Știrile zileiUTA Arad

Hora, ultimul utist scos din circuit de coronavirus: „Se afla într-un progres evident, provocarea psihologică e fantastică pentru toate echipele în acest context!”





În decurs de o săptămână, nu mai puțin de cinci fotbaliști ai UTA-ei au intrat în izolare după ce au fost testați pozitivi la coronavirus. Este vorba despre Balauru, Ilie, Tomozei, care nici nu au făcut deplasare la Mediaș, Melinte, care s-a dus degeaba și, pe baza simptomelor, nu a prins nici măcar un loc pe foaia de joc, pentru ca la testarea de ieri să iasă pozitiv și golgheterul Ioan Hora.

Atacantul de 32 de ani marcase în ultimele deplasări ale „roș-albilor” pentru 4 puncte prețioase, dar acum va sta departe de gazon cel puțin 14 zile. „Îmi pare rău pentru Horică pentru că se afla într-un progres evident în ceea ce privește exprimarea individuală. A avut și aceste reușite care au adus puncte importante în zestrea noastră. Mă refer la golul de la Dinamo care, chiar dacă a fost din penalty, a însemnat foarte mult pentru încredera sa, iar execuția frumoasă de la lovitura liberă de la Mediaș a venit, de asemenea, într-un moment important pentru noi, când aveam nevoie de acel impuls de energie și de încredere. Din păcate, asta este situația, sper să treacă cât se poate de repede peste acest moment, atât el cât și ceilalți care se confruntă cu problemele infectării cu acest virus. Majoritatea dintre ei au manifestat simptome ușoare, fără niciun fel de probleme majore. Sunt acasă se tratează, bineînțeles că au urmat pas cu pas procedurile protocolului sanitar. Au fost inclusiv la spital pentru acele analize obligatorii și, din fericire, starea lor este bună. Trebuie să-i mulțumesc domnului doctor Sas care ține legătura constant cu băieții, este foarte atent la starea tuturor. Ne dorim să trecem cât mai repede de aceste probleme, dar, din păcate, cred că în viitorul apropiat suntem toți expuși la această infectare. Important este să evităm pe cât posibil apariția unui focar, în așa fel încât, și dacă este să apară infectări, să nu ne copleșeacă, iar programul și echipei să aibă foarte mult de suferit”, a precizat Laszlo Balint, care a recunoscut că situația medicală lui Florin Ilie iese puțin din tiparele celorlați fotbaliști: „Are niște simptome ușoare care duc către o formă de pneumonie, dar nimic grav, nimic îngrijorător”.

Laszlo Balint mai susține că din această săptămână a sportit măsurile preventive în ceea ce privește pericolul de infectare cu SARS-CoV-2. În plus, echipa s-a testat tot la sugestia antrenorului „roș-albilor”, deși protocolul nu cerea acest lucru, fiindcă trecuseră doar 7 zile de la testarea precedentă. „Am anulat absolut tot ce însemna ședință și am încercat să facem tot posibilul să evităm eventualele probleme. Chiar dacă a apărut un caz nou după testarea de ieri, cumva mă bucur că nu sunt mai multe în contextul problemelor multiple pe care le-am avut în ultima săptămână. Dar, cred că și noi, împreună cu conducerea clubului, am luat cele mai bune decizii după ce am constatat că sunt riscuri. În această săptămână, ne-am antrenat fără să folosim vestiarele și autocarul, având interacțiune minimă între noi. Este o perioadă în care echipele și mă refer și la alte campionate nu au cum să fie la o exprimare constantă sau pe o traiectorie ascendentă din cauza acestor infectări. Niciun antrenor nu poate să planifice efectiv ceva, ca să nu spun că este foarte greu să ții jucătorii la un tonus fizic bun, cu atât mai mult la un tonus mental măcar acceptabil. Gândiți-vă puțin ceea ce înseamnă perioada de carantină de două săptămâni sau chiar mai mult pentru un jucător care lipsește din colectiv sa stă departe de familie. Este o provocare psihologică fantastică pentru toată lumea, mai ales pentru un sportiv profesionist, iar echipa are clar de suferit în ansamblul său. Noi încercăm să le gestionăm cât se poate de bine aceste probleme, dar important este unde vom ajunge la final. E crucial ca în sezonul acesta, o spun din nou, toată lumea să înțeleagă că este foarte important să ne consolidăm ca participanți în prima ligă”, a adăugat Balint.

Așadar, față de deplasarea de la Mediaș, UTA pierde trei jucători Melinte și Hora (COVID) și Pleașcă (contractură musculară), dar recâștigă alții trei și jumătate.  „Mă bucur că și Ursu, chiar dacă a fost contact direct cu Melinte, este negativ. Noi am luat măsurile necesare în acel moment, l-am izolat, nu a fost în programul echipei deloc în această perioadă, a stat izolat inclusiv de familie, iar la atestarea făcută ieri s-a demonstrat că este, din fericire, negativ. Apoi,  revenit și Ioniță, s-a antrenat la capacitate maximă toată această săptămână, la fel și Klapan. Așadar, sperăm să aliniem un <<unsprezece competitiv>>, să putem să avem și soluții pe bancă, soluții care să vină cu un plus în momentul în care vom avea nevoie, indiferent de ce compartiment vorbim. Cred că Erico este OK și el a revenit. Bineînțeles, nu putem spune este la capacitate maximă dar, din fericire, în ceea ce privește starea medicală este pe un drum bun. Nu resimte dureri la genunchi, a făcut antrenament, e adevărat ajutat de bandă de susținere acolo, la genunchi, tocmai ca să îi protejeze puțin ligamentele. Dar, ne putem baza pe el sâmbătă”, a mai punctat antrenorul echipei fanion a Aradului.

Așadar, la această oră, exceptându-i pe cei cinci fotbaliști infectați cu coronavirus, în afara circuitului pe alte motive medicale mai sunt Pleașcă și Hrezdac.









2 comentarii

  1. Negativare rapida iti dorim,Horica!Imi pare foarte rau,sincer…Asa cum spune si subliniaza des,Mister Balint,fiecare component al echipei este indispensabil….
    Sanatate maxima!

    0
    0
  2. Nici un suporter adevarat nu loveste intr-un anumit jucator,anume si nu il critica gratuit,doar ca exista asteptari,care tot intarzie sa apara…Beleaua cade mereu pe Mister Balint…Azi il ai pe unul ,castigat,maine cade altul…Covid sau accidentat…Nu e simplu,total de inteles….Nici nu stii cum sa gestionezi situatia faptica…Deocamdata,fara a spune altele,stam bine,ma rog,binisor…..

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button