UTA Arad

Balint: „Punct câștigat de care aveam nevoie după o perioadă dificilă. Bine organizați în defensivă, dar ne-a lipsit doza de luciditate la finalizare”





UTA a rămas în picioare în cele două dispute din sezonul regulat cu Viitorul. După 1-1 la Ovidiu, la 35 de grade Celsius, a venit și scorul alb, la temperatură de îngheț, la Arad. Ocazii clare nu au fost nici de-o parte, nici de cealaltă, doar că „roș-albii” au fost mult mai prezenți la finalizare, în special în repriza secundă.

Nici când fundașul Ghiță a fost eliminat de pe teren arădenii nu au fost mai periculoși, dar nici nu au avut prea mult timp la dispoziție. 10 minute cu tot cu prelungiri au evoluat utiștii în superioritate numerică fără a modifica tabela. „Vreau să privesc partea pozitivă a lucrurilor. Este un punct câștigat, de care aveam nevoie, obținut după o perioadă dificilă, în care moralul ne-a scăzut foarte mult. Nici încredere în propriile forțe nu am mai avut ca înainte, dar astăzi s-a demonstrat că putem reajunge la spiritul prin care ne putem bate de la egal la egal cu orice echipă. Așadar, este un punct câștigat împotriva unei echipe foarte bune a campionatului. Din punctul meu de vedere, este esențial că am reușit să blocăm o echipă care are un potențial ofensiv mare, cu jucători de calitate, care oricând pot face diferența. Nu am avut probleme foarte mari, au ajuns de câteva ori periculos la poarta noastră, dar și noi am avut câteva ocazii, câteva acțiuni destul de cursive. Din păcate, ne-a lipsit acea doză de luciditate la finalizare”, a spus Laszlo Balint la finalul partidei cu constănțenii.

Exact de la victoria istorică de la Cluj, din „fieful” campioanei, de pe 22 noiembrie, UTA nu a mai terminat un meci de campionat fără gol încasat. „În apărare băieții au fost mult mai responsabili, mult mai organizați. În ultima săptămână am punctat detaliile legate de această organizare defensivă. Știam și am discutat foarte mult cu ei că trebuie să fim la un nivel foarte bun ca și organizare defensivă și responsabilitate în ceea ce privește duelurile unu la unu. Mă bucur că băieții au respectat, în mare parte, ceea ce am pregătit, cu mici erori, dar nu decisive. Mă bucur că ne-am recăpătat siguranța defensivă pe care am arătat-o în multe meciuri”, a adăugat antrenorul principal al arădenilor.

Voluntari – UTA de marți, 19 decembrie, devine un adevărat derby de play-out în Liga 1. „Toate meciurile sunt importante, mergem la Voluntari care și ea este în criză de puncte. Avem foarte mare nevoie de o victorie ca să ieșim din acea zonă a clasamentului în care am rămas cu acest punct. Clasamentul este extrem de echilibrat și avem nevoie de o victorie. Acum, e important să ne refacem, pentru că avem doar câteva zile să ne recăpătăm tonusul fizic. Mergem la o echipă care are multe zile în plus față de noi de la ultimul meci. Au avut timp să pregătească acest meci, dar mergem încrezători. Trebuie să privim partea pozitivă a meciului din această seară, de la asta trebuie să pornim, de la asta trebuie să construim”, a concluzionat Balint.

Cu punctul din această seară, UTA o agață pe Botoșani ca număr de puncte (18), însă rămâne pe locul 11 ca urmare a golaverajului mai slab.

FOTO: Claudia Carp









8 comentarii

  1. „Din păcate, ne-a lipsit acea doză de luciditate la finalizare”, a spus Laszlo Balint la finalul partidei cu constănțenii.
    Ne-a lipsit curajul, susținerea atacanților, un-doi-urile, nu s-a atacat cu suficient de mulți jucători, nu au stat aproape, pentru a avea șanse să marcăm.
    Gyuszi,hai să luăm 12 puncte din următoarele 4 meciuri!
    La Voluntari, acasă cu Argeș, la Iași ( să spălăm rușinea înfrângerii de acasă) și cu Dinamo ( care la ora meciului vor fi 11 jucători de toți ), 12 puncte care le putem accesa.
    Acum avem 18 puncte, cred că putem termina cu aproximativ 40 de puncte, dat fiind faptul că vom fi mai puternici după toate transferurile.
    Forza UTA !!!

    0
    0
  2. Suntem o nou promovată în liga 1,nu mai faceți analize sau supoziții cu ce ar trebui sa facă anumiți jucători în anumite faze de joc!!!
    Ar trebui sa ne raportam la nivelul ligi 1 in comparație cu liga a 2a ,de unde venim,mai putem pune in balanță valoarea sau participarea echipelor din România în cupa UEFA,nu vreau sa vorbesc de UCL, acolo nici ruși nu fac față,nu mai are rost sa vorbesc de bugete…!!!
    In concluzie, noi, adică UTA Arad stăm bine în clasament și cine vrea să vadă fotbaliști sa se uite UCL, Romania încă sau deocamdată nu are asemenea fotbaliști care sa ne reprezinte la cel mai înalt nivel,deci criticile și comentariile la adresa unor jucători de la UTA nu-și au rostul 🤣

    0
    0
  3. Meci foarte greu cu un adversa dificil Viitorul C-ta. , in care UTA. , baietii s-au achitat foarte bine de sarcinile impuse de GYUSZI si Viitorul nici nu a miscat in front, numai ghinionul a facut ca, UTA sa nu i-a cele 3 puncte in joc, dar pana la urma este bine si asa, baietii merita felicitati pt. devotamentul si efortul depus pe teren !!! BRAVO BAIETII, UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA ARAD !!!

    0
    0
  4. Cum să castigi 3 puncte dacă tu nu stii ataca? Tragi de timp in minutul 90 cand joci acasă si adversarul are un om mai putin, spune totul despre mentalitatea de ,,invingator”. Motorule pregateste-te că revenim

    0
    0
  5. De la o echipa nou promovata, in primul an,obiectivul este mentinerea , alcatuirea unui lot cu care in urmatorii ani sa atace primele locuri si atragerea de fonduri si de sponsori.Cred ca asta trebuie sa se inteleaga.

    0
    0
  6. Descătușare de nivel mare la Balint. Nu știi ca om ce sa faci când primești asigurări de la jucători agreați de tine și pe teren ,fac invers. Ba te mai acoperă și de umilință . A văzut bine transferurile ,sperăm adevărate ,,perfuzii” pentru o echipa care nu mai avea nici aer ! Sunt convins că la alta înfrângere s-ar fi pus ,onest ,la dispoziția clubului .Întâlniri dramatice ,ca aceasta cu o echipa constănțeană ,mult diminuata valoric ,te poate arunca in anonimat.Odata cu revenirea celor absenți ,Balint ,poate spera la formule de. succes. Succes care l-a promovat în eșalonul antrenorilor de viitor. BAFTA !!!

    0
    0
  7. Nu ne-a speriat Viitorul care are o alta miza si politica de manageriat, ideea de a promova si vinde tineret….S-a mers pe un egal,se pare…de la inceput.Foarte bine!
    Am pastrat un punct acasa,deocamdata!In deplasare nu avem nimic de pierdut!
    Mult succes….Rotitele se mai regleaza ele….

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button