Fotbal feminin

AC Piroș Security a întors scorul la Alexandria și s-a calificat și matematic în play-offul Ligii I feminin la fotbal!





„Leoiacele” au trăit periculos la Alexandria, în restanța din cadrul etapei a 6-a a Ligii I feminin la fotbal, dar la final și-au atins ținta, punctele ce îi asigură matematic prezența în play-off. Conduse cu 2-0 la pauză, arădencele au strâns rândurile în actul secund, dar asta și după ședința mobilizatoare a antrenorului Dan Cuedan, din pauza partidei și au încheiat în avantaj: 2-3.

Chiar și fără „piesele” sale grele, Claudia Pană (accidentată) sau Cristina Tudorache și Otilia Durlă, convocate la națională, teleormănencele au început foarte bine meciul și aveau 2-0 pe tabelă după 22 de minute de joc. Tabela a fost deschisă de Frîncu, în minutul 7, iar apoi Dumitrache a înscris de la punctul cu var, infracțiunea în suprafața de pedeapsă aparținându-i lui Bot. De fapt, aceasta din urmă avea să fie schimbată, oaspetele au devenit mai sigure în spate, au crescut și în joc, dar cu toate situațiile create au intrat cu 0-2 la cabine.

„A fost o operație pe cord deschis fără bisturiu la pauză”, a fost sinteza plastică a lui Cuedan despre mesajul transmis elevelor între reprize. Cert este că arădencele au avut o cu totul altă față la reluare și au întors meritat scorul. 1-2 s-a făcut rapid, mai precis în minutul 49, când Cristina Sucilă a marcat direct dintr-o lovitură liberă  de la 23 de metri. Aceeași jucătoare a făut 2-2  6 minute mai târziu dintr-un penalty obținut de Olariu, care a avut – la rândul ei – o bară în minutul 52. Revenirea „leoiacelor” a fost completată de junioara Magda Drăgan. În minutul 67, aceasta a primit o pasă filtrantă de la Răduc, a întors balonul de pe linia de fund și a marcat la colțul din 7 metri lateral stânga. O singură dată au mai ajuns gazdele în careul arădencelor în partea a doua, prea puțin pentru a pune în pericol succesul prețios al „roș-albelor”.

Acumulând 20 de puncte după zece partide, AC Piroș Security va juca în Top 6 la primăvară, însă ar dori să termine cât mai sus sezonul regular, iar asta înseamnă un rezultat bun și în derby-ul Vestului, cu Becicherecu Mic, de pe 6 decembrie. „Chiar dacă am dominat tactic și prima repriză, am fost naive și am pus în pus în pericol rezultatul. Am avut o discuție mai tare cu fetele la pauză, le-am trezit la realitate, au înțeles ceea ce avem de făcut și rezultatul s-a văzut și pe tabelă. Am făcut și niște modificări tactice, dar în special mentalul este cel care a făcut diferența. Le felicit pe fete, nu era deloc simplu să se impună astăzi după o deplasare lungă, pe un teren necunoscut, în condiții de vreme rece și ceață. Nu vrem, însă, să ne oprim aici, ci să mai punem la păstrare acel punct și jumătate din disputa cu Becicherecu Mic, o formație bună, dar nu de neînvins”, ne-a declarat Dan Cuedan după succcesul cu 3-2 a celor de la AC Piroș Security cu Universitatea Alexandria.

La final, fetele au afișat și tricourile albe inscripționate cu chipul fostului lor antrenor, Florin Bugar, decedat în mod tragic în urmă cu o lună de zile. Practic, astăzi, ele au îndeplinit primul obiectiv cu care a plecat la drum sub comanda regretatului tehnician.

Formații:

Alexandria: Pencea – Șerban, Dumitrache, Iorgomi, Boldeiu – Olaru, Radu, Săvescu, Frîncu – Zamfir, Nica.

AC Piroș Security: Maha – Șuveț, Ancăș, Marcea, Bot (27 Tomescu) – Bozian, Răduc, Sucilă (82 Sârbovan)  – Drăgan, Olariu (75 Kugler), Parlak.

Arbitri: Mădălina Gherghi (Buftea) – Raluca Sîrghi (București), Cătălina Nan (Alexandria)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button