24/11/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Juniorii Academiei UTA s-au încăzit cu LPS Banatul pentru adevăratele derby-uri ale Vestului!

După weekendul în care au stat datorită multiplelor infectări cu COVID, juniorii „Bătrânei Doamne” au revenit pe gazon în Liga Elitelor împotriva celor de la LPS Banatul Timișoara. Ambele jocuri s-au disputat pe sinteticul de pe „Motorul” și le-au surâs gazdelor.

Au rezolvat meciul după o oră de joc

Conduși de pe bancă de Costel Bogoșel, Mihai Petcuț și Ștefan Boroș, juniorii Under 19 au primit vizita ultimei clasate, echipă ce nu obținuse  niciun punct în actuala stagiune. Arădenii au deschis rapid scorul, în minutul 4, prin Maier, dar oaspeții au egalat la tot atâtea minute mai târziu. În minutul 16, Mercioiu a trimis un șut în bară, mingea i-a revenit lui Ronai, acesta a așezat-o pentru Maxim, care singur cu poarta în față nu putea rata, 2-1. O fază asemănătoare s-a petrecut și în minutul 25, când cei de la LPS Banatul au egalat în urma unei bâlbâieli în careul lui Tirian. S-a intrat cu 2-2 la pauză, însă repriza secundă a aparținut în totalitate UTA-ei. De fapt, în doar șase minute, Borcea (min. 61 și 67) și Rotea (min. 63) au dus scorul la 5-2.

UTA a început meciul cu: Tirian – Moldovan, Popa, Bortiș, Cleuța, Ursoi, Andrieș, Mercioiu, Maier, Ronai, Maxim. Au mai jucat: Borcea, Rotea, Onișor.

Liderul nu s-a întrebuințat mai mult decât a fost nevoie

În celălalt meci al zilei, puștii lui Donca și Ungur, aveau de apărat poziția de lider în seria de Vest în fața unei formații a LPS-ului ceva mai bună decât a juniorilor mari.  Timișorenii erau pe locul 7 înainte de etapa din weekend, cea cu numărul 9. Pe fondul unui joc influențat și de frigul de afară,  Rareș Pop deschis scorul în minutul 22 cu un șut imparabil de la distanță, la vinclu. Deși au continuat să domine repriza, „roș-albii” nu au mai reușit să marcheze până la pauză.

Repriza secundă a găsit-o pe UTA tot în atac, însă tabela s-a mai modificat o singură dată. În minutul 66, Patrick Pașcalău a profitat de o neînțelegere dintre portarul advers și un fundași și a împins mingea în plasă din apropiere.

UTA U17: Blaga – Roșu, Codrea, Boit, Pele, Bulza, Bokșe, Pop, Nagy, Sarkozi, Pașcalău. Au mai jucat: Varga, Mare.

La mijlocul săptămânii viitoare, utiștii dispută restanțele de la Mediaș, cu Gaz Metanul, pentru ca weekendul să fie rezervat derby-urilor Vestului, cu ASU Poli. Ambele se joacă sâmbătă, 28 noiembrie, pe „Motorul”.

6
0
%d blogeri au apreciat: