Arhivă articole

noiembrie 2020
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Sistemul VAR ar putea fi implementat în Liga 1 din sezonul viitor: Arena „Francisc Neuman” are deja o cabină dedicată sistemului de arbitraj video!

Sistemul VAR (Video assistant referee – ”Arbitru asistent video”) nu va fi implementat în acest sezon în Liga 1, nici măcar în fazele play-off și play-out. Tehnologia ar urma să fie adoptată începând cu stagiunea următoare, iar cluburile din prima divizie au fost informate deja de către Liga Profesionistă de Fotbal că din ianuarie 2021 se vor derula procedurile de pregătire a operatorilor și arbitrilor. Se estimează că trainingul va dura aproximativ 6 luni.

Dacă tot a durat peste 6 ani construcția sa, stadionul „Francisc Neuman” se poate lăuda cu o cabină dedicată sistemului VAR. Din informațiile noastre, arena de 14 milioane a Aradului e singura care, deocamdată, beneficiază de așa ceva, așa că investiția este deja, în mare parte, făcută.

Liga 1 va beneficia, cel mai probabil, de sistemul VAR din ediția 2021/2022, iar în cel mai scurt timp posibil urmează să fie semnat un acord între Ligă, Comisia Centrală a Arbitrilor și deținătorul drepturilor TV.

loading...

Probabil, în prima jumătate a anului următor vor avea loc și partide amicale în care arbitrii vor fi ajutați din cabina VAR, tocmai pentru a se familiariza cu noul sistem.

5
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.