Baschet

Olimpia Brașov și CSM Târgoviște ies în calea FCC Baschet Arad la turneul din weekend, iar managerul Urban atrage atenția: „Nu ajunge simpla prezență pe parchet!”





Liga Națională de baschet feminin continuă în acest weekend cu meciurile contând pentru etapele cu numerele 6 şi 7. Pe parchetele sălilor din Satu Mare, Brașov și Sântu Gheorghe se va juca sâmbătă şi duminică tot sub formă de turnee. Agronomia București nu va evolua nici la acest turneu, după ce în cadrul echipei au fost depistate, săptămâna trecută, mai multe sportive pozitive la testul de coronavirus.

Pe locul 4 în clasament după cinci runde, cu opt puncte adunate din 10 posibile, FCC Baschet Arad are turneu la Brașov, unde va da piept sâmbătă, de la ora 16, cu gazdele de la CSU Olimpia, ocupanta locul trei în Ligă, cu 9 puncte şi duminică, ora 18, cu rivala CSM Târgovişte, clasată pe 5, tot cu opt puncte câte are şi Aradul, dar cu coşaveraj inferior. Din postura de deținătoare a bronzului național, după echipele din Sfântu Gheorghe și Satu Mare ce rămân și în acest sezon la un alt nivel, FCC Baschet Arad este – pe hârtie –  favorită în fața teamurilor din Brașov și Târgoviște.

Dar, Marcel Urban atrage atenția asupra „ capcanelor” ce pot ascunde cele două dispute. „E adevărat, pe echipa din Brașov am învins-o la scor în Cupa României (n.a. 85-49), dar sunt sigur că Dan Calancea, un antrenor cu multă experiență și tactici aparte a încercat să ne adoarmă simțurile. Când a simțit că pierd meciul, brașovencele au utilizat toate rezervele, în așa fel încât să credem că și misiunea din campionat va fi ușoară. Și nu va fi deloc așa, cu atât mai mult cu cât Calancea va conta și pe surorile Ferariu, Ana și Maria, care s-au întors acasă din SUA și pe care ni le-am dorit și  noi. Din câte am auzit, echipa din Brașov a convins-o și pe Diana Moraru, fosta noastră jucătoare să revină pe parchet, deci vorbim despre trei arme în plus pentru meciul de sâmbătă față de meciul de Cupă. Mai joacă și acasă și, chiar dacă nu vor fi spectatori, există un avantaj pentru brașovence, care ne-au și învins în organizarea acestui turneu, pentru care ne-am bătut și noi. Apoi, la Târgoviște evoluează foarte multe jucătoare experimentate, foste componente ale naționalei, nu va fi deloc un meci ușor nici împotriva lor, dimpotrivă. Așadar, eu zic că suntem în fața unui turneu în riscăm destul de mult dacă fetele nu vor fi concentrate sută la sută și vor crede că simplul act de prezență rezolvă lucrurile”, ne-a declarat managerul FCC Baschet Arad.

„Galben-albastrele” au trecut cu bine de testul pentru COVID. Inclusiv Lipovan este negativă, dar junioara lui Bogdan Bulj nu va face deplasarea sub Tâmpa, ci rămâne se reintre treptat în efort după carantina de două săptămâni. „Am câștigat un prim meci important, cel al testării pentru coronavirus, însă, repet, e de luptat pentru fiecare minge în cele două meciuri pentru a ne întoarce acasă cu 4 puncte”, a adăugat Urban.

Vă prezentăm programul complet al meciurilor din acest weekend:

Sâmbătă, 12 decembrie

Sala LPS Satu Mare

CSU Rookies Oradea – CSM Alexandria – ora 15:00

CSM Satu Mare – Phoenix CSU Simona Halep Constanța – ora 19:00

D.P. Colibași Brașov

FCC Baschet Arad – Olimpia CSU Brașov – ora 16:00

CS Universitatea Cluj-Napoca – CSM Târgoviște – ora 19:00

Sepsi Arena – Sfântu Gheorghe

Sepsi-SIC – CS Rapid București – ora 19:00

Duminică, 13 decembrie

Sepsi Arena – Sfântu Gheorghe

CS Rapid București – ACS KSE Târgu Secuiesc – ora 12:00

Sala LPS Satu Mare

Phoenix CSU Simona Halep Constanța – CSU Rookies Oradea – ora 13:00

CSM Alexandria vs CSM Satu Mare – ora 16:30

D.P. Colibași Brașov

Olimpia CSU Brașov – CS Universitatea Cluj-Napoca – ora 15:00

CSM Târgoviște – FCC Baschet Arad – ora 18:00

Toate confruntările vor fi transmise în direct pe canalul de YouTube al FRBTV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button