Stranieri aradeni

Dodean și Metz au pierdut dramatic calificarea în finala Ligii Campionilor la tenis de masă, arădeanca a irosit patru mingi de meci contra nemțoiacei Mittelham





Calificată în premieră în semifinalele Ligii Campionilor la tenis de masă, Metz Tennis de Table – echipă pentru care evoluează şi româncele Daniela Dodean-Monteiro şi Adina Diaconu, colege şi de naţională – a cedat aseară, în penultimul act, în faţa principalei favorite la cucerirea trofeului, Eastside Berlin. Nemţoaicele s-au impus cu 3-1 la general, deşi Diaconu reuşise să deschidă meciul cu o victorie superbă, 3-2 la seturi în faţa asiaticei Xiaona Shan.

Arădeanca de la CSM, Dana Dodean, avea să piardă dramatic în meciul doi, poate confruntarea-cheie a disputei, după ce a avut patru mingi de meci! Dodean a cedat dramatic şi la mare luptă cu nemţoaica Nina Mittelham, 2-3 (-10, 3, 9, -11, -5), în Champions League setul decisiv jucându-se până la 6. Britt Eerland a dispus apoi cu 3-1 de Wu Jiaduo, iar Xiaona Shan s-a impus cu 3-0 (6, 3, 7) în faţa lui Dodean. În cealaltă semifinală, gazdele de la Linz Froschberg, cu Bernadette Szocs în componenţă, au câştigat greu, cu 3-2, în faţa franţuzoaicelor de la Saint Quentin.

Linz şi Berlin dispută finala, Szocs poate cuceri trofeul!

Finala este programată în această seară, ediţia din acest sezon disputându-se timp de doar o săptămână, în sistem inedit de turneu, la Linz. La startul întrecerii s-au aliniat 11 echipe, repartizate iniţial în trei grupe, după care s-a trecut la meciuri eliminatorii. Pentru arădeanca Dodean nu este cel mai bun rezultat în această competiţie, ea disputând finala Ligii Campionilor acum opt ani, în 2012, pe când evolua la austriecele de la SVS Strock. Şi atunci, visul cuceririi trofeului i-a fost blocat de de aceleaşi nemţoaice de la Eastside Berlin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button