Handbalistele Crișului sunt pur și simplu bulversate de decizia autorităților locale de a opri finanțarea echipei și retragerea ei din Liga Florilor. Probabil, marea parte a jucătoarelor vor rămâne pe drumuri în plin sezon competițional, atâta timp cât toate echipele și-au făcut loturile. În plus, în cazul jucătoarelor care apără de ani buni culorile clubului e vorba și despre sentimente. Despre vise furate brusc și înlocuite cu o trădare de care vorbește mai jos și Alexandra Haidu, venită la Chișineu Criș de la Baia Mare în vara anului 2017. Acum are 23 de ani și s-a stabilit în zonă, la Socodor, dar de ieri: ”Mi-a fost răpită șansa de a duce mai departe tot ce am învățat până acum să fac”.

Mesajul tulburător al tinerei extreme a Crișului, postat pe pagina de Facebook, îl puteți citi mai jos:

”3 ani și jumătate.

Doar atât am avut voie. Doar atât mi s-a permis să cred că sportul de performanță și inclusiv sportivul au o șansă adevărată la succes. Azi realizez cât de naivă am fost și totuși parcă încă mai cred…puțin de tot. După 3 ani și jumătate de muncă asiduă, stres, lovituri, accidentări, victorii și înfrângeri…azi, visul care mi-a guvernat întreaga existență, mi-a fost smuls din mâini, rupt, aruncat pe jos și călcat bine. 

După 3 ani și jumătate am reușit să mă simt parte din oraș, am ajuns să consider Chișineu-Criș – ACASĂ, mi-am făcut prieteni din oraș și mi-am creat legături cu persoane pe care le prețuiesc, am format o familie cu fetele din echipă, am ajuns să fiu capabilă să transmit mai departe microbul sportului și al vieții sănătoase cetățenilor din Chișineu Criș și mai ales să-mi facă o deosebită plăcere acest lucru, am ajuns să joc în Liga Florilor!!! susținută de familia pe care mi-am făcut-o aici, printre străini. Am reusit toate astea în timp ce visul meu continua, mergea ca pe roate…cel puțin așa credeam.

Acum, când am avut în mâini TOT, sunt nevoită să accept înfrângerea. Însă de data aceasta este o altfel de înfrângere. Nu e același sentiment pe care îl aveam după un meci pierdut, nuu… e mult mai mult, mult mai rău. E un sentiment ce nu l-am simțit până acum. Mi-a fost răpită șansa de a duce mai departe tot ce am învățat până acum să fac. Mai pe scurt, mă simt TRĂDATĂ. Trădată de către oameni care mi-au promis că acest vis nu se va sfârși,oameni în care până la urmă mi-am pus încrederea pentru un viitor mai bun, nu numai pentru mine, pentru că îmi doresc să rămân aproape, ci pentru întreg Crișul. Spun asta pentru că știu că v-am fi putut face mândri de noi, mândri că ne susțineți… Acum totul dispare, totul se șterge cu buretele, iar cel mai rău lucru este că orașul acesta nu se va mai întâlni prea curând cu acest privilegiu, de a răspunde “prezent” la meciuri de handbal la cel mai înalt nivel din în România.

După acești 3 ani și jumătate, îi mulțumesc doamnei Florica Boldor, care și-a dat interesul, a fost omniprezentă și pot să spun că a avut grijă de mine mereu. Această doamnă care îndură diverse jigniri din partea unor oameni care habar nu au ce înseamnă sportul în general, darămite cel de performanță, a făcut ca visul meu, visul familiei care am devenit, să fie posibil. Pentru mine, ea este cea care m-a ajutat să-mi ating țelul. Datorită ei am văzut că pot întradevăr să fiu la cel mai înalt nivel și mai ales să progresez, chiar și în momentele grele! Îi voi rămâne veșnic recunoscătoare.  

Acum, imaginați-vă că sunteți acasă cu familiile voastre, și sunteți forțați să vă luați rămas bun de la persoane dragi, cu care nu o să vă vedeți decât din pură întâmplare, cine știe când. Așa mă simt eu, acum. 

“Felicitări, contra voastră chiar nu știu să joc!”

#rămasbunCSCrișul

#contravoastrănuștimsăjucăm”