UTA Arad

Live-text Liga I, etapa a 14-a: Sepsi Sfântu Gheorghe – UTA 3-0, final





Echipa fanion a Aradului joacă în cadrul etapei a 14-a la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi, echipa aflată pe locul 5 in Liga 1. Trupa lui Laszlo Balint a căzut pe 9 și în ultima partidă a turului și a anului evoluează acasă, cu Astra Giurgiu.

Formații oficiale:

Sepsi: Niczuly – Deligiannidis, Bouhenna, B. Mitrea, Ștefănescu – Fofana, Vașvari – Nouvier, Achahbar, Petrila – Safranko. Rezerve: Fernandez – Purece, Aganovic, Bajrovic, Golofca, Fulop, Tincu, Csiszer, Gal-Andrezly. Antrenor: Leo Grozavu

UTA: Iacob – Bustea, Erico, Melinte, Roumpoulakou – Miculescu, Albu, Isac, Buhăcianu – Hora, Morar. Rezerve: Balauru – Tomozei, C. Popescu, Roșu, Ilie, Ioniță, Ursu, Oroian, Tescan. Antrenor: Laszlo Balint

Arbitri: Horia Mladinovici (București) – Daniel Mitruți (Craiova), Alexandru Vodă (Alba Iulia). Rezervă: Vlad Baban (Iași).

Observator de arbitri: Augustus Constantin (Râmnicu-Vâlcea).

Min. 1: A început meciul de la Sfântu Gheorghe, gazdele sunt în alb-roșu, iar UTA în echipamentul de deplasare, gri

Min. 5: Sepsi are mai mult balonul în acest debut de meci, dar fără ocazii de poartă

Min. 7: Petrila bate un corner de pe dreapta, Bouhenna reia cu capul de puțin peste transversala porții Iacob

Min. 11: Hora ridică piciorul la nivelul capului lui Mitrea, Mladinovici îl iartă pe atacantul UTA-ei de un avertisment

Min. 15: Albu recuperează un balon din picioarele lui Fofana, îi pasează lui Morar, care trage de la 28 de metri, dar destul de departe de poarta lui Niczuly

Min. 24: Achahbar trage cu stângul de la 22 de metri, ușor lateral stânga, Iacob reține în doi timpi de pe mijlocul porții

Min. 26: Contră a UTA-ei, Miculescu îl angajează pe Bustea în dreapta, acesta îl găsește la 15 metri pe Morar, care încearcă să prelungească cu călcâiul pentru Hora, dar Bouhenna interceptează. Faza continuă, Roumpoulakou recuperează în stânga, centrează puternic în fața porții, unde nimeni nu atacă mingea

Min. 28: Acțiune personală a lui Albu, care-l găsește în stânga pe Buhăcianu, care pătrunde până aproape de linia de fund, Nouvier pare să-i atingă piciorul drept, dar Mladinovici dă doar corner

Min. 32: GOL Sepsi! Fofana pasează perpendicular pentru Achahbar, acesta trage cu stângul din 10 metri, Iacob respinge în lateral, de unde  Safranko profită de faptul că Morar și Bustea se invită la minge și trimite în poarta goală

Min. 33: Gazdele mai au o ocazie, Petrilă e angajat la marginea  carelui, lateral dreapta, dar e șutul e defectuos, pe lângă poartă

Min. 35: Buhăcianu e avertizat pentru că a dat în minge după fluierul arbitrului

Min. 42: UTA are inițiativa, dar jocul arădenilor e steril

Min. 44: Un minut de prelungire

Min. 45: Isac îl lansează în viteză pe Buhăcianu pe stânga, acesta îl pierde pe drum pe Fofana, dar trage slab, cu exteriorul, exact în Niczuly, care îi închisese bine unghiul

Min. 45+2: Mladinovici lasă un minut în plus din prima parte, ce se încheie cu un șut mult peste poartă al lui Vasvari din lovitură liberă de la 30 de metri. E pauză la Sfântu Gheorghe, UTA e condusă cu 1-0

Min. 46: S-a reluat meciul la Sfântu Gheorghe, după mult timp Laszlo Balint nu face nicio schimbare la pauză

Min. 46: Utiștii sunt suprinși pe un atac rapid al gazdelor, mingea ajunge la Safranko la 18 metri, acesta trage cu stângul în cros, mingea e ușor atinsă de Iacob și merge pe lângă bara din stânga sa

Min. 50: Hora îi pasează lui Morar la marginea careului, acesta încearcă să tragă din prima cu stângul, dar o face defectuos și mingea merge î aut de margine

Min. 57: Dublă schimbare la UTA: Ies Miculescu și Morar și intră Ursu și Roșu

Min. 58: Erico intră tare la Vasvari și e avertizat

Min. 59: Dublă schimbare și pentru Sepsi: Intră Golofca și Aganovic și ies Petrila și Fofana

Min. 60: Isac e și el avertizat pentru un fault la Ștefănescu

Min. 61: Achahbar trage cu stângul de la 21 de metri, mingea trece destul de mult peste poartă

Min. 62: După cele două înlocuiri făcute de Laszlo Balint, UTA pare să fi trecut la un 4-3-3, cu Buhăcianu și Ursu aripi în sprijinul lui Hora

Min. 71: Albu îl deschide pe Buhăcianu în stânga, acesta pătrunde până în 12 metri lateral stânga, de unde trage cu stângul în plasa laterală

Min. 77: Albu trage din unghi, din stânga, Niczuly scapă mingea în corner. Arădenii au bătut două cornere consecutive, la al doilea Albu fiind foarte aproape de a relua spre poartă

Min. 81: GOL Sepsi! Nouvier îi pasează lui Aganovic, care învăluie în dreapta, croatul trimite perfect în 5 metri, de unde Safranko trimite simplu, sub transversală

Min. 83: Ocazie mare pentru UTA! Hora l-a lăsat pe Ursu singur cu portarul, dar acesta trage exact în Niczuly din 14 metri

Min. 85: GOL Sepsi! Nouvier așteaptă incursiunea lui Golofca, acesta pune piciorul mai bine decât Bustea și trimite cu latul la vinclu, pe lângă Iacob, ieșit la intercepție

Min. 86: Schimbări în cele două echipe! Ies Roumpoulakou și Buhăcianu și intră Tescan și Ioniță. La Sepsi ies Safranko și Nouvier și intră A. Fulop și Gal-Andrezly

Min. 88: UTA scapă pe contraatac, Albu pasează din dreapta în centru, Isac e semnalizat în offiside, dar oricum reluase în Niczuly

Min. 90: 3 minute de prelungire

Min. 90+3: Fluier final la Sfântu Gheorghe, unde UTA pierde al treilea meci la rând și o face într-o manieră clară. A fost 3-0 pentru Sepsi, scor cu care și FCSB îi băteua pe arădeni în urmă cu două săptămâni

53 comentarii

  1. Ce gol stupid, Bustea sare peste minge sa nu cumva sa o atingă. Sa se termine anul asta, sa revenim pe stadion sa sprijinim echipa. Sa vedem ce va fi și transferurile promise.

    0
    0
  2. Frustrant??? Dezastru, UTA ori va ajunge la baraj ori va retrograda. Aștept și eu macar un șut pe poarta nu pe lîngă poartă . Oare au șansă să șuteze? Exact aceleași greșeli ,și neputințe de la începutul campionatului !

    0
    0
    1. Mai povesteste-ne cum era UTA echipa slaba acum 50 de ani??
      Habar nu ai despre ce e vorba, dar te bagi si tu in seama?

      0
      0
          1. Bună calitate ai…mai ai din astea? Probabil că ți-e inundat creierul in lapsus

            0
            0
          2. @Dimitri
            Ca scrii tampenii, treaca-mearga, dar ca nu mai tii minte ca le-ai scris de abia asta e grav. Sanatate multa!

            0
            0
  3. Nu cred ca exista echipa cu un joc mai slab ca al nostru,nu legăm 2 pase!! Ce doamne faceti la antrenament ? Nici nu imi mai vine sa ma uit la tv cat de penal jucăm…sper că Balint sa duca jucatori.

    0
    0
    1. Normal cand Ursu si Buhacianu fac ceea ce au facut si-n liga 2,iau la tinta portarul,iar Golofca da gol.1000 de faze au nevoie cei 2 singuri cu portarul ca sa dea un gol.

      0
      0
    1. Chiar nu e cazul să-i faci mercenari!!! Nu uita că acești jucători ți-au adus promovarea mult dorită. UTA nu are jucători de Liga I, iar Balint e debutant nu poate face față în L I doar cu 5-6 jucatori cu experiență. Dacă nu vin cel puțin 3 jucători care sa aducă un plus echipei ,jucătorii care sunt acum vor îngropa echipa. Ei nu știu dribla nu știu construi un atac ,nu pot ține de minge.Joaca exact ce au jucat în Liga a doua. Balint trebuie că din retur să-și schimbe strategia .

      0
      0
  4. Balint, nu iti mai asculta ,,prietenul”, pe Apostol, pentru ca ti-a adus si bagat pe gat, toti jucatorii ratati de care s-au scapat altii.

    0
    0
  5. Deci? UTA nu are jucători dar nici antrenor ,tot aceleași metehne tot aceleași greșeli….Cred că UTA va cădea rău de tot

    0
    0
  6. Dacă Laszlo Balint chiar e un antrenor inteligent si-ar da demisia dupa aceste 3 infrangeri categorice,logice venite in fata unor echipe net superioare si care erau de asteptat…nu faptul ca am pierdut e problema ci felul in care am facut-o.El ar trebui sa vada ca aceasta echipa nu joaca nimic,avand cel mai slab joc din liga 1…aici e clar problema antrenorului care mai are pana va ajunge antrenor de prima liga.Pute-ti sa imi dati cât hate vreti si sa spune-ti ca jucatorii sunt de vina…insa e pacat,cu un astfel de joc ne intoarcem la matineu pentru inca vreo 15 ani.

    0
    0
    1. Spun asta de ceva vreme, dar sunt considerat chibitz, ori suporter de rezultat. Nu cred ca e cazul sa-si dea demisia, ci sa realizeze ca strategia la ciupeala nu tine la infinit, trebuie Balint sa schimbe abordarea. Jucam, impropriu spus, urat, incalcit, fara orizont, fie cu obsedanta pasa inapoi la portar (chiar si la 0-2), si cu mingi in adincime pe varfuri, usor de respins de adversar. E drept ca nu avem mijloc, si asta e modul de exprimare. Mi se pare ca jucam exact ca in Liga 2a, numai ca acolo adversarii sunt mai slabi si ne iesea. Cu Benga in teren nu cred ca luam 3 azi, dezamagitor Erico, Bustea nu mai spun…Apararea, considerata candva punctul forte, e depasita usor de jucatori cu tehnica si de viteza. Ne-am imbatat cu apa rece dupa cateva partide in care am avut noroc. O gramada de pase gresite si de maini moarte in teren.

      0
      0
      1. Eu am spus de Bustea demult ca nu e bun de fundas dreapta insa acolo chiar nu erau variante de inlocuire.Bustea la mijloc ar fi mult mai bun.Lotul e slabut insa chiar si asa echipa putea arata altfel in teren.

        0
        0
        1. Asa este, pacat de el, se implica, e activ, dar face si multe greseli impardonabile si este usor de depasit in viteza si de jucatori cu tehnica. Ce ma deranjeaza la el (partial si la Simo) sunt aruncarile din margine. In proportie de 75-80% pierdem mingea. Sigur, si pentru ca ai nostri nu se demarca, dar parca Bustea alege cele mai neinspirate solutii. Nu stiu nici la mijloc daca are merge, repet, e usor de depasit. Nu au ce cauta acolo nici Miculescu ori Buhacianu, dar nu avem altii. Oroian, cateva meciuri bunicele, la fel Isac. sunt prea cruzi. Ai nevoie langa ei de macar un jucator cu experienta. Se vede treaba ca nu e Ursu…

          0
          0
  7. La cum jucam pierdem si luni. Sunt probleme peste tot: technica, mentalitate, tactica. La technica e clar: trebuie schimbati cativa jucatori. Unii nu sunt de Liga1, cu Miculescu si Isac e clar ca nu facem fata la mijloc. Buhacianu ar trebui sa fie varf impins. Tactica? Noi tot ne chinuim sa iesim cu pase scurte din careul nostru si dupa vreo 3-4 pase scurte ori pierdem mingea la coltul careului ori ajungem in situatia in care suntem multumiti ca Iacob poate sa degajeze cu chin cu vai cand de la bun inceput asta trebuia facuta din pozitie mai favorabila. Suntem dominati cu lejeritate si cand e randul nostru sa construim aratam ca o echipa de liga a 4a fara nici o idee cum se ajunge la poarta adversa pana cand adversarul ne lasa din cauza scorului

    0
    0
  8. Lamentări gratuite, domnilor…vă invit să revedeți valoarea lotului in comparație cu celelalte echipe, poate vă treziți la realitate. Normal, orice infrângere este dureroasă dar nu uitați că am scos puncte de acolo de unde nimeni nu visa. Avem in lot mulți jucători limitați, plafonați, transferuri făcute in limitele bugetului, unul destul de mic…plus că deja ne-au ghicit toți jocul.
    Să vină pauza și să aducem sânge proaspăt pe posturile pe care este nevoie, in principal mijloc și atac.
    Nu mai huliți aiurea, suporteri de tastatură, Balint este cel care ne-a scos din mediocritate, altfel aveam derby-uri la ora asta cu Recea sau Bacău.

    0
    0
    1. Lasa-i Dane sa vorbeasca tampenii pana li se acresc , era mai bine daca eram in locul Petrolului sau Clujului de exemplu , echipe net mai puternic financiar ca noi ( si cu suporteri cel putin la fel de fanatici ca ai nostri ) si care se zbat in mocirla Ligii a doua pentru se pare inca un sezon . Dar nu, noi trebuie sa aruncam cu pietre in tot si toate, si sa nu ne bucuram de ce mai avem macar in acest amarat oras , fotbal la nivelul primei ligi

      0
      0
      1. Este realitatea, nu sunt tampenii.Ar trebui sa ne bucuram ca echipa nu joaca nimic si pierde meci dupa meci?Cu jocul asta cat crezi ca ne vom bucura de fotbal la nivelul primei ligi cum spui tu?Te multumesti doar cu un an?Nu cred.

        0
        0
        1. Hai sa iti spun eu care e realitatea , suntem pe locul 9 la jumatatea campionatului , ceea ce pt o nou promovata e foarte bine . Restul e can-can

          0
          0
      2. Tocmai, Geo, nu am senzatia, prin jocul prestat in aceste 14 etape ca suntem la NIVELUL primei ligi. Petrolul, Clujul, Rapidul sunt in Liga 2a, pentru ca Liga 1 e plina de nume „sonore” Clinceni, Sepsi, Voluntari si poate ca ale lor bugete chiar sunt comparabile. Dar, asa cum am vazut si azi, astia chiar joaca fotbal

        0
        0
        1. Voluntari 14 pct , UTA 17 pct , totusi fotbalul se joaca pe puncte nu impresie , Iar Sepsi are un buget de 7 mil , de aproape 3 ori mai mare ca al nostru .
          Dar la Clinceni ai dreptate , e o echipa surpriza , joaca si frumos si cu ambitie , si face si puncte

          Obiectiv , azi am jucat slab spre foarte slab , cu asa atitudine intr-adevar nu avem sanse sa evitam ultimele 4 locuri , DAR eu sper sa ne vom trezi, categoric inca nu e tarziu

          0
          0
    2. Nu e chiar asa, Dane. Poti juca FOTBAL si cu un lot valoric inferior. Si sunt destule cazuri cand echipe mici au castigat campionate in fata unor candidate certe cu bugete infinit mai mari.Si iti dau doar 2 exemple, care imi sunt la indemana acum: Urziceni si Leicester. Inclusiv cand UTA a castigat ultimele 2 camionate, valoarea lotului era inferioara „granzilor” si il aveam doar pe Domide si pe Gornea la nationala

      0
      0
  9. 1
    Din pacate chiar daca in meciul de astazi s-a vazut cat de indispensabil ne este Benga in aparare, ne-am cam facut de bacanie si e cazul sa ne despartim de unii jucatori in pauza competitionala.
    Pacat, azi nu ne-a iesit nimic si cred ca a fost cel mai prost meci al nostru de la promovare incoace.
    Trebuie sa batem Astra altfel intram in conul de umbra al retrogradarii.
    Am incredere in sita lui Gyuszi care va cerne graul de neghina.

    0
    0
  10. Nu jucam nimic. Dar nici pressing nur putem sa facem. Nu avem jucatori la mijloc si in atac. Cu balerina Morar…. nu se poata asa ceva. Via, via….se pare ca jucatorii nu primesc bani. Asa joaca fara ambitie.

    0
    0
  11. Nu jucam nimic. Dar nici pressing nu facem. Nu avem jucatori la mijloc si in atac. Cu balerina Morar…. nu se poata asa ceva. Via via…se pare ca jucatorii nu primesc bani. Asa joaca fara ambitie.

    0
    0
  12. Chiar am crezut in baietii ca, vor face un rezultat care sa ii multumeasca pe toti utistii dar din pacate si spre mirarea mea au jucat foarte slabut , echia lui Grozavu ,Sepsi au jucat pe teren cu doua viteze in plus fata de UTA noastra foarte apatica si greoaie si rezultatul s-a vazut !!! Cu siguranta in pauza de iarna, GUSZI va cerne sita !!! Baietii trebuie sa inteleaga ca, daca vor continua asa, UTA. noastra va aluneca pe topogan in zona retrogradarii si nu vreau sa o patim dinou retrogradand in liga2a, asta ne mai trebuie !!! Urmeaza meciul cu Astra, un meci la fel greu !!! TREZITI- VA PANA NU ESTE PREA TARZIU !!!

    0
    0
  13. Ceva nu-i în regulă. Un joc care, parcă, ar fi vrut să-i transmită ceva lui Gyuszi. Oare să aibă legătură cu lista? Nu știm, mai este o etapă, posibil să o pierdem si pe asta dar se vor schimba multe din retur. Gyuszi nu va accepta asemenea rușine. Deja și-a cerut scuze!
    PS: Se pare că se mărește lista.

    0
    0
  14. ARADEAN !!! De ce il acuzi pe BALINT ca, este de vina ? Asta este lotul pe care il are la dispozitie ,bun , rau asta este, omul ce sa faca, sa bage el mingea in plasa ? Poate este altceva, si nu se stie ce se intampla la club, vorba celui care a scris inaintea mea ca, au aflat unii jucatori ca, sunt pe lista neagra a lui GYUSZI si nu au mai avut chef sa joace ? Eu zic ca, ceva nu a fost in regula la acest joc cu unii jucatori de s-a prezentat asa de rau UTA !!! Trebuie facut ceva ,luate masuri cat mai repede ca, returul bate la usa si vor fi meciuri pt. supravietuire foarte grele, meciuri pe multe puncte !!!

    0
    0
  15. Juăm tactica învățată de jucători la antrenamente. Pe apărare. Apoi încercăm să combinăm, nu ne iasă, pentru că avem jucătorii ceruți și aduși pe bani puțini sau aduși liber de contract. De fapt nu ăsta e fotbal, să te aperi la nesfârșit și poate dă Domnul să iasă ceva pe viteza lui Buhă.

    0
    0
  16. Nu stiu ce cred jucatorii si antrenorii,dar jocul acesta se cheama soccer sau fotbal si nu sah.Asa ca aici ai de alergat si putina tehnica in plus nu strica.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button