UTA Arad

Rednic e supărat pe Ghiță pentru eliminare, dar și pe restul echipei sale: „În repriza a doua am început să filozofăm, cu exterioare, călcâie, când fotbalul este simplu”





Viitorul a evitat „pățania” de la Mediaș în deplasarea de la Arad, dar nici nu s-a întors acasă cu toate punctele. Ciobanu și Luckassen au avut singurele ocazii importante pentru trupa lui Mircea Rednic, ambele în prima repriză, după care echipa gazdă a fost cea care i-a dat ceva emoții lui Cojocaru.

La final, Mircea Rednic a pus remiza albă și pe seama terenului și a condițiilor meteorologice. „Astea sunt condițiile, trebuie să te adaptezi. Am greșit foarte multe pase. În prima repriză am avut câteva situații de a marca, în a doua, mai puține. A fost mai mult un joc de luptă, nu a câștigat nimeni. Noi nici nu am câștigat și am pierdut și un jucător de bază (n.r. Virgil Ghiță) pentru meciul cu Steaua. Chiar dacă e tânăr, are destulă experiență. Cojocaru deja preluase migea, chiar nu înțeleg. Nici arbitrul nu a avut un joc ușor, din cauza terenului, a fost un dezechilibru”, a spus antrenorul Viitorului la finele jocului de pe „Francisc Neuman”.

Întrebat dacă UTA a surprins puțin în special prin cei doi fotbaliști străini din primul „11”, Vorobjovas și Roger jr., Rednic a adăugat: „Într-adevăr, sunt jucători de calitate, pe care  nu i-am văzut la lucru până astăzi, dar nu ei ne-au pus mari probleme. Problemele ni le-am pus noi, mai ales în repriza a doua. Am început să filozofăm, cu exterioare, călcâie, când fotbalul este simplu, nu trebuie să-l complicăm noi. Am intrat în jocul celor de la UTA în a doua repriză, spre deosebire de prima când am mutat destul de bine jocul de pe o parte pe alta și am venit cu centrări bune din benzi. În fine, rezultatul este echitabil, mai ales că am și terminat în zece oameni, cu toate că nu ne avantajează”.

În următoarele cinci etape, Viitorul întâlnește FCSB (acasă), Universitatea Craiova (în deplasare), Sepsi Sfântu Gheorghe (acasă), Astra Giurgiu (în deplasare) și CFR Cluj (în deplasare). „Avem patru meciuri de foc. Cel mai important e meciul de marți. Mie îmi plac meciurile astea, mă ambiționează. Sunt echipe care joacă un fotbal bun. Acum să vedem!”, a mai afirmat Mircea Rednic la flash-interviurile de după meci.









Un comentariu

  1. Daca stam sa comparam parcursul urmator si la ce speram,cred ca putem aduna niste puncte importante,fata de Viitorul care are meciuri grele…Dar vorba lui Mister Balint….Sa privim doar in ograda noastra….

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button