UTA Arad

La Miercurea Ciuc se joacă la lumina zilei, Balint „coace” bine formația de start: „Într-un meci de Cupă nu trebuie să îți permiți absolut niciun moment de relaxare”





„Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc pune mare preț pe Cupa României, competiție în care nu a mai depășit faza 16-imilor de 14 ani. În 2006, arădenii treceau cu 4-1 de CS Otopeni, dar cedau în optimi, pe „neutrul” din Târgu Jiu, cu 2-0 în fața unei alte prim divizionare, FC Argeș. Apoi, în sferturile competiției KO, „roș-albii” nu au mai fost de 25 de ani, când erau eliminați la Ploiești de Petrolul, echipă ce avea să cucerească trofeul în acea ediția.

Așadar, după cum a declarat, Laszlo Balint ține foarte mult ca echipa sa să avanseze tur după tur în Cupă, vorbind chiar despre câștigarea competiției. În aceste condiții, e greu de anticipat o formulă de start pentru jocul de luni, de la Miercurea Ciuc.  De obicei, cel puțin în fazele incipiente ale competiției, în special formațiile mai bine cotate le dau și șansa fotbaliștilor care au evoluat mai puțin în campionat să-și facă mâna și, eventual, prin prestații solide să-și ceară un tricou de titular și în partidele pe puncte. Altfel, partea cu odihnirea sau menajarea fotbaliștilor nu e neapărat valabilă, din moment ce etapa de Cupă e programată în weekend și nu în timpul săptămânii, la 3-4 zile distanță de meciurile de campionat. „Nu o să o să dezvălui nimic din strategia noastră pentru acest meci, nici în ceea ce privește jucătorii pe care ne vom baza. Ce este important și pentru noi este faptul că această competiție vine, cumva nefiresc, la final de săptămână din cauza aglomerării programului, a competițiilor europene, care se joacă din săptămână în săptămână. Practic această etapă de Cupa României se joacă într-un ritm lent, ceea ce înseamnă că o să avem continuitate pe partea de cicluri săptămânale. Ne bucurăm, dar pe de altă parte trebuie să ținem cont și de faptul că este o deplasare lungă, dar și de condițiile meteorologice. Practic, suntem în iarnă, iar aceste detalii cu siguranță vor influența desfășurarea jocului. Sarcina mea este să îi fac pe băieți să fie la un tonus optim, în primul rând din punct de vedere fizic și apoi foarte important și din punct de vedere mental. Când viitorul și parcursul tău în Cupa României depind de cele 90 de minute și eventuale prelungiri, nu trebuie să îți permiți absolut niciun moment de relaxare. E particularitatea competiției și trebuie să ne intre foarte bine în cap că, dacă vrem să ne calificăm, avem nevoie de concentrare maximă în fiecare moment al jocului”, a punctat Laszlo Balint.

Joi, cu începere de la ora 16,30, Csikszereda a întâlnit-o la Miercurea Ciuc, în cadrul etapei a 14-a a Ligii secunde pe Universitatea Cluj, iar finalul partidei s-a jucat pe o ceața deasă ce a pus în pericol terminarea ei. Pentru a evita un astfel de scenariu și luni, Federația Română de Fotbal și televiziunile au căzut de acord să mute ora de începere a confruntării dintre harghiteni și arădeni de la 18 la 14. În aceste condiții, delegația UTA-ei și-a schimbat programul deplasării, în sensul că va reveni acasă imediat după ultimul fluier al arbitrului și nu va mai petrece noaptea la Brașov.

12 comentarii

  1. ,,,Verisorii” lui Sepsy. Antrenorul lor ,de matineu ,dar vocal. Cupa da frâu liber viselor de echipe mici. E farmecul acestor partide.Mai greu cu UTA care a simțit aerul ,,înălțimilor,” La Ciuc un adversar natural ..frigul !! Acum așa va fi și în alte deplasări și chiar în Arad Sperăm ca băieții să-și facă jocul ușor. Oaspeții vor da nota partidei. Mai avem o speranță tainică ,ca o mica promisiune de viitor. SPECTACOL !!! …și victorie !!!

    0
    0
      1. Echipa nu joacă nimic????? Hai arata-mi și mie unde am scris așa ceva,Luminează-mă, învățătorule!

        0
        0
  2. DIMITRI !!! EXTRAORDINAR , nu imi vine sa cred ca esti asa de pornit pozitiv la adresa UTA-ei, dupa ce ai facut varza baietii si antrenorul jignindu-i fara pic de rusine !!! Este bine ca, ti-ai revenit dar totusi ar trebui sa iti ceri scuze in fata lor pe acest sait !!!

    0
    0
    1. Varza ești dumneata ,cred că ești prea obosit că sa mai înțelegi ce am punctat eu. În primul rînd jucam cu o echipă de La II-a care este la jumătatea clasamentului e ceva normal ca UTA să castige. Iar de cerut iertare cred că tu ești primul care trebuie să-ți ceri iertare fata de toți care au alte păreri și pe care îi contrazici și îi jignești .Nu toți sîntem orbi și ținem de bîtă că ține. Sint alții care văd realitatea și nu se apleacă sa pupe mina stăpânului ci spun exact ceea ce văd.Pricepi tu ce am vrut să spun?

      0
      0
    2. Ba nelu dar tu esti si tantalau,cum cineva are o alta parere cum incepi sa critici sau sa spui ca e contra echipei. Asta a scos in evidenta niste neputinte ale echipei . Mai si minti ca ia facut varza si ia jignit pe Balint. Daca nu ti place nu-l mai citi sau vezi ti de chindia ta.

      0
      0
  3. Gestiunea programului sa o lasam pe seama lui Mister Balint…Dansul stie ce si cum..Daca asa a considerat ca e mai bine pentru echipa,atunci asa sa fie…E girat 100%!
    Din partea mea,mi-as dori sa implineasca anii lui Sir Ferguson la M.U,comparativ,la UTA…poate gresesc,parca 37 ani….
    In timpurile,in care patronii schimba antrenorii ca si pe ciorapi,dupa bunul plac si interese,la noi este constanta,asa cum se poate..
    Nu este o garantie,dar este o siguranta zilnica…Mister Balint este asiguratorul de siguranta si cei care il sustin..
    Din tot sufletul,din toata inima…SUCCES!

    0
    0
  4. Cam mare densitatea haterilor pe aici, vorbesc sa nu taca. La cum evolueaza echipa si la cate puncte a adunat sa vii si sa critici e cel putin ridicol. Zicea un hater pe aici ca jucatorii nici nu stiu sa dribleze si sa construiasca?. Nu va suparati, din ce lume veniti?

    0
    0
  5. Bai Dascale , tantalau esti tu mai baiatule !!! Bai omule, cu ce l-am jignit eu pe Dimitri ? Voi doi sustineti niste aberatii in legatura la cum se prezinta UTA. la ora actuala !!! Schimbati ma echipa daca nu va convine cum joaca UTA., voi stiti numai a critica jucatorii chiar daca baietii joaca bine si obtin rezultate , asta suntei voi ,nu va convine nimic, nici la margine ,nici la perete !!! Voi chiar nu aveti minte, voi a-ti vrea ca baietii sa joace ca, aia de la Real Madrid s-au Barcelona ? Sunteti penibili !!! Dascale !!! Pe cine am jignit eu ? Tu stii ce inseamna a jigni ? Cum mai omule , sa afirmi ca, jucatorii UTA-ei nu stie sa dribleze , a da o pasa etc., ce inseamna asta ? Iascrieti-va la scoala de antrenori si antrenati voi la UTA. ,daca le stiti voi pe toate !!! ALO !!! Pe ce loc este UTA. in liga1a ? Pe 6, loc de paly-off inaintea multor echipe cu ub buget mult mai mare decat UTA , despre ce vorbim ?

    0
    0
  6. Cupa e o competitie speciala ,dar personal as prefera sa nu avem emotii in campionat decat sa trecem un tur sau doua in cupa,,,,sper ca ambitia lui Balint si a baietilor sa fie mai mare,oricum au realizat mult pentru o nou -promovata,,cred ca o sa foloseasca multi tineri,dintre cei care au jucat mai putin,,,pe langa ca o sa fie terenul inghetat,echipa gazda joaca destul de tare pe teren propriu,am vazut meciul cu clujul si pe celelalte ale lor care au fost pe DIGI,,,DECI,indiferent de rezultat,echipa trebuie sustinuta si dezamagirile lasate deoparte,fiindca anul trecut pe vremea asta nici nu speram ca o sa ajungem aici,,

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button