HandbalȘtirile zilei

Tracul debutului în Liga Florilor, împotriva unei pretedente la titlu: Crișul Chișineu Criș – SCM Craiova 19-30






În ziua în care a aflat că Federația i-a dat meci pierdut la „masa verde” (0-10) cu CSU Cluj Napoca, pentru neprezentarea din runda inaugurală provocată de multiplele cazuri de COVID, handbalistele de la Crișul Chișineu Criș au debutat în Liga Florilor. Au făcut-o în fața unei formații cu pretenții la titlu, fostă câștigătoare de Cupă EHF, SCM Craiova, care s-a dovedit mult mai puternică decât elevele lui Narcis Cîtu. Chiar dacă, la rândul lor, oltencele au avut jucătoare ieșite din circuit, pe Adriana Crăciun (fractură de mână dreaptă), Alexandra Colac, Ana Maria Savu şi Francesca Gogoșeanu, toate trei suspecte de Covid-19, nu s-a pus decât problema diferenței de scor în sala „Kati Szabo”, din Sfântu Gheorghe.

Fără ucrainiencele Ivanenko și Naumenko, dar și portarul Năstasă, primul „7” al Crișului în elită a fost: Pășălan – Taivan, Vezentan, Tamaș, Șamanț, Boldor, Cherecheși, care a intrat destul de greu în joc. Mai mult, Boldor și Vezentan au acuzat tracul debutului în Liga Florilor și au ratat câte un 7 metri în primele minute, iar echipa lui George Burcea a mulțumit și s-a distanțat treptat pe tabelă. În minutul 6, era deja 4-1, 8-2 (min.12), 11-3 (min.22) şi 13-5 la pauză fiind alte repere concludente a ceea ce s-a întâmplat pe parchet în primele 30 de minute.

Handbalistele de pe Crișul Alb au început ceva mai bine partea a doua, au marcat goluri importante și au fost ceva mai solide în apărare, însă chiar și așa diferența nu a scăzut sub 6 goluri în favoarea Craiovei. Ultimul sfert de oră a fost din nou modest pentru chișăoance, care au terminat meciul cu patru lovituri de la 7 metri ratate, Klimek și Șamanț fiind și ele imprecise doar cu portarul advers în față. Când au ridicat, din nou, ritmul formația din Bănie a rotunjit tabela la 28-16, palida consolare a nou promovatei fiindcă aceea că ea marcat ultima, prin Bianca Cherecheși pentru rezultatul final: 30-19 în favoarea oltencelor.

Formații și marcatoare:

Craiova: Șelaru 6, Andrei 5, Cace 5, Zamfir 4, Orșivschi 3, Țicu 3, Ion 2 , Mincu 2, Adespii 1

Crișul: Păşălan – Klimek 4, Şamanţ 4, Cherecheşi 3, Snakovszki 2, Gaiu 2, Boldor 1, Tamaş 1, Haidu 1, Taivan 1, Vezentan, Golusin, Vrabie.

Cîtu: „ Au fost multe emoții la debutul în Liga Florilor”

La final, antrenorul Crișului a pus evoluția mai modestă și pe seama emoțiilor debutului unei mari părți a elevelor sale în Liga Florilor. „Din păcate ratările pe care le-am avut din situații de unu la unu a dus la diferența asta mare de scor. Este greu, au fost multe emoții la debutul în Liga Florilor, din păcate. Chiar dacă avem în componeță și jucătoare care au mai evoluat în Liga Națională, nu au reușit să ne ajute foarte mult cu experiența lor. Este un lucru fantastic pentru un oraș ca și Crișul Chișineu Criș performanța acestor fete, care au promovat în premieră în liga Florilor. Mai departe, sperăm să facem jocuri cât mai bune, să creștem de la un joc la altul cât mai repede, ca să putem să acumulăm niște puncte, avem mare nevoie de ele. Am speranțe foarte mari de la grupul pe care îl conduc și îmi doresc să aibă și fetele încredere că vom face lucruri frumoase împreună. Chiar dacă vom întâlni echipe cu state vechi în Liga Națională, trebuie să avem curajul să jucăm, să ne agățăm de fiecare minge, iar dacă vom reuși lucrul acesta vor apărea și rezultatele”, a spus Narcis Cîtu, „principalul” handbalistelor de la Crișul.

Șamanț: „Un sentiment foarte plăcut să poți juca contra unor echipe pe care le vedeai doar la televizor”

Pivotul Șamanț a fost, alături de Klimek, cea mai bună marcatoare a Crișului. „Nu a fost o diferență foarte mare între echipe, dar s-a văzut că suntem nou promovate, că nu avem experiență, Multe dintre noi am jucat doar în liga secundă și, ținând cont de acest aspect, eu zic că am făcut un meci destul de bun. Am avut foarte mari emoții, sperăm să fie mai bine la următorul meci. Încetul cu încetul, acumulăm experiență și încredere și sper să evităm retrogradarea. Este un sentiment foarte plăcut să poți juca contra unor echipe pe care le vedeai doar la televizor”, a declarat handbalista de 19 ani.

Mâine, întâlnesc campioana

Vă reamintim că etapele 2-5 din Liga Florilor se joacă timp de şase zile, de astăzi până marţi, în Sepsi Arena şi sala “Kati Szabo”, acolo unde Crişul Chişineu Criş mai are de jucat cu SCM Râmnicu Vâlcea (mâine, ora 16:30), cu Dacia Mioveni (duminică, ora 16:30) şi cu Gloria Buzău (marţi, ora 13:45). Mâine urmează meciul cu campioana din 2019 şi echipa clasată pe primul loc în sezonul trecut, la momentul „îngheţării” campionatului, SCM Râmnicu Vâlcea. Numai că adversara se confruntă cu numeroase cazuri de Covid-19 în lot, anunţând că dispune de doar nouă jucătoare pentru acest turneu. Deci ar fi o pâine de mâncat pentru chişăoance, mai ales dacă au depăşit tracul debutului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button