Arhivă articole

octombrie 2020
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Încredere maximă în Buhăcianu: „Uneori valul te bagă și sub apă, dar Vali va redeveni fotbalistul care a ridicat tribunele în picioare la Arad”



Valentin Buhăcianu a înscris primul gol al UTA-ei în Casa Liga 1, în egalul de la Ovidiu, contra Viitorului Constanța (1-1). De atunci, fostul golgheter al Ligii a II-a și-a pierdut reptat locul de titular, iar evoluțiile sale au scăzut calitativ. Fie că a evoluat în banda stângă, fie că a fost utilizat vârf, pe postul său de bază, fotbalistul originar din Vatra Dornei, nu a găsit drumul spre plasa porților adverse, dar nu a avut nici alte realizări notabile.

Laszlo Balint a recunoscut că golgheterul său din Liga 2-a  nu se simte tocmai bine în startul noului sezon, dar, totodată, și-a reafirmat încrederea în el și calitățile sale. „Este adevărat că Vali nu se exprimă cum s-a exprimat în momentul în care toată lumea îi scanda numele și tribunele erau în picioare. A avut momente frumoase la Arad, acum este un moment greu. Asta e viața, nu putem fi tot timpul pe creasta valului, de multe ori ne mai bagă valul și sub apă și trebuie să ieșim. Eu am avut discuții cu Vali, trebuie să înțeleagă că altele sunt așteptările. Chiar dacă în acest moment forma lui nu este cea pe care o așteptăm noi și cea pe care o dorește el, pentru că este clar că și el conștientizează acest lucru, asta nu știrbește încrederea noastră în capacitățile lui. Sunt convins că și Vali își va reveni. Lucrez mai mult mental cu el, în primul rând Vali are nevoie de încredere. Trebuie să creadă în abilitățile lui, pentru că dacă el nu crede în propria persoană, atunci nu va crede nimeni. Sunt convins că Vali va redeveni acel Buhăcianu care a ridicat tribunele în picioare la Arad”, susține antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.

Mai mult, Balint a plusat când vine vorba despre încrederea în elevii săi care au început mai slab stagiunea: „Mai mult, sunt convins că absoluț toți jucătorii care au fost contestați în ultima perioadă vor demonstra de ce au fost aduși la UTA, de ce îmbracă acest tricou și vor provoca momente de bucurie suporterilor noștri.

Buhăcianu a înscris 15 goluri în cele 34 de partide oficiale în tricoul UTA-ei, între Liga a II-a, Cupa României și Liga I.

6
0

4 comentarii la articolul: “Încredere maximă în Buhăcianu: „Uneori valul te bagă și sub apă, dar Vali va redeveni fotbalistul care a ridicat tribunele în picioare la Arad”

  1. Fii mai relaxat Vali, până la urmă Fotbalul e doar un joc.
    Nu te mai pripi în momentele de finalizare și va fi 11 metri, vei pasa decisiv, sau vei marca!
    Succes!

    11

    2
  2. VALI BUHACIANU, sper ca de data asa sa spargi gheata si sa dai gol, goluri cu Chindia si sa aduci victoria UTA-ei !!! Iti urez succes !!! FORTA UTA UTA UTA !!! HAI BAIETII !!!

    9

    2
  3. Mi-e foarte dor de Vali Buhacianu,turbo…de sprinturile sale,lansari pe el,de nu il prindea nici Ben Johnson in zilele sale olimpice…Erau momentele in care pe Motorul,radeam si glumeam, ca daca pleaca brusc spre poarta adversa…pur si simplu,mototoleste gazonul sintetic….Intre timp,adversarii l-au citit,dar bine si asa…Sa stea fundasii paza pe el…creand spatii…
    De pus in rama cursa din deplasarea de la Petrolul….De neuitat…Cred ca l-a prins radarul,la sub 9 secunde pe suta de metri..:-)))

    2

    1
  4. isi va reveni cu siguranta si va fi mai bun!covidul a dat multi fotbalisti peste cap ma refer la perioada aia fara antrenamente!

    2

    0

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.