit de nivelul jocului automat echipa suferă, iar eu mă bucur foarte mult că juniorii la care s-a apelat, inclusiv cei care au venit de pe bancă, s-au ridicat la nivelul așteptărilor din toate punctele de vedere. Inclusiv cel fizic, căci nu trebuie să uităm că am întâlnit o echipă Hermannstadt robustă, arțăgoasă și extrem de puternică în duelurile unu contra unu. De exemplu Isac, l-a avut față în față pe Romario Pires, Denis Rusu a jucat împotriva lui Belu, apoi, din păcate, s-a accidentat, iar Miculescu a jucat și el împotriva unui internațional de tineret (n.a. Opruț) și de multe ori a reușit să câștige dueluri în fața sa și să devină periculos în preajma careului advers. Așadar, acești copii se dezvoltă ușor, ușor, nu putem să așteptăm de la ei salturi spectaculoase. Doamne ajută să fie așa, dar important să aibă constanță. Este important să aibă încredere în potențialul lor, iar noi să reușim să îi punem în valoare cât se poate de bine”, a subliniat și Laszlo Balint, antrenorul „Bătrânei Doamne”.

Interesant este că Denis Rusu este în acest moment cel mai slab cotat fotbalist din lotul UTA-ei pe transfermarkt, la 25 de mii de euro, dar a fost printre cei mai buni trei oameni ai lui Laszlo Balint în meciurile cu Dinamo, Clinceni și Hermannstadt.

16
0

14 comentarii la articolul: “Denis Rusu, după al treilea meci bun la rând în Liga 1 și cuprins de dorința victoriei cu Chindia: „Cu ambiţie şi atitudine sunt sigur că vom câştiga”

  1. Pff, prioritatea ZERO pentru UTA in momentul ăsta ar trebui să fie transferul definitiv al acestui pui de fotbalist, atât de rar in zilele noastre.

    15

    2
    1. Da trebuie transferat doar ca unii nu inteleg ca au trecut vremurile cand Uta transfera ca a vrut partidul sau ca se numeste Uta. Acum este exact ca la magazin vrei ceva bagi manuta in buzunar si platesti . Din ce se stie Rusu avea 3 oferte din liga 1 inaunte sa vina la Uta . Se aude de Sepsi Botosani si Dinamo.

      1

      10
      1. Dacă avea oferte pleca acolo, las o jos că măcăne..copilul este intr-adevar talentat, dar hai să nu il umflam prea mult in pene. Dacă nu il lua UTA juca pe la cermei sau periam! UTA nu va băga mâna in buzunar pt Rusu, dar probabil Lipova va pastra cel putin 50% din valoarea unui eventual transfer! Nu o mai suge eugene că UTA nu a fost echipă de partid niciodată!

        3

        1
        1. Suge-o tu . Si stiu ce scriu chiar a avut oferte de la cele 3 echipe . Singura problema a fost ca nu s-au inteles la bani . Iar ca sa vrei 50% trebuie sa dai ceva pt cei 50%. Si a fost echipa care pe vremea lui Lae lua tot ce doreau . Asa ca suge mai departe . Daca scrii ca un nesimtit asa te tratez si eu .

          0

          0
  2. DENIS RUSU,iti urez mult succes sambata in meciul cu Chindia si sa joci la fel de bine ca si in celelalte meciuri jucate pana acuma in liga1a . Sa fi putin mai curajos in fata portii cand ai ocazia sa sutezi la poarta adversa in rest foarte bine , sa fi ambitios si rau pe teren ,sa nu ii lasi sa respire pe adversarii tai ,sa ii driblezi sa ii faci muci, poate o sa si dai gol s-au poti scoate un 11m !!! SUCCES tie si colegilor tai din echipa !!! FORTA UTA FORTA UTA FORTA UTA !!! HAI BAIETII LUPTATI si CASTIGATI !!!

    8

    2
  3. Scriu de băiatul asta de peste 1 luna jumătate. Când i-am scris lui Balint sa ii acorde mai mult credit și sa construiască o echipa cu tineri, am fost contestat, de către cei care postează pe acest site. Am o întrebare. L-ați văzut pe Denis Rusu la conferința de presă? L-ați văzut ce emoționat era în comparație cu alți jucători,, veterani” sa nu zic,, balene” pt a s-ar putea supara mulți. Știti ce înseamnă asta? Ca e un băiat trup și suflet pt club. La astfel de caractere face referire Balint. O familie e puternica când trag toți la aceeași căruță. O întrebare extra: Ce motivație mai are un jucător de 32 la sfârșit de cariera? Niciuna, vrea doar sa treacă luna sa vina salariu. Dacă ne-a folosi puțin creierul am fi mai eficienți.

    7

    11
    1. Aradene pe principiul asta cu jucator de 32ani inseamna ca ptr tine CR7 si Messi sunt fosile. Ai scris tu la Balint? Ma lesi!! Crezi ca Balint nu stie si i-ai deschis tu ochii? Crezi ca el nu vrea sa joace sa castige? Si el ii la inceput de drum. Daca nu sti si ptr el ii primul sezon in Liga 1. Uneori poate n-a fost inspirat se poate dar sa se vrea sa se saboteze singur nu cred. Astia sunt jucatorii pe care ni i-am permis sa-i aducem. Si cu astia incearca sa faca un prim 14-15 sa joace cum vrea el.

      11

      2
      1. Pai cum Flaviy78 , tu nu ai stiut pana acum ca stimabilul domn de mai sus are linie directa cu antrenorul ? La orice ora din zi si noapte Gyuzsi spune prezent la indicatiile primite de la acest ilustru necunoscut …asa ca te rog frumos cand ii mai raspunzi, inainte sa faci si doua plecaciuni pt orice eventualitate

        1

        0
    2. Bine ca i-ai zis TU lui Balint ca altfel nu prindea Rusu nicio secunda pe teren. Pe cine te mai gandesti sa recomanzi antrenorului.
      Cat despre Rusu , pare de viitor, dar hai sa mai vorbim peste 2-3 ani , ca am mai avut cazuri de mari sperante care au esuat.

      1

      0
  4. Ma bucur enorm pentru prestatiile, mai mult decat excelente,ale acestui copil…Am impresia ca aceasta conjunctura nedorita a facut sa fie adus la UTA,degeaba o tot trompetam noi…nepriceputii…
    Aveti mare grija de el..de psihicul lui…Nu trebuie expus prea mult si nu trebuie prea mult tapetat..Pentru ca il vor lua cu fulgi cu tot badaranii,ortopezii de fundasi adversi…Vine un ghiolban ca si Mihalache,crezand ca il intimideaza….Ma bucur,repet…Ai baza in el….
    Felicitari Denis Rusu!

    7

    1
  5. Un jucator cu un potential imens. Ii lipseste un singur lucru, sutul la poarta. De multe ori cand ajunge in preajma careului, cauta sa paseze unui coechipier, desi poate el are un culoar mai bun de sut, dar paseaza de frica sa nu fie certat. E bine sa pasezi dar din cand in cand trebuie sa iti asumi si sa finalizezi. Oricum e bine sa vezi ca macar un transfer din aceasta vara fuctioneaza si ajuta echipa. Haide UTA, cu victoria sambata !

    8

    0
  6. Nu trage la poarta ,pentrucă bunul simt îi dictează sa dea ultima pasa unui experimentat. Apoi nu are încă formata încrederea de sine ,intrat titular la o formație de A ,și cu rezultate mai mult decât promițătoare. În curând ,daca menține linia el va fi căutat cu pase decisive ,cum de altfel a procedat Iacob degajind un balon chiar la el !!!

    7

    0
  7. Joaca bine baiatul, dar daca nu vor sa il vanda lipova, ar trebui trimis inapoi. UTA nu e vaca de muls pt echipele din judet. Macar atat sa fi invatat din greselile trecutului

    2

    0
    1. Din pacate e printre putinii care joaca . Sunt o gramada care mimeaza ca joaca . Stii tu sa spui daca a fost ofertata Lipova de catre cei de la UTA ? Auzi exprimare ,,vaca de muls”. Din cate stiu eu nici Cermeiul nu a cerut bani pentru Bodea si Buia atunci in liga 2 si nici Lipova pentru Rusu . Adica tu Uta iti place sa vinzi pe bani grei pe Man, Petre, Vulturar si speri sa-i dai pe Miculescu Oroian Isac tot pe bani frumosi dar cand este vorba sa bagi manuta in buzunar sa cumperi un jucator care iti este si util si iti poate fi junior inca 3 ani atunci nu se poate . Ca ce ? Restul sunt fraierii pamantui . Si altii pentru asta cresc copii si investesc in ei ca sa poata candva macar 1-2 din cati cresc sa-i poata vinde. Sa faca un ban sa-si sustina echipa . E greu de acceptat

      2

      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.