24/11/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Cuedan se prezintă cu succes larg pe banca „leoaicelor”: „Material bun de lucru, vrem să scoatem maximum din ultimele meciuri ale anului”

În cadrul etapei cu numărul 9 a Ligii I la fotbal feminin, AC Piroș Security a trecut cu 4-0 (goluri Marcea, Drăgan, Răduc și Ruvila – autogol) de Banat Girls și e la un singur punct de ultimul loc (6) de play-off, în condițiile în care are două meciuri mai puțin disputate decât Universitatea Galați, formația din fața sa. Meciul cu bănățencele a fost dominat de la un cap la altul, scorul putea fi și mai mare, însă imporante rămâne rezultatul, dar și concluziile trase de Dan Cuedan, noul antrenor al echipei, care a văzut exact cum se prezintă elevele sale și unde mai e de lucrat în așa fel încât să se obțină maximum din ultimele runde ale anului.

Față de echipele de băieți pe care le-a antrenat în cariera sa, Dan Cuedan pare să aibă o altă abordare față de fete. Cel puțin la meciul de astăzi, noul tehnician nu a avut reproșuri la adresa jucătoarelor, ci a dat doar sfaturi constructive. Chiar și când Olariu și colegele sale au mai greșit inclusiv pase sau execuții simple, Cuedan le-a încurajat. „Fetele au valoare individuală destul de bună, e de lucrat la omogenizare, la legarea relațiilor de joc. Din păcate, timpul nu este aliatul nostru, dar o să încercăm să compensăm prin antrenamente intensive, urmărind – bineînțeles – și rezultatele în meciurile rămase de jucat până la pauza de iarnă. Am reușit și astăzi să transpunem în joc câteva idei pe care le-am avut la antrenamente. Sunt mulțumit de funcționarea echipei, fetele au înțeles ce înseamnă o repliere, o recuperare imediată ca să putem ieși apoi la pressing. Sunt mulțumit că am avut niște faze ofensive bine lucrate, din care au rezultat un gol sau două. Este un material bun de lucru aici la Piroș Lioness, vedem ce ne rezervă viitorul. Obiectivul este calificarea în play-off, chiar dacă eu, personal, îmi doresc mai mult decât atât, chiar o clasare pe primele două-trei locuri”, spune noul tehnician al „leoaicelor”.

Teoretic, pentru meciul de la finalul săptămânii, de la Baia Mare, la dispoziția lui Cuedan ar trebui să fie și Eli Bozian, fotbalistă aflată în carantină până în această săptămână. „Nu știu exact ce se întâmplă cu ea, eu o aștept la echipă. Eu le-am cunoscut doar pe fetele care au venit la antrenamente, chestiile de ordin organizatoric mă depășesc. Ne vom antrena zilnic până plecăm la Baia Mare, dacă se va juca – bineînțeles – acel meci căci am auzit că orașul intră în carantină totală. Datoria mea este să fac echipa să scoată maxim din ultimele meciuri ale anului, și astăzi am apelat la toate fetele de pe bancă, vreau să văd ceea ce poate fiecare dintre ele. Am și terminat meciul cu trei junioare, la Magda Drăgan i-am și găsit pe final un post nou, în centru, încercăm să ne dăm seama de mai multe lucruri, având – totodată – eficiență maximă la jocuri”, a adăugat Cuedan.

Rezultatele zilei în Liga 1 feminin: Carmen București – Selena Constanța 4-0, U. Galați – Vasas Femina 2-2, U. Alexandria – Becicherecu Mic 0-3, U. Cluj – Heniu Prundu Bârgăului 1-0. Meciul AFC Fair Play – Femina Baia Mare a fost amânat.

Clasament

1
0
%d blogeri au apreciat: