Arhivă articole

Pecica se întărește de la ACS Poli: Bilia, Rosenblum și Călin au semnat cu echipa antrenată de Dan Stupar

Progresul Pecica s-a despărțit de jucători importanți în această iarnă, precum Sergiu Popa, Manea, Mateucă sau Dagău, dar și de juniorii Tamaș, Boștină și Deliman și până la finalul acestei săptămâni a reușit doar perfectarea mijlocașului central Cosmin Saizu. Conducerea „galben-albaștrilor” s-a mișcat apoi repede și bine, profitând de haosul existent la ACS Poli, grupare aflată într-un impas financiar și, implicit, organizatoric. Săptămânile trecute, antrenorul Silviu Bălace spunea că e foarte greu ca fosta prim divizionară să-și mai continue drumul în Liga 3-a.

Semnalele sunt acestea, din moment ce pecicanii au pus deja mâna pe trei dintre „piesele grele” ale timișorenilor. Vorbim despre fundașii Michel Rosenblum (32 de ani), Dănuț Bilia (36 de ani mâine) și mijlocașul Marius Călin (31 de ani). Toți au mai evoluat în fotbalul arădean, stoperul Bilia chiar la mai mulute grupări, precum UTA, ACU, CS Ineu sau Gloria, în timp ce Rosenblum, fotbalist polivalent de bandă, a îmbrăcat tricourile celor de la Național Sebiș și Gloria Lunca Teuz Cermei. Tot „sămădău” a fost și „decarul” Călin în urmă cu un sezon. „Sunt fotbaliști de valoare, cu mare experiență, care ne vor ajuta să rămânem pe primele locuri în acest sezon, dar și să formăm un grup din ce în ce mai puternic pentru la anul”, ne-a declarat Cristi Pilan, directorul sportiv al pecicanilor.

Cei trei sunt aștetați pa gazon chiar astăzi, în amicalul cu Periamul, iar mâine să plece împreună cu noii lor colegi în cantonament, la Hațeg. Progresul Pecica e pe locul 4 la finalul anului în C8, la 5 puncte în spatele lui ACS Poli și Șoimii Lipova și 7 față de liderul Crișul.

0
0
loading...

2 comentarii la articolul: “Pecica se întărește de la ACS Poli: Bilia, Rosenblum și Călin au semnat cu echipa antrenată de Dan Stupar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.