UTA Arad

Balint a stârnit interesul englezilor de la Sheffield Wednesday, iar Apostu plusează: „M-au întrebat de el din Anglia, dar a refuzat și o ofertă importantă din Liga 1”





Sheffield Wednesday a rămas fără antrenor după începutul foarte slab de sezon în Championship (liga a doua engleză), sub comanda lui Garry Monk. Gruparea de pe Hillsborough Stadium ocupă locul 23, penultimul, cu doar 6 puncte strânse în 11 etape.

Presa din Albion susține că șefii lui Sheffield încearcă să ajungă rapid la o înţelegere cu un antrenor autohton, favoritul numărul unu fiind Tony Pulis (62 de ani). Acesta le-a mai pregătit pe Bournemouth, Stoke, Portsmouth, Crystal Palace, West Brom şi Middlesbrough, însă, în cazul în care negocierile nu se concretizează, următorul pe listă ar fi chiar Laszlo Balint, antrenorul UTA-ei.

Bogdan Apostu confirmă contactele cu un agent englez din anturajul grupării engleze, dar susține că mutarea este greu de realizat în acest moment al sezonului. Mai mult, impresarul și prietenul tehnicianului arădenilor mai spune că Balint ar fi refuzat și o ofertă de la o echipă cu pretenții din Liga 1. „Într-adevăr, un agent apropiat de clubul Sheffield Wednesday, cu care am mai ținut legătura de pe vremea când Sergiu Buș activa acolo, m-a contactat pentru o discuție despre Gyuszi Balint. El mi-a spus că a studiat piața antrenorilor tineri din România, iar Balint pare un antrenor bun pentru proiectul lor. Știu că a avut rezultate pe la toate clubururile la care a activat și ar fi interesați de o colaborare cu el. Vă dați seama că ar fi ceva extraordinar pentru Laszlo Balint să ajungă direct din România în fotbalul englez, dar discuții concrete nu au existat. Iar părerea mea personală este că Guyszi Balint ar trebui să rămână cel puțin până la finalul actualului campionat la UTA, pentru a duce la bun sfârșit ceea ce a început în vara anului trecut. În acest sens, el a refuzat și o ofertă foarte bună de la un club important din Liga 1. A ales să rămână la Arad”, ne-a declarat în exclusivitate Bogdan Apostu.

Este posibil ca oferta pentru „principalul” UTA-ei să fi venit chiar de la campioana CFR Cluj, în condițiile în care Dan Petrescu e tot mai decis să plece de la echipă. Cealaltă variantă ar fi banca Astrei, pe care a preluat-o recent Eugen Neagoe.

Altfel, presa din Marea Britanie mai scrie că  Laszlo Balint ar fi mai bine plasat în cursa pentru scaunul de antrenor la Sheffield Wednesday decât Edin Terzic, antrenor la juniorii lui Dortmund, dar şi secund la prima echipă, Jocelyn Gourvennec, rămas fără echipă din 2019, după despărţirea de Guingamp sau Christopher Galtier, actualul antrenor de la Lille şi Franco Varrella, fost antrenor la Brescia, Monza, Salernitana, Reggiana, Triestina sau Ravenna.

După primele 10 etape in stagiunea 2020-2021 a Ligii I, UTA sub comanda lui Laszlo Balint ocupă locul 7, cu 14 puncte, la două distanţă de pozițiile de play-off.

22 comentarii

  1. După părerea mea e bine ca Balint este cautat și apreciat astfel se vede munca lui aici la echipa noastră. Dar tot după părerea mea Balint ca și antrenor mai poate învață multe alături de noi decât sa între direct în focul ptr titlu în Liga-1 sau în Championship unde sunt alte cerințe. Poate Balint e pregătit și va face lucruri bune dacă ar merge dar dacă nu e încă? Nu mai bine își pune în aplicare principiile aici cu noi mergem și noi în play off sau poate cine știe în cupele europene și apoi altfel discuta și el cu orice echipa care îl va dori la un moment dat. Sau de ce nu de ce sa vrea sa plece după un play off sau cupe de ce sa nu rămână și sa luam titlu cu UTA 2 3 ani la rand? Sa stea cât a stat și Ferguson la Man. United. Nah ca deja încep sa visez…..

    0
    0
    1. O fost bagat si numele lui la vrajeala pentru presa mai mult……sa para ca sunt preocupati si e concurenta pe post …..si la UTA cate zvonuri de antrenori erau….dar cu multi nici nu se vorbea….

      0
      0
  2. Din pacate in viitorul apropiat finalitatea aceasta va fi…datorita rezultatelor bune care binenteles vin datorita valorii lui va pleca de la Arad.De apreciat ca a mai refuzat in trecut oferte de la Astra cand inca era in liga2.Sunt sigur ca ca ajunge departe,este in primi 3 antrenori romani fara discutie.Pacat ca l vom pierde cat de curand si sincer nu vad unul mai potrivit sa i ia locul.

    0
    0
  3. Mizeriile lui Falca si Bibart isi arata roadele. Balint nu s-ar fi gandit niciodata sa plece daca UTA era respectata si finantata corespunzator de Primaria Arad!

    0
    0
  4. Din surse sigure va spun că Balint pleacă la sfîrsitul turului. UTA trebuie să-și caute antrenor experimentat pt a învăța jucătorii să dribleze . Ce joacă UTA acum îi un fel de țurcă.Sper să vină un antrenor cu experiența Ligii I și să facă și curățenie în lot.

    0
    0
    1. Cuplul de aur Dascalu’ -Aradean 1% e condamnat sa scrie glorie pt UTA. Daca pleaca Domnul Balint, echipa e pe maini bune, fac ei si curatenie.
      Pregateste-ti ,,teneşii”, calcă-ti ,,trelingul” de la ultima nunta si mai da jos din foale.????????
      Lasand gluma la o parte la cati lătrăi hămăie pe aici si la cat de josnic se poarte Domn Bibi, patronul orasului, nu ar fi mare lucru sa plece.

      0
      0
    2. Felicitări, in urma acestui comentariu ați câștigat un sejur la un hotel de 5 stele, sunteți așteptat cât mai repede pe Octavian Goga, nr.15.

      0
      0
    3. Cica un antrenor care sa invete jucatorii sa dribleze :)))))
      Parca si vad ca vine antrenorul nou si declara: azi avem antrenament de dribling, fiecare dribleaza si dribleaza pana cade, iar la jocul scoala de la sfarsit, sa nu vad nicio pasa, toata lumea sa dribleze cand are mingea…iar cei care n-au mingea, sa dribleze si ei :))))

      0
      0
  5. Cine sa creada ca un antrenor debutant in L1 fara rezultate deosebite si experienta sa ajunga la un club cu asa traditie din Anglia?…..noi nu vom avea antrenor in Anglia in urmatorii 20 de ani ……chiar nu stiu am avut noi romanii un antrenor in primele 2 ligi din Anglia ?

    0
    0
  6. Ramane de vazut daca va pleca !!! Am vazut in seara asta o mare magarie din partea lui Radoi !!! De ce oare l-a mai luat pe ALBU la lot ? Sa fie la numar ? L-a adus sa il amageasca ,deaia l-a adus , nu i-a dat nicio sansa sa se afirme la nationala niciun minut ? RUSINE D-le Radoi !!!

    0
    0
  7. Las-o jos că macane apostule..balint este intr-adevar un antrenor bun , dar până să fie interesat un club din anglia fie el si de liga a doua e cale lungă. Vrei să ii faci cotă e de inteles cum l-ai ridicat in slavi si pe sergiu bus de parcă ar fi cine stie ce mare jucator..sper să nu il duci la arad acum că l-a trecut becali in rezervă ca pe Adi Petre.

    0
    0
    1. Nu e chiar asa, si eu am crezut ca e mai mult propaganda, insa am citit ziar englez si nu mi-a venit sa cred ca e adevarat.

      0
      0
  8. În primul rînd Balint este un caracter, un antrenor mare care antrenează o echipă mare, nu poți să îl bagi pe Balint în oală cu antrenori români care la prima ofertă se duc !!!

    0
    0
  9. Gyuszi Balint face parte din FAMILIA UTA!
    Aici va deveni un antrenor și mai experimentat și după această ediție a ligii I, când vom termina în primele 6, va urca în campionatul următor și mai sus, deoarece își iubește „familia”și își dorește să o ducă pe UTA unde era până în anii 1970.
    Actorii principali rămân jucătorii, care prin atitudinea potrivită, pot deveni fotbaliști și Gyuszi al nostru, NU VA PLECA NICIODATĂ !
    Mult succes în continuare, veți face fericiți sute de mii de fani ai UTA-ei ( din România și de peste hotare ), care vor retrăi clipele de glorie alături de FAMILIA UTA !
    Forza UTA !!!

    0
    0
  10. Un ochi imi plange,altul imi rade…Pentru cariera lui Mister Balint,alegerea,in cazul ca va fi cel ales,este un mare pas inainte, intr-u totul clar,greu in schimb pentru UTA ar fi….Interesant este faptul ca pe site-uri diverse romanesti si UK,este mentionat la Sheffield,Dan Petrescu in „Pole position” si stiind cat de mult isi doreste acesta sa ajunga in campionatul Angliei,nu m-ar mira…doar acolo,la Sheffield si Chelsea,l-ar astepta suporterii si nu numai, cu bratele deschise…
    Lucrurile,pentru noi,UTA,s-ar complica rau de tot,in cazul ca Mister Balint ar pleca si sper ca sa nu o faca…
    Balint+Apostu+Jucatori=UTA…
    Nu este un Fake-news….Eu am scris deja scrisoare catre Mos Craciun si spre Iepuras,in avans, cu dorinta ca Mister Balint sa parcurga in continuare ceea ce a inceput,la noi,la UTA!

    0
    0
  11. Nu ar fi ceva de mirare Cum se caută tinere talente la jucători ,exista un trend și la antrenori Toți sunt școliți după tipar euro ,apoi aici e vorba de o ascensiune pe unde a fost are caracter lucrativ cu conduceri diferite și nu în ultimul rând ,prețul !! Echipa engleza e ,,grea” ,situația acolo și mai grea. Acum intervine diferența. Acolo lotul e făcut de patronat după puteri financiare dovedite și nu de antrenor. Antrenorul cere completări ,nu răspunde de calitatea jucătorilor ,ci numai de rezultate. De aceea la mari neîmpliniri de obiectiv cade și conducerea ,de obicei cu multi din club care au susținut politica greșită.

    0
    0
  12. Domnul Balint da dovada de caracter si loialitate. Sincer cine nu ar accepta o oferta din Anglia? Daca reuseste acolo cariera lui de antrenor poate salta in timp la nivelui lui Lucescu fiind cu toti ochii pe el. Cine se uita la un antrenor din Romania? Ajungi in Anglia si esti intrun cerc unde lumea te vede, daca reusesti repede avansezi. Normal, mai are de invatat, dar daca spune pas ofertei alege cu inima. Sper sa ramana la UTA o vesnicie pt dragul nostru, va fi foarte greu de inlocuit

    0
    0
    1. Subscriu,@utacm…Mister Balint este tanar, pe un trend ascendent,fara dubii…are familie,un viitor clar,de ce nu s-ar gandi la un etaj superior,logistic si financiar?Ca a refuzat Astra si Craiova,mi se pare logic…Asa cum este la Arad,exista acea liniste,dupa posibilitati,cam ce se poate asigura,”pe tava”…ca nimic nu pica din cer…s-ar zice si e faptic…
      „Pretinul” nostru,Pancu,a declinat oferta Craiovei,considurandu-se nepregatit,toata viata sa va fi nepregatit,un mascarici,samanta de scandal…Mister Balint,in schimb,calm,modest,a declinat aceste oferte,dorind sa urce mai departe cu noi,cu UTA…Asa sa fie!Doamne ajuta!
      Dar ce ne facem,daca si totusi????Nici nu vreau sa ma gandesc…

      0
      0
  13. e smecherie sa destabilizeze uta asa lucra craiova fcsb..inaintea meciurilor cu ei vin oferte la antrenor…hai sanu fim naivi se vede ca nu avem experienta la liga 1 unde se fac multe mizerii de genul!ne gandim la plecari si uitam de noi….

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button