Arhivă articole

ianuarie 2021
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

S-au dezlănțuit după pauza mare pentru a închide turul autoritar: FCC Baschet Arad – CSM Alexandria 88-59

Spectatoare de lux, ieri, la Constanța, acolo unde gazdele de la Phoenix „Simona Halep” a intrat în caratină (pentru trei cazuri de infectare cu COVID) și nu pe parchet în cadrul etapei a 10-a a LBNF, FCC Baschet Arad și-a intrat puțin mai greu în ritm la primul meci oficial al anului. Contra fetelor de la Alexandria, „galben-albastrele” și-au dat cu adevărat drumul la joc repriza a doua, când chiar a făcut spectacol în unele faze ale confruntării pentru 88-59, scor final.

Absentă la turneul dinaintea Crăciunului, de la București, americanca Beadle a absentat din primul „cinci” aliniat de Bogdan Bulj, care a apelat sub panou la Karakasevic și Ardelean, plus Hadzovic, Armanu și Fodor. Trupa de pe Mureș a cam fost surprinsă de apărarea în zonă a adversarului, care a și fost în mână la aruncările de linia de trei și conducea la un moment dat cu 11-7. Arădencele și-au revenit și au intrat în avantaj în prima pauză mică.

Elevele lui Bulj au fost destul de deconectate și în debutul actului secund, iar teleormănencele au  preluat din nou conducerea la 20-19. Scenariul din prima repriză s-a repetat și echipa îmbrăcată în echipamentul de rezervă roz a dres situația spre final, când a găsit și prima „triplă” a partidei prin experimentatul pivot, Ildi Nagy – Mîrne.

Repriza secundă s-a reluat de la scorul de 35-27, iar de această dată arădencele nu au mai scăpat jocul din mână. Au devenit mult mai eficiente la aruncări, punctând în special pe contre rapide. Diferența pe tabelă a crescut la un moment dat la peste 30 de puncte. Ultima sirenă a consființit succesul cu 88-59 a arădencelor, la ultimul meci al returului LBNF, cu mențiunea că rămâne de jucat restanța cu constănțencele.

Formații și marcatoare:

FCC Baschet Arad: Hadzovic 17, Beadle 17, Karakasevic 12, Ardelean 12, Fodor 11, Akathiotou 7, Armanu 5, Mîrne Nagy 4, Lipovan 3.

CSM Alexandria: Cucu 17, Burcică 17, Mazilu 10, Bota 6, Lungu 5, Horlea 4.

3
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.