UTA Arad

Benga, la a doua eliminare din carieră și tot prin decizia lui Avram: „Nu era de roșu, am urmărit doar mingea…Cu siguranță, colegii se vor descurca și fără mine”




UTA a cedat cu 1-2 în partida de pe teren propriu cu Universitatea Craiova, în urma unui joc echilibrat. Pe final de meci, elevii lui Laszlo Balint au rămas în zece oameni după eliminarea lui Alexandru Benga, integralist până acum în toate partidele arădenilor din Liga 1.

„Micile detalii au făcut diferența”

Fundașul „roș-albilor” a văzut din gura vestiarului ultimele minute, când colegii săi cu talie, Erico și Albu au creat faza ce putea aduce reușita de 2-2. „Din păcate, o nouă înfrângere acasă, într-un meci în care adversarul nu ne-a pus multe probleme, în sensul în care nu a avut faze de poartă. Într-adevăr, nici noi nu prea am avut multe ocazii, însă a fost un meci echilibrat în care micile detalii au făcut diferența. A fost acel gol al lui Cicâldău, după care am egalat și am primit al doilea gol pe un contraatac după o fază fixă a noastră. În repriza a doua, am încercat să punem presiune, iar ei s-au retras. De mâine o luăm de la capăt, trebuie să îmbunătățim lucrurile pe care le avem de îmbunătățit și să adunăm puncte.”

Benga a fost eliminat în minutul 86 al meciului pentru o intrare din spate asupra atacantului croat, Ivan Mamut. „Nu am avut nici o intenție să-l lovesc, m-am uitat tot timpul la minge, am vrut să joc mingea, el a pus piciorul…Din punctul meu de vedere nu a fost o intrare de cartonaș roșu, dar nu sunt arbitru, poate ei au văzut mai bine”, a mai comentat experimentatul fotbalist orginar din Brașov.

Nu caută scuze în calitatea gazonului

Unul dintre pricipalele subiecte de discuţie înaintea partidei a fost suprafaţa de joc, care nu s-a prezentat deloc bine luni seară. „Să nu faci atâta timp antrenament pe el, să nu joci meci oficial și să fie în această stare…Nu s-a rupt, dar nu puteai să fii stabil, nu puteai să dai o pasă cum trebuie. Sunt niște probleme cu gazonul, dar asta nu e o scuză, pentru că și cei de la Craiova au jucat pe același gazon”, a mai comentat Benga.

„Nimeni nu e de neînlocuit”

Probabil, fundașul utist și-a încheiat treaba în 2020, atâta timp cât eliminarea directă înseamnă automat două etape de suspendare. „Cu siguranță colegii mei se vor descurca și fără mine, nimeni nu e de neînlocuit. Îmi pare rău că decizia a fost de cartonaș roșu, îmi doream să joc și să îmi ajut echipa din teren, dar asta e situația. La fotbal se mai întâmplă și aceste lucruri, cine va intra în locul meu își va aduce contribuția. Sunt alături de colegii mei cu toată inima și am mare încredere că putem scoate rezultate bune în cele două partide rămase.. Suntem o echipă puternică, într-adevăr, încă avem lucruri de îmbunătățit, dar cred că putem scoate puncte cu Sepsi și Astra”, a concluzionat Alex Benga.

UTA, la al doilea meci la rând în zece oameni: „E greu contra unor adversari de calibru”

Cartonașul roșu primit luni este cel de-al doilea din cariera lui Alexandru Benga. Primul l-a încasat în sezonul trecut de Liga 1, într-o victorie cu 3-0 a Chindiei pe terenul celor de la FC Botoșani, arbitrul acelei partide fiind tot Marius Avram. „Nu vreau să vorbesc despre arbitraj, e al doilea meci în care jucăm în inferioritate (n.a. Roșu a fost eliminat pe Arena Națională, cu FCSB). Nu am văzut faza la televizor pentru a-mi da seama exact ce s-a întâmplat la eliminarea lui Benga. Una peste alta, este destul de greu să joci în zece contra unor adversari de calibrul FCSB-ului și Craiovei. Nu comentez mai mult, rămân focusat pe ceea ce avem de făcut mai departe, căci ne așteaptă meciuri extrem, extrem de grele și vrem să terminăm acest an 2020 cu fruntea sus”, a fost comentariul lui Laszlo Balint la finalul disputei cu noul lider al Ligii 1.

FOTO: Ciprian Petcuț (prosport.ro)








Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. Sunteti niste mici olteni si DOAR ATAT! Nu meritati nici macar sa va iubeasca oamenii din regiunea Oltenia!
    Daca asa se doreste sa se castige o partida si sa aveti pretentii de campioni ,sunte-ti DEPARTE!
    UTA ,echipa fanion a ARADULUI NU A FOST LASATA SA joace fotbal DE ACEST, Pacalici de ARBITRU ,.Avram ,tatal sau a fost arbitru chiar daca a sfarsit la PUSCARIE ,DAR JUNIORUL ESTE JALNIC!
    Peste un an echipa controversatului Mititelu, adevarata UNIVERSITATE CRAIOVA va invinge acesta echipa creata artificial cu caracter strict POLITIC! Este singura echipa din istoria Romaniei care a promovat in prima liga fara sa castige un meci in liga 2! Aberant si doar Sandu si MITICA ar trebui sa raspunda si sa faca PUSCARIE PTR ACEST FAPT FOARTE GRAV ! HAIDE UTA,una dintre campioanele Provinciei!

    0
    0
  2. Nici o problema,Benga…Noua ne-ai dovedit suficient….Fii fara griji!Se intampla oricui…Nu neaparat arbitrul ne-a infrant…Avram are experienta ca sa fie mereu acoperit de regulament,unul dintre acei arbitrii care stie,sublim, sa traga cu cine trebuie….In momentele cand eram peste ei,a avut „grija” ca sa ne mai franeze..Sub nici o forma nu doresc sa spun ca am pierdut pe arbitraj,Doamne fereste…In rest..am vazut cu totii meciurile cu FCSB si acum cu Craiova….Atat am avut de spus!

    0
    0
  3. Așa zis ,,capac,” la deposedare e admis. Dar la balon. Dacă nu nimerești ,și cu crampoanele pe tibia adversarului ,poți ieși singur afara. Intensitatea e o proba. Mulți așa au dispărut din fotbal. Alunecările curate sunt tot mai rare.Secventa de fotbal occidental ,salutul de breaslă între foștii rapidiști M. Constantin și Ioniță.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button